Romania Curată

Magistrații din AMR și UNJR cer declasificarea deciziilor CSAT privitoare la protocoalele dintre servicii și parchete

Asociația Magistraților din Romania și Uniunea Națională a Judecătorilor din România i-au trimis președintelui Klaus Iohannis, în calitatea acestuia de președinte al CSAT, solicitarea de a include pe agenda ședinței de marți, 31 ianuarie 2017, „declasificarea tuturor hotărârilor CSAT prin care serviciilor de informații li s-au trasat atribuții în combaterea infracțiunilor”.

Solicitarea vine în contextul în care, în baza unor hotărâri ale CSAT clasificate, s-au semnat protocoale între serviciile de informații și Ministerul Public pe temeiul carora s-au format „echipe mixte” compuse din agenți ai serviciilor de informații și procurori, ceea ce nu are acoperire legală, se arată într-un comunicat al celor două asociații de magistrați.

UNJR și AMR anunță că vor întreprinde în continuare „toate demersurile legale necesare în vederea clarificării interferenței serviciilor de informații în actul de justiție”.

Solicitarea UNJR și AMR, integral, mai jos:

 

„31 ianuarie 2017

Catre Domnul Klaus Iohannis
Presedintele Romaniei si Presedintele Consiliului Suprem de Aparare a Tarii

Stimate domnule Presedinte,

Va solicitam ca in cadrul sedintei CSAT, care va avea loc pe data de 31 ianuarie 2017, sa includeti pe agenda si declasificarea tuturor hotararilor CSAT prin care serviciilor de informatii li  s-au trasat atributii in combaterea infractiunilor.

In baza acestor hotarari CSAT, relatiile de colaborare interinstitutionale intre serviciile de informatii si organele de urmarire penala s-au materializat in incheierea unor protocoale clasificate si constituirea unor echipe mixte ce nu isi gasesc suport in cadrul legal actual.

In conditiile in care subiectul este unul de un vadit interes public, fiind vorba de infaptuirea justitiei, pastrarea secreta a acestor hotarari nu face altceva decat sa alimenteze spatiul public cu suspiciuni ce erodeaza increderea in institutiile statului.

Romania este stat de drept, iar o caracteristica a statului de drept este ca nomele legale sunt publice pentru toata lumea, cu atat mai mult cu cat implica si actul de justitie. Cat timp aceste hotarari ale CSAT si protocoalele dintre serviciile de informatii si parchete nu sunt publicate, pentru ca fiecare cetatean sa stie ce contin, increderea in justitie nu va fi recastigata.

Va solicitam, in consecinta, sa faceti toate demersurile necesare pentru declasificarea tuturor hotararile CSAT in baza carora agenti ai serviciilor de informatii au constituit “echipe mixte, cu reprezentanti ai organelor de urmarire panala, in scopul contracararii riscurilor derivate din derularea unor activitati cu caracter infractional”.

Cu stima,

Judecator Dr. Andreea Ciuca
Presedinte interimar
Asociatia Magistratilor din Romania

Judecator Dana Girbovan
Presedinte
Uniunea Nationale a Judecatorilor din Romania”


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

One thought on “Magistrații din AMR și UNJR cer declasificarea deciziilor CSAT privitoare la protocoalele dintre servicii și parchete

  1. Mesterul

    Acum domnilor de la Romania Curata, faceti demersuri si dvs. ca Presedintele Iohannis sa declasifice acele protocoale pt. a vedea cine a incalcat legea si cum s-a infiintat o noua politie politica in Romania dupa ’89. SUCCES SI ROMANI VA VOR APRECIA DACA FACETI ACEST DEMERS LA PRESEDINTELE IOHANNIS.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *