”Dragii mei, trebuie s-o spun: dacă vrem să avem o educaţie performantă, trebuie să recunoaştem că am greşit şi să începem să reconstruim întreg sistemul. Avem nevoie de o analiză serioasă și de ținte clare. Ca președinte, voi demara o dezbatere națională pe tema educației, în care îi voi implica pe toți cei care au un cuvânt de spus în acest domeniu. Veți fi, sper, partenerii mei în această dezbatere națională.”, se arată într-o scrisoare remisă de echipa de campanie a lui Klaus Iohannis, redacției România Curată.
”Domnul Klaus Iohannis, candidatul la preşedinţie al Alianţei Creştin-Liberale, a primit cu bucurie şi interes mesajul scrisorii deschise a studenţilor. Pentru candidatul Alianţei Creştin-Liberale, educaţia este o prioritate naţională, iar prezenţa tinerilor la vot este esenţială pentru declanşarea schimbării de care România are nevoie.”, se mai arată în mesajul electronic de trimitere al scrisorii.
Răspunsul lui Klaus Iohannis vine după România Curată a publicat scrisoarea deschisă a Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), lansată împreună cu campania ”Nu votezi, Nu contezi!”. Aici puteți citi scrisoarea studenților, iar aici (în format .pdf) răspunsul integral al lui Klaus Iohannis.











