UPDATE – IGPR l-a dat în urmărire națională pe Sebastian Ghiță, iar câțiva poliţişti l-au căutat, joi după-amiază, la domiciliul situat în zona de nord a Ploieştiului, după ce instanţa supremă a emis mandatul de arestare preventivă în lipsă pe numele fostului deputat, potrivit Mediafax.
După mai puțin de o jumătate de oră, oamenii legii au părăsit locuința fostului deputat fără a-l găsi, iar soția acestuia a refuzat să răspundă când a fost întrebată dacă urmăritul a contactat-o. Potrivit unor surse judiciare, poliţiştii vor întocmi un proces verbal pe care-l vor înainta Curţii Supreme.
***
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis, joi, să emită un mandat de arestare preventivă în lipsă pentru fostul parlamentar și om de afaceri Sebastian Ghiţă, dispărut din 21 decembrie anul trecut. Instanța a înlocuit astfel măsura controlului judiciar pe cauţiune, în dosarul în care Ghiță este judecat pentru fapte de corupţie, alături de foşti şefi de Parchet şi Poliţie din Prahova.
Sebastian Ghiță a dispărut în ultima zi în care mai avea imunitate parlamentară, după ce partidul din partea căruia a candidat – PRU – nu a reușit să treacă pragul de intrare în Parlament. Direcția de Operațiuni Speciale a Poliției, care îl urmărea, l-ar fi pierdut din filaj pe când fostul membru al comisiei de control a SRI se întorcea de la petrecerea dată de serviciul secret la încheierea mandatului vechiului Parlament. De la dispariția sa, Ghiță a apărut într-o serie de înregistrări în care face acuzații grave la adresa justiției, difuzate de postul de televiziune pe care îl controlează.
Citește și: De ce România TV ar trebui închisă. Și de cine
Cei trei judecători din complet – Maricela Cobzariu, Daniel Grădinaru şi Cristina Rotaru Radu – au admis cererea Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Prahova şi au înlocuit controlul judiciar pe cauţiune cu arestarea preventivă, potrivit News.ro.
Mandatul de arestare va fi pus în executare imediat după ce fostul deputat va fi găsit, întrucât decizia nu este definitivă, dar este executorie. În baza acestui mandat de arestare preventivă, Sebastain Ghiţă poate fi dat în urmărire naţională şi internaţională.
Decizia de arestare preventivă poate fi contestată la Completul de cinci judecători al instanţei supreme, care va pronunţa o soluţie definitivă în această cauză. În cazul în care decizia de arestare preventivă va fi menţinută de Completul de cinci judecători, Ghiţă ar putea pierde cauţiunea de 60 milioane de lei, depusă când a fost luată măsura controlului judiciar, ca o garanţie că acesta va respecta obligaţiile care îi revin în cadrul măsurii preventive.
Statul român despre Sebastian Ghiţă: „Nu ştim unde e. Posibil să fi fugit din ţară!”











