Leviathan, propunerea Rusiei la Oscar, a iscat o revoltă la București. Spectatorii, amenințați de poliție cu amenda și evacuarea din cinematograf, pentru că au îndrăznit să ceară banii înapoi pe bilete.
Un film despre lupta cetățeanului cu autoritățile corupte în Rusia lui Putin va fi propunerea rușilor pentru Oscarul de anul ăsta. Dar înainte de a face carieră la Hollywood, Leviathan-ul rusesc a scos ce era mai revoluționar într-o mână de cinefili români, veniți sâmbătă seară la cinema Studio ca să vadă cum stă treaba cu opoziția la sistem.
Filmul este foarte recomandat în mediul online, așa că înainte de ora difuzării coada la casieria cinematografului de pe Magheru era deja până afară. Am reușit să prindem loc în sala plină și ne-am pregătit pentru 140 de minute de corupție, rezistență, intrigi, vodcă și un pic de liubov. Încă de la început imaginea era un pic jucăușă, dar până la prima sincopă nu a cârcotit nimeni.
INTRIGA RUSEASCĂ
Filmul a sărit ca un disc vechi cam după o jumătate de oră, taman când începuse acțiunea: un primar șmecher, vegheat de poza lui Putin deasupra biroului, încerca să-i ia cu japca pământul și casa lui Kolea – un cetățean rus tipic: blond, ochi albaștri, față de pescar combinat cu mecanic auto, caracter fierbinte desăvârșit de vodcă.
Apărat de un foarte bun prieten ajuns avocat la Moscova – frumușel, costum de avocat, ochi alunecoși după soția prietenul – Kolea este arestat pentru că se răstește la un polițist care nu vrea să-i înregistreze o plângere contra primarului.
De la arestarea lui Kolea, avocatul încearcă să ajungă la toate autoritățile posibile din ținut, dar nu găsește pe nimeni până la coruptul împotriva căruia voia să depună plîngere. Aici se întrerupe filmul și sare direct la o petrecere cu grătar dată de un polițist, la care – neașteptat – apare și Kolea arestatul. Apoi acțiunea se mută brusc iar în biroul primarului, unde apare și un popă care-l întreabă pe primar ce duhovnic are. Nu se dezmeticește bine spectatorul că filmul sare iar la scena de la grătar, în care un copil vine la mă-sa plângând și zice că „nenea ăla frumos de la Moscova o sufocă pe Lilia” – adică pe soția lui Kolea.
Filmul sare apoi din nou la momentul la care arestat/eliberatul fuge după un deal ca să-și „salveze nevasta de la suforcare”, și se aud focuri de armă. Aici deja ne pierdusem răbdarea, pentru că deși am semnalat sincopele filmului, prin aplauze, urături și râsete, părea că nimeni nu e în camera de proiecție ca să remedieze problema. Așa că am ieșit din sală – o mână de oameni – și am început să o tragem de atenție pe doamna care tăia biletele la intrare.
La momentul respectiv părea că doamna era deja surescitată de alții care ieșiseră mai devreme, că era cu telefonul fix la ureche, iar pe cel mobil îl lovea cu draci de birou. Exasperată că toată lumea îi cerea să facă ceva, să sune undeva, să vină cineva ca să dea filmul de la momentul întreruperii, femeia ne-a strigat la un moment dat:
– Unde vreți să sun, la Dumnezeu?
– La Moscova, doamnă, dacă Dumnezeu nu răspunde! i-a replicat cineva.
Până la urmă, după insistențe și nervi, filmul s-a reluat de la momentul arestării, numai că a sărit din nou în aceleași locuri în care sărise și înainte – Lilia era sufocată din nou de nenea ăla frumos de la Moscova – așa că de data asta am ieșit mai mulți din sală și am cerut banii înapoi. Eram vreo 25-30 de oameni – deși la un moment dat păream mai mulți – frustrați că nu înțelegem nimic din filmul ăla, dar am devenit și mai frustrați când am văzut comportamentul de vânat hăituit al celor trei-patru oameni ai cinematografului, care în loc să spună ce se întâmplă, se ascundeau de noi ca șobolanii.
REALITATEA ROMÂNEASCĂ
Un nene de vreo 60 de ani – de la tehnic – zicea că el nu se ocupă decât cu căldura și lumina, unul dintre cei doi rupători de bilete de la intrare ne privea zâmbind de după ochelari și nu zicea nimic, doamna care-și dădea cu telefonul mobil de masă fugea de colo-colo și nu răspundea la provocări, casiera se baricadase în casa de bilete și zicea că putem să păstrăm biletele rupte, ca să vedem filmul altă dată. Niciunul dintre ei nu voia să spună cum îl cheamă și cine e șeful pe care de altfel toată lumea îl voia la fața locului.
Noi (cei 25-30 de nemulțumiți) voiam același lucru: banii înapoi, pentru că nu știa nimeni dacă mai poate veni la alte proiecții și nici dacă data viitoare nu se va întâmpla la fel. Din timp în timp doamna cu telefonul zicea că a sunat pe „cine trebuie” și i s-ar fi spus să aștepte „instrucțiuni”. Timpul trecea și instrucțiunile nu mai veneau. Fimul rula mai departe în sala în care totuși trei sferturi dintre spectatori rămăseseră să ghicească subiectul între scenele disparate.
Noi ne plimbam în holul cinematografului, întrebând pe unul și altul dintre cei patru angajați ai Studio-ului, ce au de gând. Casiera o ținea pe a ei că nu poate să ne dea banii, de altfel și scria pe geamul ei asta, doamna cu telefonul zicea că se vor da, dar mâine, nu azi. Să plecăm noi în mod organizat de pe capul ei și să venim în orice altă zi, când totul va fi bine.
Pentru că tot neîncrezători eram, au găsit „soluția” să ne ștampileze biletele și să ne spună că dacă revenim cu ele ștampilate vom putea intra la film sau ne vom putea lua banii pe ele, dar tot a doua zi. Cunoscătorii într-ale contabilității, dintre noi, au zis că nu e suficientă numai ștampila, fără semnătura casierei și mențiunea că se vor returna banii. Până la urmă biletele erau rupte, deci nu te-ar fi crezut nimeni că nu ai intrat cu ele la film și nu ai văzut filmul. Casiera, însă, refuza să semneze așa ceva. Ceea ce ne-a enervat din nou.
CÂND VIAȚA TA SEAMĂNĂ CU FILMUL DE LA CARE TOCMAI AI IEȘIT
Mai bine de o oră a fost un ping-pong de oameni și replici nervoase pe holul cinematografului, fără ca vreuna din tabere să cedeze. Noi nu voiam să plecăm, ei nu voiau să spună ce au de gând. Dintre noi a sunat cineva la 112, de unde i s-a spus că nu e de competența poliției, să sunăm la protecția consumatorilor. Am sunat la protecția consumatorilor, unde am fost îndrumați să trimitem o plângere pe email. Era sâmbătă seara, nu mișca nimic în instituțiile statului de drept. Viața începea să semene cu filmul de la care tocmai ieșisem.
La un moment dat a apărut Robert, primul dintre angajații cinematografului care a catadicsit să se prezinte.
– Eu sunt proiecționistul, am fost chemat de acasă, sunt în timpul meu liber, am venit să văd ce se poate face, dar de vină este CD-ul primit de la organizatorii festivalului. Aveți dreptate, filmul nu se vede.
– OK, atunci dați-ne banii pe bilete și faceți rost de alt CD de la organizatori. Va pleca toată lumea acasă, promitem noi.
Robert s-a apucat să sune și el la administratorul cinematografului, identificat acum ca Valentin Burlacu – pe care colegii lui refuzaseră să-l numească până atunci de parcă ar fi fost membri ai unei societăți oculte. Se pare că domnul Burlacu i-ar fi zis la telefon lui Robert să-i transmită casierei să semneze că va da banii înapoi pe biletele ștampilate. Dar casiera nu voia și pace. Noi am început iar să vociferăm. Robert s-a enervat și ne-a amenințat că cheamă poliția. Să vină poliția! am strigat și noi.
Nu trece mult timp și în fața cinematografului chiar oprește o mașină de poliție. Îl vedem prin geam pe Robert, care ieșise afară ca să scape de noi, cum le explica precipitat polițiștilor ce se întâmplă înăutru, așa că atunci când au intrat agenții ne-am grăbit să le explicăm și noi punctul de vedere. Agenții ne spun că nu e treaba lor să facă să ni se dea banii înapoi, ci a protecției consumatorilor, ei au venit acolo doar ca să se asigure că nu devenim agresivi.
– Cine este doamna Șerban Alexandra, care ne-a chemat? întreabă un polițist.
– Eu – se aude vocea doamnei care dădea cu telefonul de masă, și care până atunci tot fugise de noi prin cinematograf ca să nu ne dea banii pe bilete.
Așa aflăm și noi pe cine „hărțuisem” până atunci. Se iscă din nou discuții, angajații cinematografului le spun polițiștilor că au fost bruscați de spectatori, noi suntem indignați de astfel de minciuni – până la urmă nu fusese decât o hărțuială verbală, nu mai mult – așa că un polițist ne amenință că ne amendează și ne dă afară din cinema. Un hohot general se iscă dintre noi. Cum adică, noi suntem și batjocoriți, cu banii pe bilete luați, filmul nevăzut, și amendați de poliție? Cineva verbalizează în sfârșit ceea ce simțeam toți: vă dați seama că ce se întâmplă aici este de fapt despre ce e vorba în film?
Polițistul dă înapoi, descumpănit de râsetele generale. Probabil dacă am fi fost mai puțini și-ar fi făcut și el planul de amenzi, dar era înconjurat de o gloată de cinefili revoltați și n-a mai zis nimic. Între timp cineva explică că e medic și că o ștampilă fără semnătură nu are nicio valoare, argument cu care în sfârșit este de acord și organul, doar că el tot nu putea să-i ordone casierei ce să facă. Păream blocați și cu poliția între noi.
Până la urmă intră în scenă, în sfârșit, și administratorul Burlacu. De la Moscova ar fi venit cineva mai rapid. Cu o față speriată dă asigurări, în fața noastră și a polițiștilor, că „dacă sunt bani în casierie” îi vom primi înapoi pe loc. Se duce la casieră și-i dă personal ordinul să dea banii oamenilor. Între timp ușile sălii se deschid și restul spectatorilor ies de la film, mai nedumeriți decât intraseră: s-a terminat după nici două ore, deși scria că are 140 de minute.
– Ce s-o fi întâmplat în jumătatea de oră lipsă din film? se întreba un domn mai în vârstă.
– Dar de ce a venit poliția? întreabă o altă doamnă, ieșită de la film direct în leviathan-ul local.
– Pentru că nu au vrut să ne dea banii înapoi pe bilete, răspundem noi, care ne așezasem iar la coadă ca să schimbăm biletele pe bani de data asta.
– A, se dau banii înapoi? zice doamna cu o sclipire bruscă în ochi.
Am plecat de la cinema Studio cu mai multe păreri de rău. Am primit banii înapoi (oricum nu era vorba de valoarea celor 12 lei, ci a principiului), dar am pierdut două ore enervante într-un scenariu prost, în loc să văd un film bun. Am fost la un pas să fiu amendată de poliție pentru că-mi ceream un drept de consumator, pe care de altfel nu fusese nicio instituție a statului dispusă să mi-l apere. Iar în final, de revolta noastră au profitat și alții care au stat în sală bine mersi, în timp ce noi „luptam” pe hol ca să provocăm o schimbare. Ca la revoluție, unii au strigat în piață și mai mulți au profitat că s-a băgat portocale la magazin.
Poate că altfel ar fi stat lucrurile dacă din sală am fi ieșit mai mulți, de ce nu chiar toți? În loc să stăm și să așteptăm să „se rezolve” lucrurile, sau să plângem că n-am înțeles nimic, să ne sculăm de pe scaun și să-i luăm de gât pe vinovați. Nu spun neapărat că angajații cinematografului erau vinovați de faptul că CD-ul ăla nu a mers, deși puteau să-l verifice înainte de a vinde biletele. Însă modul în care s-au comportat în fața revoltei noastre ne-a arătat că nu sunt obișnuiți ca spectatorii să le pretindă calitate, și nici să comunice într-o situație de criză. Poate că măcar din incidentul ăsta să fi învățat atâta lucru. Plus să-l strângă de oo pe organizatorul festivalului ca să le dea un produs testat data viitoare.
Eu am învățat că dacă mă revolt, mai devreme sau mai târziu obțin ceea ce vreau. Cu cât ne revoltăm mai mulți cu atât mai devreme vom obține ceea ce vrem. Sistemul, leviathan-ul, nu poate fi învins însă de unul singur. Și cred că asta arată și filmul, dacă voi reuși să-l văd pe tot ;) Rulează luni, marți și joi la Studio. Sunt curioasă dacă o să fie difuzat întreg data viitoare. Sau măcar să vedem cum o sufoca domnul ăla frumos de la Moscova pe Lilia ;)
sursa: dollo.ro
Asa. O revolta a spectatorilor merita un articol pe Romania Curata? Serios?! Faci din ţânţar Leviatan.
@ Ion: da, asemenea revolte cotidiene schimbă o societate
Ba mie mi se pare ca articolul e FOARTE util (si relevant in contextul “Romania Curata”) – si l-am citit cu placere ;)
Am fost si eu, am ramas in sala, de dragul filmului, desi voiam sa fac la fel ca tine. Spoiler alert: Leviathanul invinge…
cel putin halucinant. :) bine ca in cele din urma s a rezolvat civilizat. e clar ca in romania sunt multe institutii si multi oameni ce nu sunt pregatiti sa gestioneze corespunzator astfel de situatii. e un teren inca necunoscut pentru noi si teama de a ne aventura in asumarea de responsabilitati isi spune cuvantul. insa pe langa aceste aspecte ma frapeaza oarecum observatia “Iar în final, de revolta noastră au profitat și alții care au stat în sală bine mersi, în timp ce noi „luptam” pe hol ca să provocăm o schimbare. ” in cate situatii asemanatoare, de a lungul istoriei, s a intamplat sa existe o participare de 100%? mereu vor fi oameni care vor sta deoparte din varia motive. important e ca cei care ies in fata sa fie, preferabil, cat mai multi (insa dorinta de a iesi toti ramane un deziderat vecin cu utopia) si sa aiba un discurs civilizat si argumentat. dar desigur, ma pot insela :) seara faina!
Anul trecut pe la sfarsitul lui octombrie eram la in orasul Saarbrucken din Germania si vecina gazdei ma invitase la film, aveam in buzunar doar 80 de euro si cu aia vroiam sa ajung in Bruxelles. Am ajuns in capitala Belgiei la finalul noiembrie dupa ce am cascat gura pe traseu. Aveam ceva mai multi bani in buzunar si vroiam sa vad filmul. In sala de cinematograful acela a fost țais, scaunele moi, nimeni să nu ne verifice biletele, filmul cu subtitrare in franceza si flamanda. Acum n-am inteles replica cu replica,dar m-a miscat modul natural in care oamenii aia se imbatau cu votca, scenele de sex fara sa fie vulgare, drama familiei, o Ana Karenina ce naruieste viata sotului si a copilului. In sfarsit, filmul e o lectie de activism si de rezistenta in fara coruptiei, a oligarhiei, a intimidarii. Eu am facut pipi in cristelnița la botez si prea multe nu pricep, dar povestea de mai sus arată că tanti încasatoarea e pe aceeasi functie de conducere cu directorul Cinema Studio.
Din pacate, Studio nu e un cinematograf care sa se confrunte prea des cu astfel de situatii, nici sa le gestioneze foarte bine atunci cand se intampla. Eu zic ca e un exercitiu folositor pentru toti – spectatorii indignati si-au exersat cu succes spiritul civic, iar administratorii salii au realizat (sper) ca trebuie sa-si asume o greseala, sa-si imbunatateasca organigrama si sa se poarte mai intelegator cu clientii. Multumiri domnului Zviaghinţev.
Eh,noi am mers la Scala,rula un film de Almodovar,unde nu am putut ramane ca am fost intampinati de doamna casiera,care sosea de undeva si ne spune la primele vorbe ca sala nu are incalzire,dealtfel ca si anul trecut ,iar afara chiar daca se incalzise putin este totusi iarna….
Cam astea sunt cinema-urile romanesti clasice,ramane pan la urma varianta in mall-uri,doar alea functioneaza normal chiar daca uneori preturile sunt mai mari.
Ne cerem SCUZE pentru lipsa de profesionalism a doamnei de la casieria cinematografului Studio, precum si pentru „vina” acestei doamne de a intra în panică în momentul ASALTĂRII ei ”EXTREM DE POLITICOASE” de către spectatorii nemulțumiți de intreruperea proiectiei filmului Leviathan din motive tehnice care nu apartineau erorii săvîrșite de niciunul din proiectionistii nostri, ci pur si simplu din pricina suportului tehnic precar furnizat de organizatori.
Probabil articolul „COMEDIE CU DOREL LA CINEMA STUDIO” dă măsura civilizatiei si a modului personal de a percepe bunele maniere al celui care a tinut sa impartaseasca in viziune proprie, modul de desfasurare a intamplarii cu pricina, omitand (cu sau fara intentie) modul „CIVILIZAT” de a reactiona al celor 47 de spectatori nemultumiti (din cei 332 prezenti in sala), la problemele REGRETABILE aparute in timpul proiectiei filmului de ieri, 10.01.2015 ora 17.00. Oricum, vă multumim pentru„ intelegerea” si „respectul” cu care ati binevoit sa ne tratati atat prin articolul dumneavoastra cat si prin atitudinea „civilizata” pe care ati avut-o in seara cu pricina.
….Lăsând deoparte acest incident mediatic..În MODUL CEL MAI SINCER , NE CEREM SCUZE PENTRU NEPLĂCERILE CREATE ATÂT CELOR CARE AU RENUNTAT LA BILETE CÂT ȘI CELOR CARE AU RĂMAS SĂ VIZIONEZE ÎN CONTINUARE FILMUL.
Să aveți o seara plăcută!
Și se mai si laudă online cu cum și-au cerut ei drepturile… Wow, bravo, România va progresa pentru că ați facut voi scandal la cinema și ați deranjat poliția pentru asta!
Un raspuns penibil de pr-ist care nu a inteles mare lucru din ceea ce s-a intamplat! In loc sa aibe ca prioritate satisfactia clientului (civilizat sau mai putin civilizat), tonul ironic este prezent.
La prima strigare dai banii inapoi si eventual ii dai un freeticket… nu uita ca intr-o economie de piata libera, salariul ti-l plateste clientul, NU administratorul, directorul, contabila… Va doresc economie de piata libera!
Sunt unul din spectatorii care au ramas in sala sperand ca a fost in incident pe care personalul cinematografului o sa faca efortul sa-l remedieze. Am platit bilet, am fost extrem de politicoasa, nu am protestat decat aplaudand in sala de cinema cand erau sincope. Care a fost rezultatul, asa cum l-am vazut eu :
– am platit banii degeaba
– am vazut un film ciuntit din care n-am inteles nimic si care a continuat sa ruleze si cand era evident ca e inutil, pentru ca era o copie necorespunzatoare
– personalul cinematografului n-a existat, nimeni nu a venit sa propuna o alta optiune : banii inapoi, reluare proiectie, explicatii depre ce se intampla, o propunere coerenta
Vi se pare ca am avut atitudinea potrivita ? “intelegerea”,„respectul” si “civilizatia” rezonabila ?
Ce-am primit in schimb ? Pentru ce am platit ? Ce servicii mi s-au oferit ? Si va simtiti ofensati ?
Apreciem obiectivitatea dar am aprecia mai mult daca s-ar lua masuri , simple si la indemana prin introducerea unor proceduri pentru astfel de situatii neprevazute . Doamna casiera , probabil in prima situatie de acest gen , a fost lipsita de reactie si a incercat sa calmeze spritele äprinse pentru cei 12 lei platiti de niste “cetateni” a caror bune maniere au lipsit cu desavarsire .
Articole de acest gen pot fi scrise si la adresa acestor “spectatori”exemplu care in alte situatii isi arunca gunoaiele pe jos , desi cosul de gunoi se afla in apropiere , despre cei care nu stiu la o varsta avansata sa foloseasca toaleta sau cei care vin sa cerseasca accesul la un film la care biletul costa 7 lei .
E pacat ca un spectator din gena celor mentionati mai sus ajunge sa faca un articol ca acesta , nestiind sa pastreze pererile pesronale si sa dea dovada de profesionalism si obiectivitatea in tratarea subiectelor .
O seara buna tuturor !
In primul rand, ar fi fost de bun simt din partea personalului angajat sa intrerupa difuzarea filmului si sa-si ceara scuze pentru problemele aparute, ca nu eram vite sa ne uitam la pajiste, voiam sa vedem un film cap-coada si normal ca te apuca nervii cand vezi ca te trateaza ca pe prost. Prima replica a unui angajat care ne-a intampinat la iesirea din sala a fost ” dar de ce ati iesit, nu va place filmul?”. Si mai aveti si tupeu sa va plangeti de comportamentul oamenilor. Daca aveati un minim de bun simt si de respect fata de client trebuia sa aveti o procedura clara in situatia in care un film nu ruleaza cum trebuie (se poate intampla, nu e o tragedie), dar voi ati inceput sa-l sunati pe “marian”, care trebuia sa-l sune pe ” gigel”, care la randul lui sa-l sune pe domnu DERECTOR, etc. Amatorism si nesimtire.
Uau! Sunt pur si simplu socata! Degeaba va cereti scuze daca dupa aceea urmeaza un “DAR”. E clar ca nu ati inteles absolut nimic din ceea ce s-a intamplat si ceea ce este mult mai grav MINTITI CU NERUSINARE! Sunt una dintre cele 47 (daca asta o fi numarul exact) de persoane care chiar si-au cerut in mod CIVILIZAT drepturile. Dar ne-am lovit in mod brutal de atitudinea cel putin comunista (ca sa ma exprim elegant) a tuturor angajatilor cinematografului!
Maximul de vehementa manifestat de TOTI cei care si-au cerut drepturile in acea seara a fost cel mult un ton mai ridicat, ceea ce credeti-ma este foarte civilizat in comparatie cu atitudinea absolut IMPERTINENTA de care ne-am lovit. NIMENI NU A JIGNIT PE NIMENI, NIMENI NU A AGRESAT PE NIMENI!
RUSINE CINEMA STUDIO!
Am lucrat si ii cunosc personal pe angajatii cinematografului. Mi-au facut o impresie remarcabila si mi-a facut placere sa colaborez cu ei. Am fost coordonator de locatie in cadrul Retrospectivei TIFF la Bucuresti. Eram reprezentantul organizatorilor festivalului, care lucram cot la cot cu personalul cinematografului pentru buna desfasurare a proiectiilor. Au fost si incidente, am avut probleme cu subtitrarea unui film cehoslovac, am avut si spectatori nemultumiti, ne-am asumat si raspunderi, ne-am luat injuraturi si ne-am cerut si scuze. Asta e! Important insa este ca spectacolul sa se desfasoare intr-un mod cat mai ireprosabil pentru toata lumea. Pentru asta trebuie sa formezi o echipa constructiva intre organizatorii festivalului de film (furnizorul) si personalul locatiei de desfasurare a proiectiilor (cinematograful inchiriat si serviciile oferite). Trebuie sa sincronizezi 2 maini. De multe ori trebuie sa treci peste standarde, sa improvizezi si sa te descurci cu ce ai. Si uneori ai 2 maini stangi care se vor face de rusine in fata a 2 audiente: conducerea care este interesata numai de profit si care ia deciziile in locul tau si clientul nemultumit care a asistat pentru a nu-stiu-cata oara la spectacolul prost al sistemului care nu functioneaza. De aceea ai nevoie de o echipa de oameni care sa lucreze eficient impreuna! Festivalul de film inchiriaza discurile si plateste drepturile de autor. El nu este o institutie specializata, ci doar o mana de oameni care organizeaza un eveniment. Discurile sunt trimise la locatia de proiectie (cinematograf) unde sunt luate in primire de personalul tehnic. Filmul este montat pe aparatura si se face o verificare a dimensiunii de proiectie (felul de ecran pe care se incadreaza imaginea), se verifica sunetul, daca sunetul e sincronizat cu imaginea, dimensiunea si sincronizarea subtitrarii. Doar n-o sa stai in timpul programului de lucru cu sala goala sa vizionezi tot filmul. Consumi resurse. Dar cineva ar trebui sa faca asta, nu?! Si in timp util, astfel incat cel care afla primul ca filmul e montat prost sa nu fie chiar spectatorul. Sincer, oamenii aia n-au vrut in mod intentionat sa va strice seara, si i-ati luat prin surprindere, s-au speriat, n-au avut pe nimeni competent sa-si asume responsabilitatea si sa ia o decizie si au re-actionat impulsiv in consecinta. Organizatorii festivalului trebuiau sa fie in stand by pentru situatii de urgenta, desi nu puteau remedia filmul in timp util, dar puteau lua repede decizia de returnare a biletelor. Si, pana la urma, hai sa constientizam si crudul adevar: de unde a venit aceasta copie montata prost a filmului pe care sistemul romanesc nu s-a obosit sa o constate la timp??? Dap, chiar de acolo, de la Moscova!
Important e ca fiecare dintre noi sa identificam ce am gresit si sa incercam corectia (intai a noastra!). Societatea va progresa prin fiecare dintre noi. Cine nu are nici un pacat sa arunce piatra!
Exceptional raspuns dle Florin Stefan. Multumesc.
Sunt dureri de facere cu civilizarea, dar se invata. Putin cate putin si din toate partile. Oamenii sunt inflamati, dar in timp se trateaza. Organizatorii sunt ne-experimentati, dar in timp se vor experimenta. Multumesc.
Festival de film. Parte tehnică + parte organizatorică. În acest caz, suma respectivă e nulă, ca în multe alte cazuri, din păcate, chiar și, încă, după mulți ani, la proiecțiile prea-lăudatului TIFF. Adică, ori primul termen al adunării e negativ ori al doilea termen e negativ ori ambii termeni sunt nuli.
Lăsând la o parte ambalajul ironic al textelor respective, punând cap la cap răspunsul oficial al părții tehnice (Cinema Studio), așa cum apare mai sus, cu răspunsul oficial al părții organizatorice (Asociația Cinemascop și Voodoo Films, prin seria de proiecții „9 pentru Oscar”), așa cum apare pe pagina lor oficială de facebook, în comentariile la reclamațiile spectatorilor, se vede clar cum se aruncă vina de la o parte la alta, chiar și după ce ar fi fost timp destul ca părțile să se întâlnească și să stabilească un sens comun de lucru. Sens, pe care se vede că nu l-au găsit înainte de derularea evenimentului. Sens, pe care ar fi trebuit să îl tot fi găsit de când cooperarea acestor două părți a început, de cel mult din 2010, de când a fost organizat primul festival „Les Films de Cannes à Bucarest”.
Ca foarte pasionat cinefil, am trăit multe experiențe neplăcute în cinematografele din București și din alte orașe din țară. Țin să încurajez pe cei nemulțumiți de orice aspect al calității serviciilor oferite de aceste cinematografe să facă uz de protecția drepturilor consumatorilor oferită de autoritatea care funcționează conform legilor în vigoare. Deși pare relativ greu de comunicat așa, după adunarea tuturor dovezilor necesare, o petiție, multiplă în acest caz, nu doar că ar fi dat câștig spectatorilor, dar ar fi obligat aceste două părți la un control amănunțit din partea A.N.P.C.P.P.S. Romania.
De fiecare dată când am procedat așa, mi s-a dat câștig de cauză, prin returnarea banilor, și am fost informat prin email sau prin poștă de rezultatele investigației. Mai mult, partea găsită vinovată a fost obligată prin lege să îmi comunice ce anume a dus la săvârșirea anumitor acțiuni și cum procedează ca ulterior asemenea cazuri să nu se mai întâmple.
Mai țin să îl contrazic pe domnul Florin Ștefan. Cheia textului său stă în „Doar n-o sa stai in timpul programului de lucru cu sala goala sa vizionezi tot filmul.” Într-un flux de muncă civilizat, TOCMAI acest lucru este esențial pentru buna desfășurăre a oricărei proiecției. Verificarea on location, direct cu suportul distribuit, direct pe ecranul final de proiecție, cu sunetul final de proiecție, etc., se face acerb în toate cinematografele civilizate unde am fost, din țară și din străinătate și este inclusă în programul de lucru. Această verificare este cu atât mai importantă unde curge cu filme într-un timp scurt, pe fel și fel de suporturi, și în fel și fel de formate, ca în cazul festivalurilor. Faptul că una sau ambele părți ies, DUPĂ festival, și proclamă fel și fel de lucruri care nu au existat pentru o bună desfășurare, nu înseamnă decât că evenimentul în sine a fost creat din petice, fără niciun interes pentru spectator.
Accidente ca surse primite prea târziu pentru a fi verificate sau surse pur și simplu neverificate din fel și fel de cauze, nu însemnă decât un singur lucrur: asumarea riscului de către ambele părți că produsul dat spre consumare ar putea întâmpina probleme, caz în care proiecția se oprește imediat și, de comun acord cu spectatorii, se returnează imediat banii sau se găsesc spontan alte soluții de vizionare. Restul, că distribuitorul e vinovat de furnizarea sursei eronate și alte situații care au dus la producerea problemei, ține doar și doar de munca internă a părților care cooperează.
Revin, A.N.P.C.P.P.S. a mai avut cazuri asemănătoare și știe ce să facă. E pur și simplu vorba de nefurnizarea unor servicii legitimizate prin cumpărarea unor bilete. Trebuie avut grijă ca biletele să aibe toate datele necesare identificării spectacolului, datei și locului desfășurării acestuia, pe care ar trebui să le aibe, altfel nu văd cum ar putea aceste bilete fi validate spre vânzare.