Leul pare a termina anul 2012 în forță, cu un epsiod de apreciere provocat mai ales de speculatorii străini. Cursul de schimb a fost puternic influențat în ultimele două luni de politică, de alegeri, iar perspectiva unui guvern stabil lasă loc de speranță că și începutul lui 2013 va fi la fel de bun pentru leu. Este din ce în ce mai probabil ca în ianuarie sau februarie Banca Națională să renunțe la o parte a rezervei sale valutare în favoarea băncilor comerciale care ar putea fi astfel stimulate să se recapitalizeze prin vânzarea de euro, să facă rost astfel de și mai mulți lei cu care ar trebui, cel puțin teoretic să stimuleze economia.
Și totuși perspectiva de creștere economică nu este una strălucită, iar statul român împrumută masiv bani de pe piață, acest lucru fiind principala amenințare fundamentală a leului.
Deocamdată cursul pare a se fi stabilizat pe la 4,47 de lei pentru un euro și, deși acest suport pare puternic, exact vacanța asta de sărbători îl poate slăbi. Traderii pleacă în vacanțe, volumele sunt mici iar cursul se poate muta rapid și mai sus și mai jos. Cu adevărat importantă pentru evoluția euro față de leu anul viitor va fi economia. Aceasta a dat semne clare de frânare în a doua jumătate a lui 2012 și de aceea perspectiva unui leu puternic poate rămâne o iluzie, în ciuda întăririi din această toamnă. Este posibil să vedem în 2013 euro și la 4,4 lei, dar eu cred că mai sigur o să-l vedem peste 4,6 lei.
Nu uitați, moneda este doar expresia muncii unei națiuni, iar dacă noi nu vom reuși să muncim mai bine în 2013 nici leul nu va putea fi mai mult decât o bancnotă frumos colorată.