Romania Curată

Mii de moldoveni din diaspora, împiedicați să voteze. La București mai sunt buletine doar la Consulat

Secția de vot pentru prezidențialele din Republica Moldova de la Ambasada din România și-a epuizat, în jurul orei 19, cele 3000 de buletine de vot, astfel că în București nu se mai poate vota decât la Consulat, potrivit Agerpres. Între timp, la secția Stanford, Londra, buletinele de vot se epuizaseră încă de la ora 17:30, iar la Dublin, Paris și Moscova, precum și la mai multe secții din Italia, mai erau foarte puține buletine, în timp ce cozile de alegători sunt mari.

La București, reprezentanții Ambasadei au declarat că i-au sfătuit pe cei care așteptau la coadă să meargă la secția de vot de la Consulatul Republicii Moldova din București, însă și aici este posibil să se epuizeze buletinele, având în vedere că, până la ora 18,00, votaseră în jur de 2.400 de persoane. Potrivit reprezentanților Ambasadei, până la ora 18,00, aproximativ 13.000 de cetățeni moldoveni și-au exercitat dreptul de vot la secțiile de pe teritoriul României.

CEC informează că două secții de votare din Republica Moldova și-au epuizat buletinele de vot. Ar fi vorba despre una din secțiile de votare din satul Cotiujenii Mari (Șoldănești) și una din secții în Varnița (Anenii Noi), potrivit Deschide.md.

La ora 18:30, la Dublin (Irlanda) mai erau 640 buletine, iar la Paris, 205. La Bologna mai sunt la coadă sute de persoane, care protestează cerând să își exercite dreptul la vot. Potrivit ultimelor informații, în jurul orei 18:00 (ora Italiei) mai erau doar circa 100 de buletine disponibile.

În plus, sute de cetățeni moldoveni din străinătate au depus deja contestații la Comisia Electorală Centrală pentru a se plânge că nu pot să-și exprime opțiunea electorală din cauza epuizării buletinelor de vot. Până la ora locală 20, peste 125.000 de persoane au votat pentru prezidențiale, în diaspora moldovenească.

(Foto: FB – https://www.facebook.com/groups/327330864290265/?ref=nf_target&fref=nf)


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *