Ioan Bujor

Legea care-i scapă pe aleșii locali de incompatibilități, retrimisă Parlamentului de președintele Iohannis

Legea prin care aleșii locali ar fi putut să scape de incompatibilitatea dintre demnitățile lor și calitatea de membru în AGA unor regii și companii de stat a fost retrimisă Parlamentului de președintele Klaus Iohannis, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale. Este vorba de Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice.

Legea de modificare a Legii 161/2003 elimină incompatibilitatea dintre funcțiile de primar, viceprimar (inclusive funcțiile corespondente de la Capitală), președinte și vicepreședinte de CJ pe de o parte și funcția de reprezentant al unității administrativ-teritoriale în adunările generale ale societăților de interes local (cf. L 31/1990) sau de reprezentant al statului în AGA unei societăți de interes national. De asemenea, consilierii locali primeau dreptul de a fi reprezentanți în AGA societăților comerciale de interes județean și național, iar cei județeni la companiile de interes local și national. Desigur, fără a fi plătiți.

Legea care-i scapă pe aleșii locali de incompatibilități, inițiată de PNL, a fost votată de Senat pe 26 septembrie current, iar Camera Deputaților, decizională, a adoptat proiectul pe 4 octombrie. Evident, în ciuda unui punct de vedere negativ comunicat de Agenția Națională de Integritate (ANI), care a arătat că prin această initiative legislativă se urmărește „eliminarea unora dintre cele mai întâlnite cazuri de incompatibilitate”. ANI spunea, în punctul de vedere comunicat Ministerului Justiției, că proiectul de lege pleacă de la premisa falsă că ar exista o contradicție între Legea 215/2001 și Legea 161/2003. Concret, este vorba despre o suprapunere nejustificată, în opinia ANI, între operatorii regionali, în care fiecare dintre administrațiile locale ce dețin participații își trimit reprezentanți, pe de o parte, și societățile comerciale de interes local.

Agenția Națională de Integritate a avertizat că adoptarea unei astfel de legi va genera conflicte de interese, că nu corespunde obligațiilor asumate de instituțiile statului în lupta anticorupție, că va fi afectat interesul public și că va afecta imaginea României în legătură cu MCV-ul și că va avea efecte nedorite în legătură cu fondurile europene și aderarea la Schengen.

Acum, președinția spune că „este incontestabil dreptul legiuitorului de a adapta regimul juridic al incompatibilităților în funcție de noile realități sociale și de necesitatea protejării intereselor comunităților locale”. Dar, se mai arată în scrisoarea de retrimitere, „intervențiile legislative nu trebuie să afecteze substanța acestui regim și trebuie să fie realizate într-o modalitate clară, previzibilă, astfel încât, pe de o parte, alesul local să-și poată conforma conduita, iar pe de altă parte să fie exclusă posibilitatea unei interpretări care să genereze o practică neunitară. Or, legea transmisă la promulgare nu răspunde acestor cerințe”.

Modificările operate „lărgesc sfera societăților comerciale la care alesul local poate avea calitatea de reprezentant” în AGA, „depășind cadrul normativ stabilit prin Legea nr. 215/2001 și, prin aceasta, menținându-se necorelarea între cele două acte normative”. „În plus, aceste modificări nu indică nici sfera teritorială de desfășurare a activității economice de către aceste societăți”, se mai arată în motivarea întoarcerii proiectului către Parlament. Despre alte prevederi, președinția consideră că sunt „de natură să genereze incertitudine juridică și practică instituțională inconsecventă”.

Merită menționat faptul că dosarul de incompatibilitate al președintelui Iohannis s-a bazat exact pe prevederi pe care legea retrimisă joi parlamentarilor le desființează sau modifică. Klaus Iohannis a fost declarat incompatibil de ANI, în 2013, pentru că deținea simultan funcția de primar al Sibiului și pe cea de reprezentant al municipalității în AGA de la SC Apă Canal SA și SC Piețe SA. Președintele a câștigat procesul cu ANI la ICCJ în ianuarie 2015, la o lună după ce devenise șef al statului, instant supremă menținând însă o decizie similară a Curții de Apel Alba

Aceasta nu este nici prima și nici singura lege prin care Parlamentarii le-au sărit în ajutor aleșilor locali. În iunie 2014 a fost votată o altă lege, care le permitea aleșilor locali să facă parte din CA-urile firmelor aflate în subordinea consiliilor locale și județene. Și această lege a fost criticată dur de ANI, a fost trimisă spre reexaminare parlamentului, modificată și până la urmă promulgată de președinte în decembrie anul trecut.


Articole recente

Recomandări

One thought on “Legea care-i scapă pe aleșii locali de incompatibilități, retrimisă Parlamentului de președintele Iohannis

  1. eva

    DLE PRESEDINTE PANA A AJUNGE RO (CAT MAI CURAND) IN FALIMENT DECLANSATI PROCEDURA DE INTRARE IN INSOLVENTA A RO DEOARECE CEI PESTE 8.500.000 DE CETATENI ROMANI CARE SANT SUB PRAGUL DE SUBZISTENTA SAU DE SARACIE VA SOLICITA ACEASTA PROCEDURA, INTRUCAT PARTEA DIN AVUTIA NATIONALA CE LE REVENEA LOR PT UN TRAI DECENT A FOST FURATA DE CATRE HOTII CARE AU CONDUS RO DUPA 1989.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *