Romania Curată

Incredibil! Un medic-militar lua șpagă pentru operații de înfrumusețare a nasului

Medicul Gabriel Adrian Ilie, de la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „ Dr.Carol Davila” din Bucureşti, a fost reţinut pentru 24 de ore de către procurorii anticorupţie după ce a luat mită 1.000 de euro pentru operaţii de înfrumuseţare a nasului, potrivit DNA.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie l-au reţinut pe Gabriel Adrian Ilie, medic primar O.R.L. la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „ Dr.Carol Davila” din Bucureşti, fiind cadru militar activ, cu gradul de locotenent colonel, pentru săvârşirea a trei infracţiuni de luare de mită.

„În perioada aprilie – 29 iunie 2016, inculpatul Ilie Adrian Gabriel, medic militar la spitalul de urgenţă menţionat, a pretins 1.500 de euro de la trei persoane şi a primit suma totală de 1.000 euro de la două dintre acestea, în legătură cu intervenţii chirurgicale efectuate asupra acestora. În două dintre cele trei operaţii era vorba de intervenţii chirurgicale de înfrumuseţare a nasului (rinoplastii)”, potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Medicul urmează a fi prezentat magistraţilor Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

One thought on “Incredibil! Un medic-militar lua șpagă pentru operații de înfrumusețare a nasului

  1. Costel

    Petreceti cateva minute intr-o intersectie semaforizata si evaluati procentul celor care nu respecta culoarea verde. Toti acestia sunt prezumptiv infractori. Urmariti privirea lor. Nu se uita la semafor (legea) ci daca pot traversa fara pericol (ocazia de a avea un avantaj, indiferent de lege).
    Cine fura azi un ou nu respecta legea, si nu o va respecta nici in alte imprejurari. Are dreptate romanul…
    Singura solutie pentru eradicarea acestor comportamente este modificarea conceptiei noastre despre lege, deoarece un om = animal + lege.
    Comportamentul isi are sorgintea in conceptia noastra despre aplicarea „selectiva” a legilor, dupa cum ne convine. Tragedia intervine cand un cetatean naiv si bne intentionat atrage atentia cuiva ca nu respecta legea. In unele cazuri isi pun viata in pericol.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *