Simona Niculescu (foto) a plecat în Franţa în 1977 ca refugiat politic şi s-a întors în România în 2007. Absenţa nu a înstrăinat-o de ţară şi de cetăţenii ei pentru interesele cărora a decis să acţioneze. Aşa a apărut Manifestul de la Băiculeşti în care locuitorii comunei şi-au spus părerea în legătură cu comunitatea în care trăiesc. Şi rezultatele au apărut. Azi în consiliul local se discută despre trasformarea impozitelor locale pentru în ore de muncă în folosul comunităţii.
Când aţi plecat în Franţa şi de ce?
Am plecat în 1977 împreună cu mama și fratele meu, Franța ne-a cerut. Tatăl meu a participat la arderea arhivelor Partidului Liberal alături de Bebe Brătianu, ceea ce i-a adus câteva fracturi faciale și protecția aliaților în cadrul conferinței de la Helsinki din 1952 parcă, și a obținut după 16 ani pașaport pentru a fi operat în Franța de rinichi, afecțiune dobândită urmare a bătăilor în beciurile Securității. Ajuns acolo, i-a fost recunoscută imediat calitatea de refugiat politic și așa, la cererea Franței, ne-am putut urca într-un tren cu 20 de kilograme bagaj autorizat fiecare.
V-aţi intors. De ce?
Am tânjit toată viața după țara mea, casa bunicilor și tradițiile mele. Nu am putut organiza întoarcerea mea înainte de 2007 deoarece tatăl meu era dependent de insulină și dialize săptămânale, iar în România nu aș fi putut asigura continuitatea tratamentului, din motive de toți știute, Așadar, doar după decesul tatălui meu m-am putut întoarce, în anul 2007.
De ce aţi dat Bucureştiul pe Băiculeşti?
În capitală am fost extrem de nemulțumită de calitatea alimentației, mă îngrijora îndeosebi imposibilitatea procurării alimentelor naturale. Pe de altă parte, văzând cum se înnegrește zăpada la 2 ore după oprirea ninsorii, am căutat un teren în zonă montană sau submontană care să aibă soare din belșug și aer curat. Căutând, am găsit un vârf de deal în Podișul getic care se mai și numea pe cadastru “Punctul Acasă”.
Cum a apărut manifestul de la Băiculeşti?
Din cunoașterea realităților României adevărate, în care oamenii de la sate au pensii mult sub 500 de lei. A mai influențat demersul meu disperarea pe care orice om normal o simte văzând raporturile Curții de Conturi, care an de an numără miliardele de euro furate de către administrația publică -locală sau centrală- și mai ales dorința de a face ceva concret pentru a opri această hemoragie. “Manifestul de la Băiculești” este o reacție normală a cetățenilor împotriva multiplicării taxelor, a scăderii drastice a nivelului de trai și a delapidării sistematice a bogățiilor noastre, fie ele naturale sau banii colectați de la popor.
Cum i-aţi mobilizat pe oameni?
Cu ajutorul centrului de resurse pentru paricipare publică (Ce-Re), am imprimat 2 000 de exemplare a “Manifestului” pe care le-am împărțit la bisericile din comună, la magazinele sătești și direct la porțile oamenilor. Reacțiile oamenilor au fost excelente, au înțeles imediat ajutorul concret pe care această inițiativă le putea acorda. Înaintea întrunirii din 9 noiembrie însă, au fost intimidați și amenințați de primarul comunei -direct sau prin interpuși- așadar la reuniunea de la “Mara” nu au participat decât câteva zeci de localnici și un singur consilier local.
Ce s-a întamplat după manifest în relaţia dintre cetăţeni şi autorităţi?
După prima sperietură, reacția a fost excelentă. Au participat la întrunirea consiliului local din 26 noiembrie câteva zeci de cetățeni ai comunei alături de mine, care pentru prima dată și-au putut expune problemele în fața primarului și a consilierilor. Vreau să precizez că acest lucru a fost posibil datorită consilierului ce a asistat la reuniunea de la “Mara”, domnul Costin Gheorghe, care m-a anunțat de această întrunire a consiliului și am putut anunța alți localnici, deoarece primăria Băiculești nu dispune de un site internet și nu anunță absolut nicăieri aceste întruniri.
Aveţi vreun rezultat concret?
Mai multe rezultate concrete avem. În primul rând, în cursul ședinței ale consiliului local din 26.11, la cererea mea consilierii au respins un proiect de hotărâre care prevedea mărirea taxelor de salubrizare pentru anul 2014 și mai ales, prevedea la punctul 6 începerea executării silite a localnicilor ce nu au achitat taxa de gunoi.
În al doilea rând, un consilier local s-a declarat dispus să propună transformarea taxelor și impozitelor în ore de muncă în folosul comunității pentru cei ce doresc acest lucru prin proiect de hotărâre a consiliului local.
În al treilea rând, în cursul întâlnirii din 28 noiembrie cu domnul prefect al județului Argeș Cristian Soare am primit asigurarea ca în următoarea întâlnire de lucru a grupului “suport legislativ” se va discuta propunerea privind modificarea legii astfel încât Consiliile locale să poată hotărî transformarea în muncă în folosul comunităţii a taxelor şi impozitelor neachitate de locuitorii localităţii respective iar dacă aceste modificări vor fi agreate de către toţi membrii Grupului, ele vor fi transmise parlamentarilor de Argeş, în aşa fel încat acestea sa fie promovate in Parlament.
Nu în ultimul rând, am obținut în nume propriu decizia de impozitare pentru ultimul teren achiziționat în Băiculești, în valoare de 5 lei. Acum pot ataca această decizie și cere judecătorului recunoașterea dreptului de a mătura 10 minute sau cât o decide instanța în contul acestui impozit.
Manifestul dvs a fost perceput ca unul radical. E nevoie de radicalism în susţinerea intereselor cetăţenilor?
Categoric. Istoria ne-a demostrat cu prisosință că vorba bună nu aduce rezultate satisfăcătoare și concrete în lupta împotriva corupției.
Ce i-aţi sfatui să facă pe cetăţenii altor localităţi în care interesele lor sunt ignorate?
Să participe la toate reuniunile consiliului local, să ceară toate informațiile despre buget, cheltuirea banilor publici și modalitățile de atribuire a contractelor. Să nu ezite să dea sugestii pentru desfășurarea activităților locale, cetățenii cunosc cel mai bine atât problemele reale ale unei comunități cât și posibilele remedieri ale acestora. Să transmită clar mesajul următor autorităților publice locale : “Nu mai puteți face orice, de acum încolo suntem deciși să supraveghem modalitatea de cheltuire a banului public”.
Aţi participat de-a lungul timpului la alegeri? Aţi ales răul cel mai mic?
Niciodată.
De câte ori aţi fost mulţumită de alegerea dvs?
Nu cred în acest sinistru balet al urnelor, care agită viața oamenilor la fiecare 4 ani.
Consideraţi că acţiunea dvs. este una politică?
Nicidecum politică, acțiunea mea este una cetățenească. A fost o vreme în care Solon introdusese în rândul delictelor politice și neparticiparea „din indiferență sau tembelism” a cetățenilor la viața cetății. Cel găsit vinovat urma „să fie despuiat de onoruri și scos din rândul cetățenilor”. Aristotel o scrie, în „Statul Atenian”. Eu nu vreau să fiu despuiată de onoruri și scoasă din rândul cetățenilor.












Suna frumos dar din ore munca nu o sa se dezvolte niciodata satul respectiv. Din ore munca nu se pot plati nici salarii pentru cei din primarie, nu se pot co-finanta proiecte europene pentru drumuri, apa, canalizare, nu se pot plati cei care ridica gunoiul.
Una este sa platesti prin ore munca daca esti foarte sarac, alta este sa o faci doar pentru ca asa vrea muschiul tau.
Imi pare rau dar ideea doamnei nu este sustenabila din punct de vedere economic.
@elena: Fiecare comunitate plateste salariile pe care le poate plati in functie de puterea ei economica. Si apoi aici nu e vorba despre asigurarea salariilor celor din primarie. Actiunea aceasta cetateneasca nu e actiunea unui Consiliu de administratie de firma privata care decide pentru dezvoltarea economica a firmei ci mai degraba actiunea unui Consiliu de supraveghere care urmareste cum si in ce directie se cheltuieste banul din firma.
Este adevarat ca fiecare comunitate plateste salariile pe care le poate plati, in functie de citi bani stringe de la comunitate. Daca respectiva comunitate se poate multumi cu serviciile oferite de doar 1-2 oameni (singurii pe care ii poate plati primaria din impozitele adunate) atunci totul este bine. Dar teama imi este ca acea comunitate o sa aiba in continuare pretentii la servicii mai multe si mai bune (pentru ca vecinii au).
Cit despre Consiliul de supraveghere, cum o sa urmareasca cum si in ce directie se cheltuieste banul, daca banul nu va mai exista? Poate o sa supravegheze doar ca fiecare sa isi face orele munca cu care este dator. De bani nu se mai poate vorbi.
Actiunea aceasta cetateneasca va lasa primaria si comunitatea fara buget. Sa nu ne ascundem dupa deget, pentru ca despre asta este vorba. Sa inlocuiesti ceva de care comunitatea are nevoie (bani din care sa plateasca servicii) cu ceva de care nu are nevoie (cite drumuri poate avea o comuna pentru maturat?) nu este o idee prea buna.
Taxele și impozitele nu se pot transforma în muncă în folosul comunității. In primul rând, legea interzice acest lucru. Placând de aici, chiar dacă s-ar putea face modificări legislative, acelea pot fi maxim pentru plata amenzilor și aici într-un cuantum mai mare. Toate serviciile pe care cetățenii și le doresc sau nu (și spun bine asta! Ex: iluminat sau apă permanentă oamenii vor, însă a plăti gunoiul, nefiind învățați ca la oraș, asta nu-și doresc, dar acțiunea de gestionare și colectare a deșeurilor este obligatorie! Nici măcar nu mai ai voie să trăiești în mizerie, chiar dacă unii își doresc asta! Mai mult decât atât, impozitele și taxele trebuie adunate în procent de până la 100%, deoarece în funcție de colectare o comună mai ales, are un anumit buget în anul următor financiar! Iar dacă procentul e mic, nici bani pentru iluminat nu sunt, nici pentru proiecte, nici pentru dezvoltare! Da, populația este săracă și îmbătrânită, iar pentrucesterea nivelul ei de trai trebuie să găsim soluții, chiar și la nivel local: atragerea de investitii și investitori, care vor creea locuri de muncă, realizarea infrastructurii edilitare: apa, canalizare, gestionare deseuri, etc, care vor atrage oameni de la oraș către țară, investiții în educație, cultură și sport pentru tineri, punerea în valoare a bogățiilor naturale, etc.
E normal ca oamenii sa-și dorească să nu mai plătească nimic, mai ales pe fondul de sărăcie, însă trebuie să citim cu atenție legislația, înainte de a începe protestele, să calculăm și să analizăm consecintele acestor manifestări și să gândim de mai multe ori înainte de a acționa.
Îi recomand doamnei să se implice în viața politică, să candideze pentru primar sau consilier local și după ce va fi aleasă, peste o perioadă, să o intrebăm cum este cu colectarea taxelor și impozitelor.
Succes!
Cei care au negociat aderarea la Uniunea Europeana, inainte sa accepte colectarea si reciclarea obligatorie a gunoiului trebuiau sa isi dea seama ca in mediul rural este o patura mare de oameni care nu isi pot permite plata acestor servicii. Oricum si autoritatile locale de acolo au ceva de ascuns din moment ce au sabotat intalnirea respectiva.
Domnule Ștefan ILIE, am citit legislația. Nu am început proteste ci inițiativă legislativă. Simplu fapt că nu răgușesc pe stardă și fac ceva concret ar fi trebuit să vă lămurească asupra acestui aspect.
Nu înțeleg bine îndemnul dumneavoastră, să mă fac ceva acolo prin primărie și apoi să vorbim …
Am un alt îndemn la adresa dumneavoastră : faceți ceva, orice, cât de mic pentru a schimba această situație sumbră ȘI APOI VORBIȚI !
S-ar putea face multe astfel in folosul comunitatii. Toti micii meseriasi ar putea sa-si ofere serviciile iar comunitatea s-ar dezvolta mai repede. Primarul ar putea sa dea terenurile agricole apartinatoare primariei sa fie lucrate, din banii obtinuti sa plateasca utilitatile salariile, sau sa faca biocombusibili pentru utilajele agricole… Oamenii ar putea plati in natura, primaria fie valorificand fie facand troc. Parca era un program “petrol contra hrana”…nu? Nu avem practic nevoie de bani, vedeti venusproject.com
@elena: Peste tot in lume cetatenii incearca sa vada cum se cheltuie banii la nivel local si cheltuielile aberante sint demascate prin presa. Nu vad ce e rau in asta. Nu vad ce e rau in a determina cetatenii unei comune sa nu ramana indiferenti la ce se face in primarie.
Felicitari d-na Niculescu! As vrea sa fac si eu acelasi lucru in “orasul ” ,” comuna ” , de langa Bucuresti pt.a inlocui mijloacele de transport in comun insalubre, scumpe , f.f.aglomerate…..un imens chin pt.a ajunge la serviciu si inapoi acasa. Multumesc , anticipat , pt.sfaturi.
Si in Ighisul Nou (sat apartinator Mediasului) s-au facut pasi asemanatori,doar ca la noi Primarul Mediasului a reusit sa convinga oamenii ca EU practic sunt “divina” pentru intarzierile cu care se executa lucrarile edilitare (canalizare si asfaltare).Primaria Mediasului a luat un imprumt de la BERD in 2011,bani inregistrati ca datorie publica in 2011.Lucrarea trebuia sa dureze 18 luni.Valoarea proiectului este de 11milioane de euro.In 2012 se face un simulacru de “licitatie” care nu se regaseste pe SEAP.In 2013 se semneaza un contract de reabilitare pe 6 milioane de euro a satului Ighisul Nou,In 2015 isi da seama Primarul ca “nu mai sunt bani necesari” ca sa termine lucrarile.Proiectul nu este avizat corespunzator.Se imprastie zvonul ca vom mai sta 2-3 ani in noroaie daca nu “vom tacea”.Satul are doar NOUA stradute si cetate istorica,biserica atestata foarte veche.Oamenii incep sa-si puna intrebari,dar prefera sa sa mearga e ideea ca cei de la Primaria Medias “aplica corect legea si noi nu avem de unde sa stim ce se intampla”.Tin sa precizez ca acest sat nu avea asfalt,desi culmea e ca impozitele sunt calculate ca si cum ar exista asfaltare si canalizare de zece ani.Nu putem verifica daca vreodata au fost trecute aceste lucrari ca si executate decatre Primaria Medias.Actele sunt la Primaria Medias si au mintit de multe ori spunand de exemplu ca au viza de la Ministerul Culturii in conditiile in care nu aveau viza.A trebuit sa facem o petitie la Presedentie ca sa ni se confirme ca NU AVEAU VIZA si ca ne minteau.Acum au restrans zona protejata istoric din condei,si pe baza unor astfel de acte false,au luat o viza de la Ministerul Culturii.Actele sunt la ei si nu primim informatii corecte!!! TOT SATUL IGHISUL NOU ESTE ZONA PROTEJATA ISTORIC conform PUG Medias din 2012.S-a distrus o zona istorica foarte frumoasa.Strazile executate nu respecta nici un standard iar afaltul este foarte prost calitativ.Strazi inguste de 4m asfalt sunt urmate direct de santuri descoperite adanci de 1-2m!!!Cum sa treaca doua utilaje agricole unul pe langa altul?Ascultati afirmatiile mincinoase ale Primarului Medias care sustine ca nu era nevoie in 2011 (cand au luat banii de la banca) de avizele de la Cultura.Nu exista nici un “AVIZ DE PRINCIIU” luat.Obiectivele istorice erau dinaintea Primariei Medias si ma intreb de ce in lege se spune ca “primarul este primul aparator al valorilor istorice”?
http://vasile-antipa.blogspot.ro/2015/09/video-lucrari-intarziate-la-ighisul-nou.html
https://www.youtube.com/watch?v=HPTQf3HU16c
https://www.youtube.com/watch?v=uoMkAiuyXag