Guvernul limitează prin ordonanță de urgență salariile directorilor
din companiile de stat. Astfel niciun șef de la stat nu va putea duce
într-o lună acasă mai mult de șase salarii medii, dar nu pe economie, ci
pe ramura respectivă. Și ca să înțelegeți mai bine ce spun, vă propun
următorul exercițiu simplu:
Să presupunem că acum ați fi director la una dintre numeroasele
companii care dețin în România centrale nucleare și ați avea un salariu
de 9.000 de lei pe lună. Glumesc, în România este o singură companie de
acest fel și este de stat. Salariul mediu pe ramură e de 3.900 de lei pe
lună. Salariul dumneavoastră de director poate crește de șase ori media
deci la peste 23 de mii de lei pe lună. Ca să vă mai majorați salariul
peste această sumă va trebui ca media salarială să crească și ea. Pentru
asta va trebui doar să vă înțelegeți cu colegul director de la
compania, unică de asemenea, care produce curent din hidrocentrale, dar
și cu încă vreo doi colegi de la companiile care fac curent din
termocentrale. Astea sunt mai multe, nu sunt toate de stat, dar cei mai
mulți salariați sunt tot la stat. Creșteți salariile angajaților, crește
și salariul directorului. Mi-e teamă că acest mecanism adoptat de
guvern va inversa puțin rolurile la negocierile salariale… nu vor cere
sindicatele creșteri de salarii cât vor cere directorii.
Dincolo de asta, cred că reușim cu succes să rămânem noi ca nație în
această capcană a salariilor mici. Poșta Română nu are nicio ofertă de
privatizare, dar directorul duce acasă 6.000 de euro salariu. Țipă
televiziunile, lumea strigă huooo, neînțelegând că lipsa de
performanță e problema, nu salariul. Salariile pot fi mai bune sau mai
proaste, problema Guvernului în companiile sale este managementul prost
și șpăgile pe care le fac directorii indiferent că sunt mai bine sau mai
prost plătiți.
