Examinarea Constitutiei comuniste din 1965 e plina de invataminte. Poate cei care se ocupa de revizia tehnica periodica a constitutiei actuale profita si ei din invataturile democratiei comuniste. Principiul alegerii judecatorilor si procurorilor e mai ales de interes.
Am asistat zilele acestea la un exercitiu de democratie prezidentiala privind o noua revizuire a Constitutiei, care devine un fel de revizie tehnica periodica, si, nu stiu de ce, am simtit nevoia sa recitesc pasaje din Constitutia din 1965. Si ala a fost un an bun pentru reforme si deschideri (initial de drumuri si orizonturi, mai tirziu de arcade si de usi de acces in locuinte).
Pai, daca avem hotarirea, determinarea si inflexibilitatea de atunci, poate om recupera si ceva din intelepciune.
Mi se parea foarte normal ca, in 1965, procurorul general al republicii sa fie numit de presedintele RSR la propunerea ministrului justitiei. Pentru ca daca tot era un sistem autoritar (totalitar, zic unii), macar sa se comporte autoritar cei ce detin autoritatea, adica presedintele si ministrul. Daca tot erau dictatori, atunci sa dicteze. Era chiar logic sa nu lase la mina vreunor colegi de meserie sau, doamne fereste, intelectuali sovaielnici, numirea unui om atit de important pentru stat.
Citesc art. 114 alin. 1 din Constitutia din 1965 si…surpriza: “Procurorul general este ales de Marea Adunare Nationala pe durata legislaturii…”
Deci, cum ar veni, la nivel de principiu, procurorul general era ales de Parlament. De un Parlament unicameral, atit de dorit si azi, de popor. Deci, procurorul general nu era numit de nea nicu.
Sigur ca Marea Adunare Nationala era a lu´ nea nicu, care isi aranjase acolo o majoritate neegalata inca (nu stiu daca si neegalabila), dar, formal, nu el era angajatorul, ci Parlamentul.
Principiul alegerii procurorilor nu se oprea la procurorul general ci era prevazut si pentru procurorii sefi de judete si procurorul sef al municipiului Bucuresti (art. 114 alin. 2 si art. 87 pct. 6 din Constitutia din 1965).
Mai mult, potrivit aceleiasi Constitutii din 1965, toti judecatorii erau alesi. Cei de la Tribunalul Suprem (inca nu devenise asa de inalt ca azi), erau alesi de Marea Adunare Nationala, pe durata legislaturii, adica de Parlamentul unicameral de atunci (art. 105 alin. 1 din Constitutia din 1965), iar ceilalti judecatori erau alesi de consiliul popular judetean sau al municipiului Bucuresti (art. 87 pct. 6 din Constitutia din 1965).
Ca sa nu ma lungesc, pentru ca simt deja o usoara enervare dinspre reformatori: daca tot vorbim despre “revizia” Constitutiei, de ce sa nu incercam sa introducem si principiul alegerii judecatorilor si procurorilor?.
Am vazut ca e un principiu cu traditie la noi. Comunistii nu s-au speriat de el. S-au descurcat. Cind a venit libertatea, prin 1990, constituantii de atunci au facut pierdut acest principiu. Ca sa fereasca firavul organism social de supradoza de democratie..
Cum a fost cu magistratii numiti, iar nu alesi, am vazut in ultimii 20 si ceva de ani si bilantul nu arata bine. In ciuda eforturilor televizate.
Cum este tratat un om simplu de procuror sau de judecator, n-are rost sa dezvoltam. Fiecare dintre cei ce au avut o experienta cu justitia stie foarte bine. Dar, daca procurorul sau judecatorul ar trebui sa se gindeasca, putin, ca omul din fata lui este unul dintre cei caruia, o data la 4 ani, va trebui sa-i ceara votul?
De ce sa nu fie ales procurorul general de Parlament? Si nu numai el, ci si procurorii cu functii de conducere la nivel de tribunal si curte de apel. Si judecatorii. Nu cred, impotriva numeroaselor manipulari care circula azi, ca Parlamentul este cel mai toxic mediu din acest stat si ca, pentru ca misuna de infractori (?!), nu-l putem lasa sa faca altceva decat sa voteze legi de aprobare a ordonantelor de urgenta.
N-avem incredere in Parlament, nu-i nimic, sa-i voteze, atunci, direct poporul.
Pai, daca tot chemam boborul sa voteze la referendumuri in acelasi timp cu alegerile prezidentiale si locale, de ce sa nu-si voteze, acelasi bobor, si magistratii odata cu parlamentarii?
Citeste si despre: constitutie, parlament, unicameral, bicameral, alegeri.
Articole cu aceeasi tema:
Gogosi constitutionale
O solutie constitutionala. Reducerea numarului de parlamentari prin angajarea raspunderii Guvernului
Incompatibilitate sau conflicte de interese?
dle. Mihai, ironiile dvs. sunt greu de urmarit ca act critic fata de care sa te pozitionezi intr-un fel sau altul. Chiar e nevoie sa argumentam alegerea de catre parlament comparativ cu numirea de catre presedinte prin apel la Constitutia din 1965? Alte referinte mai convingatoare nu exista? Pentru ca deocamdata argumentul dvs. functioneaza impotriva intentiei sale.
Dl. Dan Mihai, agreez paralela d.-voastra, ptr. relevanta stari de lucruri actuale. Poate nu exzista alta posibilitate mai semnificativa decat ce era scris in urma cu mai mult de 36 anii. Eu doresc sa va supun atentiei, urmatoarele, prins in articolul d.-voastra, calitatea normativelor regimului comunist, ele erau facute de profesionisti, putini care au scapat de gherla, pitesti, canal, samd, erau facute cu buna credinta, si lideri sangerosi ai acelor vremuri, gheorghiu dej, ghe. apostol, chivu stoica, si ceausescu pana prin 1980, cu toate ca erau putin scoliti, au inteles ca fara inteligenta activa a autenticilor intelectuali, nu ai posibilitatea sa ramai la putere si sa te dezvolti ca natiune. Este de semnalat nonprofesionalismul care baleaza pana la anteprofesionalism, din zilele noastre, incepand cu sef stat/guvern si pana la la functionarul marunt din descentralizate sau primarii/cons. locale.
Dacă e s-o luăm așa să mergem ceva mai înapoi… pe la Ștefan cel Mare sau Mircea cel Bătrân:
– existau 2 camere legislative ? Nu, era una singură;
– erau mai puțini de 300 „parlamentari” ? Da, erau o mână de oameni la curtea domnească;
– Ștefan sau Mircea aveau ultimul cuvânt? Da. I-a numit cineva tirani sau i-a făcut sfinți pe amândoi ? (corect: varianta 2).
Așa că vă rog mult nu mai fiți ironic că nu folosește nimănui. Mai de grabă creați confuzie.
Nu forma de organizare contează ci oamenii ce o formează. Și, pe cât se poate să nu exagerăm cu cheltuielile: 480 parlamentari, 41+1 consilii județene.
Iar mai important decât forma de organizarea a statului sunt mijloacele de „îndreptare” a acestuia:
– libertatea presei (bine că avem online);
– protestul;
– libertatea de opinie etc.