Cum se apropie niste alegeri, cum reintra in discutie modificarea Constitutiei, cu tot cu referendumul de rigoare. Uite ca referendumul a facut bine la alegerile prezidentiale, de ce sa nu mai adminstram o doza si la alegerile locale/parlamentare. Formula cistigatoare nu se schimba.
Una din temele vehiculate pentru modificarea Constitutiei este transformarea parlamentului din bi in unicameral.
Initial am frisonat si eu impreuna cu cei care se temeau de stirbirea caracterului democratic al statului, prin garsonierizarea autoritatii legislative, organul reprezentativ suprem al poporului roman…
Dar, la o analiza ceva mai prozaica, se poate observa ca, in fapt, la noi parlamentul bicameral functioneaza deja pe sistem unicameral.
Dovada cea mai elocventa o reprezinta functionarea sistemului “camerei decizionale”. Adica, adoptarea unei legi se face, practic, doar de o singura camera a Parlamentului (“camera decizionala”), desi noi avem un parlament bicameral. De regula, camera decizionala este Camera Deputatilor, dar si Senatul are uneori acest rol.
Ce inseamna aceasta? Un proiect de lege va fi adoptat numai daca intruneste numarul de voturi din cea de-a doua/ultima camera prin care trece (“camera decizionala”), indiferent de ce s-a intimplat cu el (a fost respins sau a fost adoptat) in prima camera.
Practic, nu conteaza ce se intimpla in prima camera (care, de regula, e Senatul) cu un proiect de lege. Prima camera poate respinge un proiect de lege, dar camera decizionala il poate adopta, fara nicio problema.
Tot asa, prima camera poate adopta un proiect de lege, dar camera decizionala poate respinge acelasi proiect de lege, fara a avea nicio importanta faptul ca proiectul de lege fusese adoptat de prima camera. Adica, orice se intimpla pina la a doua camera (camera decizionala) nu are nicio importanta/relevanta, singurele decizii adevarate se iau intr-o singura camera, si anume in camera decizonala.
Atunci, ce sa facem cu doua camere? Tine de traditia noastra sa inventam mecanisme inutile?
Un exemplu recent vine sa ilustreze sustinerile de mai sus: o renumita organizatie neguvernamentala a depus eforturi serioase, timp de peste 1 an, pentru a promova unele modificari legislative menite sa mai simplifice hatisul procedurilor care ingreuneaza si complica foarte mult functionarea oricarui ONG. Dupa luptele seculare de peste 365 de zile, Senatul a ajuns sa
adopte 2 proiecte de lege dintre cele propuse de respectiva organizatie neguvernamentala . Bucurie -relativ- mare, uite ca parlamentarii nu sint chiar atit de incuiati cum par. A venit rindul Camorei Deputatilor (camera decizionala) sa se pronunte. Desigur, cele doua proiecte de lege adoptate de Senat au fost respinse, fara a avea vreo importanta/relevanta decizia din
Senat, deci, pina la urma, legile au fost respinse. Pa si la revedere. La ce a ajutat faptul ca proiectele de lege au fost dezbatute si adoptate in Senat? Exact la nimic, nimic din ce se intimpla in prima camera nu poate influenta in vreun fel decizia din cea de-a doua camera, camera decizionala.
Deci, de ce avem nevoie de 2 camere, daca decizia se ia doar intr-una, fara sa conteze ce s-a intimplat in prima camera? Pentru ca niste insi, plini de ei, sa-si spuna “domnule senator” si “domnule deputat”, ca asa suna mai frumos si mai elegant decit plebeul “domnule parlamentar”?
Am mai vazut, la TV, de cind Senatul este “blocat” in urma “disputelor” putere-opozitie, ingrijorari si nelinisti apocaliptice pe motiv ca ce ne facem, luuumeee!, pentru ca Senatul nu mai dezbate proiectele de lege, care trec prin adoptare tacita si ajung, asa nedezbatute de Senat, direct in Camera Deputatilor. Pai, daca erau dezbatute in Senat, ce folos? Nu conteaza si
nu ar fi contat forma data proiectului de Senat sau solutia adoptata de Senat (respingerea sau adoptarea proiectului).
Camera Deputatilor (in speta, camera decizonala) poate lua exact orice decizie doreste, fara a fi obligata in vreun fel sa tina cont de forma proiectului din Senat (in speta, prima camera) sau de solutia adoptata de Senat.
De aceea si este posibila adoptarea tacita (adica fara a fi dezbatut) de catre prima camera a unui proiect de lege, tocmai pentru ca ceea ce decide prima camera nu are nicio importanta., dreptul absolut de a hotari revenind celei de-a doua camere.
Parlamentul actual adopta legi in sistem unicameral. Ceea ce face prima camera este echivalent cu procedura primei citiri a proiectului de lege dintr-un parlament unicameral. Avem parlament bicameral, dar votul care conteaza pentru un proiect de lege este dat de o singura camera, camera decizionala, neavind nicio relevanta pozitia/votul primei camere. Cu vreo citiva ani inainte, daca existau divergente intre cele doua camere cu privire la forma proiectului sau la solutia adopta, se ajungea la o procedura de mediere, se convoca un plen reunit al celor doua camere, adica exista o procedura care parca mai tinea cont de existenta a doua camere. Acum, insa, pentru adoptarea unei legi, nu mai conteaza prima camera, ci doar una singura: camera decizionala.
Nu avem, in realitate, bicameralism in Parlament. E o iluzie.
Nu stiam ca Parlamentul trebuie sa fie o fabrica de legi in care totul iese perfect din prima incercare – cat mai repede.
Este posibil ca decizia din prima camera sa fie invalidata in cea decizionala, dar aceasta se face dupa si pe baza unei experiente anterioare mai mult sau mai putin semnificative.
Daca ati fi la curent cu ciclul de dezvoltare al produselor IT, al aplicatiilor/programelor in particular, ati sti ca exista mai multe cicluri de evaluare/finisare al produsului inainte de lansarea lui pe piata. Priviti a doua camera, cea decizionala, ca pe un ciclu suplimentar de testare al unei legi care in tarile civilizate ar trebui sa dureze macar 50-100 de ani. E putin mai scump dar mai stabil si mai bun.