Romania Curată

Kovesi e cercetată disciplinar de Inspecția Judiciară

Procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi, procurorul-șef adjunct, Marius Iacob, și procurorul Gheorghe Popovici sunt cercetați disciplinar de Inspecția Judiciară, în urma sesizării înaintate de foștii anchetatori ai DNA Mihaiela Moraru Iorga și Doru Țuluș, potrivit Agerpres.

‘Apreciind ca exista indiciile savarsirii unor abateri disciplinare, inspectorii judiciari au dispus inceperea cercetarii disciplinare fata de procurorii Laura Codruța Kovesi, procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție, Marius Iacob, procuror șef adjunct al DNA, si Gheorghe Popovici, procuror șef sectie la DNA’, arata IJ.

Sursa citata precizează ca sesizarea, la care au fost conexate si alte sesizări cu obiect similar, a fost repartizata spre soluționare Direcției de inspecție judiciara pentru procurori.

Inspecția Judiciară arata ca, la finalizarea cercetării disciplinare, in funcție de rezultatul verificărilor, inspectorii judiciari pot dispune fie admiterea sesizării, prin exercitarea acțiunii disciplinare si sesizarea Secției pentru procurori in materie disciplinara a CSM, fie respingerea sesizării in cazul in care se constata ca nu sunt îndeplinite condițiile pentru exercitarea acțiunii disciplinare.

Procurorii Doru Țuluș, Mihaiela Moraru Iorga si Nicolae Marin au depus o plângere la Inspecția Judiciară in care reclama modul prin care a fost derulata ancheta interna, in urma apariției in presa a unei înregistrări cu procurorul-șef Laura Codruța Kovesi in cadrul unei ședințe de lucru a DNA. 

Pe 29 iunie, șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, a transmis Secției pentru procurori a CSM cererea de avizare a revocării din funcția de procuror DNA a Mihaielei Iorga Moraru, pe motiv ca aceasta nu a înregistrat un denunț in conformitate cu dispozițiile legale si nu l-a prezentat spre repartizare procurorului șef al secției din care făcea parte. Neprezentarea denunțului a avut drept consecință imposibilitatea aplicării unor dispoziții procesual penale in raport cu persoane cercetate, a arătat procurorul șef al DNA.

De asemenea, Kovesi a cerut si revocarea din funcția de procuror DNA a lui Doru Florin Țuluș „pentru existenta unei suspiciuni rezonabile ca imparțialitatea sa este afectata, având in vedere ca a soluționat dosare penale in care era implicata o persoana cu care avea raporturi civile”.

Pe 4 iulie, Secția pentru procurori a CSM a dat aviz pentru revocarea din funcție a procurorilor DNA Doru Țuluș si Mihaiela Moraru Iorga.

La 14 septembrie, Consiliul Superior al Magistraturii a respins contestațiile formulate de procurorii Doru Țuluș si Mihaiela Moraru Iorga împotriva deciziei de revocare a acestora din funcțiile de procurori in cadrul Direcției Naționale Anticorupție.

In schimb, CSM a admis contestația Mihaielei Moraru Iorga fata de decizia prin care s-a stabilit ca aceasta sa își continue activitatea de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău.

 


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

One thought on “Kovesi e cercetată disciplinar de Inspecția Judiciară

  1. Jack

    La ce-au declarat azi Dragnea și Tăriceanu despre justiție, mă întreb dacă băieții ăștia au toate țiglele pe casă! Ce-i interesant (dar asta-i face ridicoli) este că ei se plâng la TV ca cetățeanul X. Dacă justiția a luat-o razna (să presupunem), ei ca șef al partidului de guvernământ și ca șef al Senatului, ce fac? În loc să șmenuiască puțin câte puțin din puterea justiției, mai bine s-ar duce la președinte, Guvern, Parlament, Bruxelles să inițieze un demers transversal și de amploare în vederea vindecării sistemului! Nu? Pot scoate și poporul în stradă… Să inițieze o lege sau o OUG, pentru început care să sune așa cam: reprezentanții guvernului, parlamentului și partidelor nu au voie să se pronunțe public în defavoarea sistemului de justiție atunci când ei sau apropiați ai lor fac obiectul anchetelor judiciare. Încălcarea acestei prevederi se sancționează cu suspendarea din funcție pe durata derulării cercetării.
    Atacarea justiției de către cei doi (și nu numai de către ei), pe lângă că încalcă un principiu (puterile nu-și bagă nasul una-n ciorba celeilalte) este și o chestiune de crasă lipsă de onoare. Să vină și să plângă pe umărul cetățeanului că sunt persecutați de justiție nu e fair, pentru că n-au furat cot la cot cu cetățeanul și nici nu l-au consultat când au dat legi și ordonanțe (nici n-ar fi avut cum, pentru că la ora când ei legiferează, se doarme îndeobște).
    Pe de altă parte, dacă Băse sau facțiunea pro-occident din servicii au folosit justiția, trebuia făcut ceva (nu declarații) atunci, la primele semne!
    Noaptea ca hoții, ziua ca țațele.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *