Locatar pe Berthelot

Câți oare au cântat prohodul României Educate, încă de când au început să apară germenii politizării, a corupției și a nepotismului în cabinetul Orban? Mulți. Mă număr printre ei. Dar cum se cheamă oare când PNL însuși sabotează această mult promisă reformă educațională? Lașitate, iresponsabilitate, lehamite.

Din faptul că, de pe wishlistul de ministere dorite de Klaus Iohannis & camarila nu se regăsește tocmai cel care ar fi trebuit să gestioneze implementarea proiectului de țară România Educată, eu, în mintea mea de cetățean în afara oricărui proces decizional, în proiecția mea de observator al dezbaterii publice din jurul Școlii românești, trag următoarele concluzii. România Educată (fără ministru, ce să mai fie?) a fost exclusiv produsul orgoliului lui Iohannis de a fi mai reformator ca Băsescu. Din păcate, suntem nevoiți să recunoaștem, inechivoc, unde ne aflăm și în ce parametri discutăm: Băsescu i-a avut pe Miclea și Funeriu, Iohannis se limitează la executanți, politruci și politicieni abili, dar împrumutați de la alții. Cred că este foarte ciudat pentru domnul președinte Iohannis să aibă un singur bun comunicator pe Educație (singurul care a reușit să facă hashtagul România Educată frecventabil la televizor, în timp ce Monica Anisie mai mult se chinuia, făcând reclamă la un act de guvernare fără cap și fără coadă), în persoana rectorului Sorin Cîmpeanu. Acesta a mai ocupat acest fotoliu de ministru al Educației în Guvernul Ponta. Ponta, un mare adversar, acum nimicit, al locatarului de la Cotroceni.

Putem să îi reproșăm lui Sorin Cîmpeanu multe, dar nu putem nega faptul că este un bun diplomat și negociator, singurul pe care eu îl văd să bată cu pumnul în masă pentru o finanțare suficientă a educației, de exemplu. În lipsa sa, orice ar fi putut însemna PNL educațional s-ar fi limitat la bâlbele lui Anisie, respectiv la promisiunile frumos ambalate livrate de Raluca Turcan. Cu toate sutele de specialiști ai PNL, partidul demonstrează că are o disciplină de organizare care tinde spre zero. Dacă tot ce au putut filialele obosite din țară să producă sunt Monica Anisie și Luminița Barcari, atunci nu – mulțumesc.

Am citit, în aceste zile, liste lungi și liste scurte, iar media este inundată de propuneri – mai puțin la Educație. Acolo, liniște. Îmi permit, totuși, să fac o propunere, ținând cont de istoria de cadre care s-au perindat pe Berthelot: ultima oară, cu un filosof de la Universitatea din București, Educația chiar nu a dus-o rău. Cred, în acest sens, că filosoful Sorin Costreie poate fi o teză de lucru pentru fotoliul de ministru. A fost parte a guvernului tehnocat, deci o concesie  și pentru USRPLUS. Consilier pe probleme de educație în cabinetul lui Orban, este singurul dintre toți de la MEC/Guvern care a avut decența să nu ne vândă gogoșile campaniei electorale în care s-a transformat educația românească. Apreciez decența în orice politician, la fel cum cred că stoicismul în gestionarea crizei educaționale este poate la fel de necesar ca finanțarea.

Am două motive mari și late pentru care nu cred că PNL ar trebui să cedeze educația: pentru că are un program de guvernare consistent, în linie cu ceea ce Cotroceniul a propus – România Educată, în linie cu ceea ce au propus organizații serioase și personalități din societatea civilă (de care Cotroceniul s-a folosit prea mult, așa că e timpul, dacă nu al unei reforme, măcar al unei implementări etapizate ale unor obiective punctuale din program, în paralel cu măsuri ferme, unele nepopulare, pentru gestionarea crizei educaționale), pentru că are mai mulți primari (primarii au principalele atribuții în administrația școlilor, prin finanțarea complementară), pentru că avem nevoie de identitate politică între culoarea PM și culoarea ministrului Educației. Altfel, prevăd un 2021 cu exact 3% din PIB pentru educație, poate mai puțin.  O colaborare loială între PM și ministrul educației este necesară (nu avem nevoie de o bucată de carne de tun în Guvern), așa că, până să ne gândim la nume de miniștri, poate ar fi cazul să ne facem rugăciunea că domnului Ciucă îi e drag de școală. Să trăiți!

Vreau un ministru PNL la Educație, unul serios și frecventabil, care să țină mai mult la implementarea unor reforme structurale decât la propria sa imagine. Dacă se poate să îl ducă puțin capul și să nu fie laș, cu atât mai bine. Oricum, să ne fie clar, acesta nu e timpul reformelor sau a altor bazaconii culese de prin discursuri. La Educație, patru ani, se va da o luptă pentru a ține capul la suprafață și atât – contra curentului, contra crizei economice, contra vântului neolegionar care va vrea să își bage coada și în școală, contra unui regim aproape autoritar, contra unei coaliții deja disfuncționale. Supraviețuire și atât!