Las’ să știm și noi câți bani au alții

Cum funcționează nou serviciu privat virtual al ANAF și de ce cred unii că e bine ca statul să ne supravegheze conturile bancare tuturor, chiar dacă nu suntem suspecți de ceva.

O televiziune de știri a întrebat zilele trecute oamenii pe stradă ce părere au despre intenția Guvernului de a obliga toate băncile să trimită lunar la ANAF situația circulației banilor în conturile tuturor persoanelor fizice și juridice din România. Evident, prea puțini dintre cei întrebați au răspuns cu „nu mi se pare normal”. Orbiți de ideea că așa vor vedea și ei câți bani au alții în cont – bogații vezi bine – majoritatea celor întrebați s-au declarat satisfăcuți de idee.

„Las’ să știm și noi câți bani au alții!”, a sumarizat cu năduf o gospodină întreaga plajă de curiozități cetățenești cu privire la cât de grase sunt caprele vecinilor.

Probabil cei care gândesc că e bună ideea finanțelor, de a combate chipurile evaziunea cu o măsură de supraveghere în masă a populației, au impresia că odată implementat acest Big Brother fiscal o să avem toți acces la conturile altora, cu precădere ale ăstora care apar pe la TV și, de ce nu, chiar la ale vecinilor care afișează inexplicabil un stil de viață decadent, în condițiile în care nu se înghesuie cu tot norodul în fiecare dimineață în tramvaiul 21.

De altfel, ideea că oricine poate avea acces la astfel de informații sensibile nu e chiar departe de adevăr, numai că nu în sensul gândit de naiva gospodină. Pe lângă faptul că ne tratează pe toți ca suspecți din oficiu de evaziune fiscală, intenția guvernanților suferă mult la capitolul proceduri de siguranță a datelor colectate. Se știe doar că băncile vor fi obligate să trimită lunar la ANAF cine cât a pus/scos din cont și de unde are banii, dar nu se spune cine va avea acces la aceste date și astfel nu putem ști și în ce alte scopuri vor fi ele folosite.

Este o măsură similară celor luate în ultimii ani cu privite la comunicațiile electronice în care, sub pretextul combaterii terorismului, eram toți interceptați, supravegheați, înregistrați doar pentru că numeroasele noastre servicii secrete nu puteau, vezi doamne, să țină pasul cu teroriștii. Legile Big Brother și cele privitoare la înregistrarea cartelelor prepay au fost totuși declarate neconstituționale, dar asta nu înseamnă că  mulți nu le consideră nepericuloase, pentru că … „dacă nu ai nimic de ascuns”.

Dar la rolul meu fiscal am acces? Cum funcționează serviciul privat virtual

Problema e că statul însuși are ceva de ascuns de noi. De la modul în care ne cheltuiește banii sau îi alocă pe criterii clientelare până la modul în care (mai mult nu) ne oferă accesul la propriul rol fiscal. De exemplu, în epoca Internetului încă mai atârnăm de bunăvoința unor doamne de la ghișeu atunci când noi, „contribuabilii cinstiți” cu care se laudă ANAF pe site-ul propriu că luptă de zece ani împotriva evaziunii, vrem să aflăm ce datorii avem la stat ca să le plătim la timp și să evităm situația neplăcută în care același ANAF ne-ar bloca conturile, pe care, iată, știe de unde să le ia și cât avem prin ele.

Întâmplarea face că în același timp cu anunțarea măsurii ăsteia abuzive, Ministerul finanțelor a anunțat și extinderea la nivelul țării a sistemul online prin care contribuabilii își pot verifica situația fiscală pe site-ul ANAF. Toate bune și frumoase – mi-am făcut și eu cont adineauri – însă constat că acolo nu găsesc decât un tabel cu cine cât a plătit pentru mine (dintre angajatorii mei din ultimii doi ani) dar tot nu mi se explică de unde vine diferența de bani pe care o am de plătit la finalul anului sub titlul de „regularizări”. Cu alte cuvinte am găsit pe site tot ce conținea plicul cu decizia de impunere primită acasă. Nicio explicație în plus. Or eu exact asta așteptam, să văd de ce mai am de plătit la stat peste 500 de lei, deși eu știu că am făcut tot ce trebuia ca să-mi achit datoriile până acum.

În 2013 am avut aceeași problemă, că m-am dus la ANAF ca să plătesc o sumă (ce-mi fusese comunicată prin poștă, prin decizia de impunere), iar la ghișeu mi s-a spus că e altă sumă, și că nu se știe de unde provine ea, că „așa arată calculatorul”. Prin urmare acum nu știu dacă să am încredere că suma trimisă de ANAF prin poștă, și care se regăsește și în contul meu virtual proaspăt creat, este aceea finală sau nu. Teoretic o pot plăti online, dar dacă nu e finală nu mai bine mă duc tot la ghișeu ca să aflu?

Pasul făcut azi prin extinderea „serviciului privat virtual” este unul categoric uriaș pentru România, dar sistemul mai are mult de lucru la capitolul transparență înainte de a ne spune că supravegherea în masă este o condiție indispensabilă pentru combaterea evaziunii fiscale. Aș zice că în acest caz ar trebui aplicată vechea zicală „show me yours and I’ll show you mine”.

Dar băncile ce părere au?

Nu știu dacă cineva a întrebat și băncile ce părere au despre intenția guvernului și dacă ele or fi de acord sau ba. Pentru că am impresia că această măsură – dacă va fi implementată – le va afecta și lor credibilitatea. Unele mai au așa ceva.

Adică cine lucrează la negru nu-și trece banii prin bancă, cine vrea să fure, nu fură prin bănci (decât dacă e banca însăși :D), cine rulează sume cu multe zerouri are conturi în afara țării, acolo unde secretul bancar este, probabil, o chestiune serioasă. Deci cine mai rămâne să fie supravegheat la conturi în România, până la urmă? Nu cumva tot ăștia fraierii cinstiți cu care ANAF luptă de zece ani împotriva evaziunii? Păi ce ar fi să ne retragem și noi banii din bănci, să vedem, dă guvernul o ordonanță și ca să ne verifice saltelele sau să ne miroasă ciorapii?

sursa: Dollo.ro