UPDATE – Numărul protestatarilor din Piața Victoriei a crescut la peste 80.000, potrivit Mediafax. Două persoane ce aveau asupra lor materiale pirotehnice au fost depistate de jandarmi. A crescut numărul de demonstranți și la Cluj – circa 25.000, Sibiu – 12.000, Timișoara – 15.000, Iași – 15.000, Brașov – 6.000, Bistrița – 5.000, Arad – 4.000.
***
Circa 30.000 de persoane protestau, la ora 20, în Piața Victoriei, iar numărul manifestanților este în creștere, în ciuda incidentelor produse de provocatori cu o seară în urmă. Protestul este pașnic, iar jandarmii a colaborat cu demonstranții pentru a-l extrage din mulțime pe un posibil diversionist.
În țară, din nou zeci de mii de persoane protestează față de decizia Guvernului de a promova, prin ordonanță de urgență, modificări la codurile penal și de procedură penală, prin care mai multe fapte asimilate corupției sunt dezincriminate.
Circa 2.000 de oameni protestează la Târgu Mureș și alți 500 la Sighișoara, potrivit Agerpres. La Oradea sunt peste 5.000 de oameni în stradă, la Tulcea 400, la Deva 1.000.
La Satu Mare s-au strâns în jur de 300 de manifestanți, la Turnu-Severin sunt câteva zeci. În Alexandria protestează 100 de localnici, la Arad 400, în Slatina 100. Proteste sunt și la Vaslui – circa 100 de persoane și alte câteva sute la Suceava.
La Baia Mare sunt peste 4.000 de demonstranți, la Constanța între 1.500 și 2.000. În Piatra Neamț protestează peste 1.000 de oameni, la Bistrița peste 2.000. În centrul municipiului Zalău protestează 4-500 de oameni, iar la Craiova peste 4.000.
La Botoșani circa 500 de persoane au mărșăluit prin oraș, la Iași sunt peste 4.000. În Miercurea Ciuc sunt doar câteva zeci de protestatari, la Ploiești peste 1.000, în Alba Iulia peste 2.000. La Brăila s-a ajuns la peste 1.000 de demonstranți, la Pitești circa 2.000.
În Sibiu sunt peste 10.000 de oameni, din nou, pe străzi, cam tot atâția la Cluj și Timișoara. Circa 1.200 de locuitori din Galați protestează, de asemenea, și cam tot atâția din Brașov. La Covasna sunt doar câteva zeci de demonstranți












Voi înțelegeți totuși ce îi detrminå pe respectivii sa stea pe strazi atâta vreme cât ați anunțat ca au fost efectuate numeroase contestații, la CCR ,împotriva ordonanțelor adoptate de guvern ?