Adrian Popescu

Hrebe, poți dormi liniștit! PSD ți-a găsit înlocuitor de pe Lista Neagră: Marian Neacșu, promotorul amnistiei și grațierii

Marian Neacşu, deputat PSD de Ialomiţa, a fost ales luni, cu 223 voturi pentru şi 30 împotrivă, să-i ia locul lui Viorel Hrebenciuc în funcţia de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. Cei doi au însă ceva în comun: probleme cu legea.

Astfel, în decembrie 2013, Marian Neacşu a fost trimis în judecată de procurorii de la Parchetul General pentru conflict de interese, fiind acuzat că şi-a angajat nelegal fiica, Cristina Monica Neacşu, în cadrul biroului său parlamentar şi apoi a avizat contractul de muncă pe perioadă determinată (iulie 2009 – decembrie 2012). Beneficiul patrimonial obţinut de fiica deputatului PSD a fost de 16.642 lei (3.962 euro).

Dosarul lui se află pe rolul instanţei supreme, următorul termen fiind stabilit pentru 12 noiembrie 2014.

Marian Neacşu a fost implicat şi în “marţea neagră” din Parlament în decembrie 2013, acţiune care s-ar fi putut solda cu adoptarea unor legi antidemocratice, dacă nu ar fi existat o reacţie dură a societăţii civile.

Deputatul PSD este cel care a introdus pe ordinea de zi proiectul de lege privind amnistia/graţierea, modificările la Codul Penal prin care se dezincrimina conflictul de interese (ar fi făcut imposibilă anchetarea parlamentarilor pentru această infracţiune) şi legea lobby-ului.

Traseu politic şi avere

Marian Neacşu şi-a început cariera politică în anul 1991, când s-a înscris în Partidul Democrat Agrar din România (PDAR), condus de Victor Surdu. După ce a condus 10 ani filiala locala a PDAR din Ialomiţa, Neacşu a trecut la PDSR, iar din 2005 a intrat în PSD.

A deţinut mai multe funcţii în cadrul CJ Ialomiţa, respectiv 1992-2008: consilier judeţean, 1992-1996: preşedinte al Comisiei Agricultură, 1996-2000: preşedinte al Comisiei Buget-Finanţe, 2000-2004: secretar al Comisiei Buget-Finanţe, 2004-2008: membru al Comisiei Buget-Finanţe. În 2008, a fost ales deputat de Ialomiţa din partea PSD, acum fiind la al doilea mandat.

Este absolvent al Facultăţii de Economie din Craiova (1987), după care a fost repartizat la IAS Slobozia, ca şef serviciu ADT şi şef serviciu plan salarizare, iar după 1990 a deţinut funcţii de conducere în firme de panificaţie din Slobozia.

În ultima declaraţie de avere completată în iunie 2014, Marian Neacşu a menţionat 1.300 mp teren forestier în satul Mila 23 (Tulcea) şi un teren agricol de 2.813 mp în satul Joseni (Buzău), plus două apartamente în Slobozia şi o casă în satul Mila 23.

Marian Neacşu deţine acţiuni la mai multe societăţi comerciale: Estrella Imex SRL Slobozia, SC Pui de Carne SA Slobozia, SC Delta Travel SRL Slobozia, SC Global Creative Investments, Andrux SRL Slobozia, Colosseum Imex SRL.

 

foto main: Florin Eșanu/Epoch Times


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

One thought on “Hrebe, poți dormi liniștit! PSD ți-a găsit înlocuitor de pe Lista Neagră: Marian Neacșu, promotorul amnistiei și grațierii

  1. Pinno

    Ce va mirati? Nu trebuia recompensat pentru rolul jucat in martea neagra? In grupuri infractionale de acest tip, care arata o fatada machiata, cineva face treburile murdare, ceilalti (fatada) se spala pe miini, dar tipul care s-a murdarit este recompensat. D-aia are PSD atit de multi membri!

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *