Un memorandum discutat în ședința de Guvern de miercuri și intrat în posesia Capital arată că absorbția fondurilor structurale din ciclul financiar 2014-2020 este de 0%.
Memorandumul este semnat de trei miniştri şi un vicepremier a fost discutat şi aprobat ieri în şedinţa de Guvern, după ce Comisia de Buget a UE a solicitat autorităţilor române transmiterea, până la finalul lunii iulie a prognozelor aplicaţiilor de plată pentru 2016 şi 2017, atât pentru perioada de programare 2007-2013, cât şi pentru 2014-2020. Asta înseamnă că cei de la UE vor să ştie cât estimăm că vom cheltui din bugetul alocat fiecărui program operaţional în acest an şi în 2017. Bani nu înseamnă că intră neapărat în acest an în contul României, însă înseamnă că trimitem cereri de plată pe mai multe programe operaţionale care vor fi înregistrate pentru 2016 de UE. Previziunile se fac pe baza contractărilor pe care autorităţile de management le-au făcut sau urmează să le facă în perioada imediat umrătoare. penuur 2017 însă, când nu vor mai fi la guvernare, ţintele pentru volumul cererilor de plată pe care Executivul se angajează să le trimită celor de la Comisia Europeană e unul foarte mare. Chiar dacă, până în noiembrie vor reuşi să contracteze şi să factureze proiecte plăţile către UE nu se pot trimite atâta timp cât sistemul informatic nu este acreditat.
Întrebat de Capital în legătură cu gradul de absorbție al fondurilor europene, actualul ministru al Fondurilor europene, Cristian Ghinea, a evitat să răspundă concret, spunând că e pe măsura contractării. Referitor la memorandumul aprobat ieri în Guvern, Ghinea a spus că previziunile de plăţi pentru 2016 “sunt conservatoare”, mai scrie Capital.
Potrivit anexelor atașate memorandumului, absorbția fondurilor structurale va rămâne zero pe tot anul 2016. Spre exemplu, la Programul Operațional Infrastructură Mare suma alocată este de 11,8 miliarde de euro, iar previziunea de absobție pentru 2016 este 0%, în timp ce pentru 2017 este de 2,5 miliarde de euro.
Articolul integral poate fi citit pe Capital.












In postarea de pefacebook, Ghinea a spus cu totul altceva.
Haideti sa analizam situatia la rece si sa luam in considerare intregul context. Comentariile exagerate nu isi au rostul.
Obiectivul Romaniei nu e sa intreaca toate celalate tari membre la nivelul absorbtiei, ci sa foloseasca fondurile eficace si eficient. In acest moment nu suntem in cea mai proasta situatia din intreaga Uniune in ceea ce priveste stadiul absorbitiei.
Vedeti ultimul slide:
http://www.fonduri-ue.ro/images/files/comunicate/2016/27.06/Actiuni_MFE_mai_iunie_2016_FINAL.pdf
Ignorati ironiile si cititi documentele
https://www.facebook.com/Cristian.Ghinea.Oficial/photos/pcb.1081930671899551/1081928538566431/?type=3