Romania Curată

Lansări de carte cu o premieră mondială în psihoterapie. ”Fraierilor!” și ”RETMAN și Retmagia”, la București

Societatea Academică din România (SAR) vă invită la lansarea cărților ”Fraierilor!” și ”RETMAN și Retmagia”, care îl au ca autor, respectiv co-autor pe Mihai Goțiu, coordonatorul editorial al proiectului România Curată.

fraierilor gotiu coperta 3dAstăzi (joi), de la ora 18.00, la Librăria Hecate, str. Olari nr. 8, va fi lansată cartea ”Fraierilor!”. Publicată la Editura Tact, ”Fraierilor!” este o mărturie jurnalistică despre modul în care implicarea civică, bătălia pentru spațiul public și cultura independentă au schimbat Clujul în ultimul deceniu, perioadă în care orașul a devenit și cel mai important centru activist din România. Un capitol important al cărții este dedicat unei analize comparative cu Viena și în special cu politicile urbanistice sociale ale Vienei din secolul trecut, documentate de către Mihai Goțiu în 2014, în timpul unei burse de excelență în jurnalism ”Milena Jesenska” (IWH, Viena). Invitații autorului la lansare: Vasile Ernu (scriitor și jurnalist), Miki Braniște (operator cultural independent, Colectiv A/ Fabrica de Pensule Cluj) și Ștefan Bâlici (arhitect, urbanist, directorul Institutului Național al Patrimoniului).

Detalii despre lansare aici (click).

coperta retman2

***

Mâine (vineri), de la ora 18.30, la Librăria Cărturești-Verona va fi lansat volumul ”RETMAN și Retmagia” însoțit de DVD-ul cu desene animate psihoterapeutice cu același nume (Editura Trei). Lucrarea reprezintă o premieră în psihologia mondială – utilizarea desenelor animate care terapii pentru tratarea stărilor de anxietate, a depresiei, a fricii de a vorbi în public și a sentimentului de vinovăție la copii. La eveniment vor participa coordonatorul proiectului, prof. dr. psiholog Daniel David, și Mihai Goțiu, realizator al scenariului și regiei filmelor de desene animate ”RETMAN și Retmagia”. Lansarea are loc în cadrul ”Săptămânii PSI pentru părinți”, organizată de Editura Trei (mai multe detalii aici).

Vă așteptăm cu drag!

Anca Dobrean, Daniel David și Mihai Goțiu - autorii cărții și desenelor animate ”RETMAN și Retmagia”

Anca Dobrean, Daniel David și Mihai Goțiu – autorii cărții și desenelor animate ”RETMAN și Retmagia”


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *