Romania Curată

La sesizarea lui Nicușor Dan, DNA a deschis dosar penal în cazul unui bloc construit ilegal în Sectorul 3. UPDATE. Fostul primar Negoiță, urmărit penal

UPDATE 2. DNA a emis un comunicat în care precizează că a început urmărirea penală împotriva lui Liviu Negoiță, Ștefan Dumitrașcu, fost arhitect-șef al Primăriei sectorului 3 și Marius Mihăiță, fost secretar al primăriei. Iată conținutul acestuia:

”În perioada 2008 – 2009, suspecții Negoiță Liviu, Mihăiță Marius și Dumitrașcu Ștefan, în calitățile menționate mai sus, prin îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu referitoare la verificarea legalității actelor întocmite, au eliberat 4 autorizații de construire și certificatele de urbanism aferente acestor autorizații, referitoare la un imobil situat pe Calea Dudești, sector 3, cu nerespectarea normelor de urbanism și protecție a zonelor în care se găsesc monumente istorice. Acest lucru a produs prejudicii proprietarilor imobilelor învecinate, prin degradările suferite de acestea în cursul edificării construcției nelegal autorizate. De asemenea, a fost afectat interesul public prin autorizarea edificării unei construcții în zona de protecție a unui monument istoric, în lipsa avizelor legale.
Prin emiterea autorizațiilor de construire respective s-a creat un folos necuvenit pentru persoanele care au edificat construcția, constând în obținerea autorizațiilor de construire și supraetajare a imobilului, prin evitarea desfășurării demersurilor necesare în vederea obținerii:
– derogării de la planurile de urbanism pentru depășirea regimului de înălțime al zonei,
– acordului exprimat în formă autentică a proprietarilor clădirilor învecinate cu privire la lipirea la calcan precum,
– avizelor pentru construirea într-o zonă în care se găsește un monument istoric.

În cazul uneia dintre autorizații, Inspectoratul de Stat în Construcții a efectuat un control, în urma căruia s-a stabilit drept măsură, în sarcina primarului sectorului 3 și a arhitectului șef al sectorului 3, să solicite instanței de contencios administrativ anularea autorizației anterior menționate.
Anularea autorizației nu a fost cerută în instanță, conform solicitării Inspectoratului de Stat în Construcții, fapt ce ar fi dus la încetarea construirii.
Ulterior, în același context, în anul 2009, au fost eliberate, cu nerespectarea normelor legale referitoare la competența materială de emitere, alte două autorizații pentru supraetajarea imobilului respectiv. Mai mult, certificatele de urbanism, aferente acestor două documente, nu cuprindeau datele prevăzute de lege, lipsind toate mențiunile privind regimul tehnic al imobilului, precum și cele privind situarea imobilului în zona de protecție a unui monument istoric.
În anii 2010 respectiv 2014, prin două hotărâri instanțele de judecată au dispus anularea celor patru autorizații de construire.
Mai mult, una dintre instanțe a dispus obligarea pârâților, între care se numără și Instituția Primarului sectorului 3, la desființarea construcției respective”, se arată în comunicatul DNA.

UPDATE. Fostul primar al Sectorului 3 (2004-2012), Liviu Negoiță, s-a prezentat și el la audieri în acest dosar penal.

Arhitectul-șef al Primăriei Sectorului 3, Ștefan Călin Dumitrașcu, precum și secretarul acestei instituții, Marius Mihăiță, au fost audiați la DNA într-un dosar penal privind construcția ilegală a unui bloc într-o zonă protejată istoric. Sesizarea în acest caz a fost făcută de Nicușor Dan, președintele Uniunii ”Salvați Bucureștiul”.

Nicușor Dan, care este și candidat la Primăria Capitalei, s-a prezentat și el la DNA în calitate de denunțător în acest caz. La ieșirea de la audieri, acesta a declarat, potrivit RTV.net: „Este vorba despre o construcție de pe Calea Dudești. Pe construcția asta au fost patru autorizații de construire succesive, cinci etaje, șapte etaje, opt etaje, nouă etaje, deși zona prevedea patru etaje și o retragere, astfel încât primăria să poată lărgi bulevardul Calea Dudești. Primele două autorizații pentru cinci și sapte etaje au fost anulate de instanta si la trei zile dupa ce Tribunalul a spus ca sunt prea inalte, primarul Sectorului 3 Liviu Negoita, arhitectul sef si cu secretarul Mihaita au dat noua etaje, cu sfidarea instantei. Este o constructie pe terenul unor proprietari privati, care s-au asociat cu un dezvoltator imobiliar cunoscut pentru multe abuzuri pe care le-a facut, pe nume Ion Chirita. Este acelasi Ion Chirita care are constructii ilegale de la Aviatorilor, 120, 122, din Parcul Tineretului, din Maria Rosetti, colt cu Toamnei. Plangerea vizeaza doar persoanele din primaria, respectiv primarul, arhitectul sef si secretarul general, care au semnat autorizatiile de construire succesive si cea pe ultima, de noua etaje, cu sfidarea deciziilor instantei. Nu stiu daca s-a dat mita”, a spus Nicuşor Dan la plecarea de la DNA.

Marius Mihăiță: ”Domnul Nicușor Dan este cel care a vrut să ajungem aici”

Secretarul Primăriei Sectorului 3, Marius Mihăiţă, a declarat că a fost citat în calitate de suspect. „Sunt suspect de abuz în serviciu. Autorizaţia a fost emisă în mod legal, alţii zic că nu. Vom depune probe”. Întrebat dacă pentru construcţia blocului au fost dărâmate case, secretarul Primăriei Sectorului 3 a mai spus că „s-au dărâmat acum o sută de ani casele, era un loc gol. Domnul Nicușor Dan este cel care a vrut să ajungem aici. Urmează să vină domnul arhitect şef al Primăriei Sectorului 3″.

Surse judiciare au declarat pentru Mediafax că există suspiciuni potrivit cărora lucrările ar fi fost făcute în baza unor autorizaţii emise ilegal şi care au permis distrugerea unor case din zona vizată.

 


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

One thought on “La sesizarea lui Nicușor Dan, DNA a deschis dosar penal în cazul unui bloc construit ilegal în Sectorul 3. UPDATE. Fostul primar Negoiță, urmărit penal

  1. Walter von Grappendorf

    Diaspora organizeaza in mediul online un lobby pentru sustinerea Dlui Nicusor Dan la Primaria Generala .
    Asociatia Romanilor de Pretutindeni il va sutine dupa modelul din 2014 cind Johannis a fost ales Presedinte.
    Sper ca tineri frumosi si liber care au iesit in strada in octombrie 2015 sa fie de partea lui,merita pentru ca este un bun ROMAN .
    Mult noroc !
    Walter von Gappendorf
    Frank Furt am Main

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *