Modelul Caracas-Caracal.
Toată povestea dezastrului social și umanitar din Venezuela este sintetizată excelent într-un articol din The Atlantic.
Pe scurt: Un investitor avea o fabrică și câteva sute de angajați, care mergea bine până acum un an, când au început „problemele”. Una din condițiile convenite cu sindicatul era ca toaletele să fie aprovizionate permanent cu hârtie igienică. Pare simplu dar, în condiții de control al prețurilor hârtia igienică a devenit aproape imposibil de găsit. Când totuși reușea să găsească, omul se trezea că angajații, confruntați cu aceleași lipsuri, o luau acasă. Totuși, nu-și permitea un conflict de muncă pentru o problemă atât de trivială. Așa că a reușit să găsească un contrabandist care pentru „prețul corect” să-i livreze un stoc de hârtie igienică suficient pentru multe luni, cu tot cu furturi. Numai că, surpriză! Livrarea a fost urmată de o descindere a serviciilor de informații care dezvăluiau astfel o adevărată operațiune de stocare în scop de sabotaj. Patronul fabricii a devenit unul dintre vinovații publici fix pentru lipsa de hârtie igienică. El și trei directori sunt acum anchetați penal iar continuarea activității fabricii a devenit ultima dintre probleme.
Povestea sună familiar pentru cei care au prins regimul comunist în România. Lipsea aproape orice din magazine (inclusiv hârtia igienică) dar oficial de vină erau speculatorii și cei care făceau „stocaj”. Ei erau vinovații care dădeau peste cap calculele impecabile făcute de Consiliul de Stat al Planificării.
