Romania Curată

Greșeală incredibilă. O femeie a murit la Spitalul de Arși după ce i s-a făcut transfuzie cu sânge din altă grupă

O femeie a murit la Spitalul de Arși din București, după ce grupa de sânge i-a fost determinată incorect și i-a fost administrată altă grupă decât cea pe care o avea, scrie Agerpres, citând purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătății, Laurențiu Colintineanu.

„Incidentul a fost în data de 13 iunie și a fost raportat în 27 iunie. Este vorba despre o femeie în vârstă. În urma transfuziei femeia a intrat în șoc postransfuzional”, a spus purtătorul de cuvânt.

În urma acestui incident, Ministerul Sănătății a dispus Inspecției Sanitare efectuarea unui control, în urma verificărilor fiind suspendată activitatea unității de transfuzii a spitalului.

„Am dispus controale Inspecției Sanitare, am tras concluzii și am suspendat activitatea unității de transfuzii. În acest moment, dacă un pacient are nevoie de transfuzie trebuie să se ia legătura cu Centrul de transfuzii București pentru ca specialiștii acestuia să vină să le facă testele de grupă și să le livreze sângele numai pentru acel pacient. Activitatea unității de transfuzii de la Spitalul de Arși a fost suspendată din cauză că aceasta funcționa fără autorizare. Controlul a avut loc pe 1 iulie. Pe data de 8 iulie s-a suspendat activitatea”, a explicat purtătorul de cuvânt.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

One thought on “Greșeală incredibilă. O femeie a murit la Spitalul de Arși după ce i s-a făcut transfuzie cu sânge din altă grupă

  1. Tempor

    Pe lângă greşeala fatidică, din ştirile unor posturi TV reieşea faptul că femeia era internată în urma unor muşcături de câini!?
    De soarta câinilor cu sau fără stăpâni, vagabonzi şi/sau în haită se pare că, … s-a luat o pauză!?

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *