Romania Curată

Fostul şef al CFR a fost condamnat la zece ani de închisoare. Decizia nu e definitivă

Fostul director general al CFR Mihai Necolaiciuc a fost condamnat de Judecătoria Sectorului 1 la zece ani de închisoare cu executare, pentru fapte de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată, şi la şapte ani de închisoare pentru utilizarea subvenţiilor sau a creditelor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate. Compania ar fi fost prejudiciată de Necolaiciuc cu aproximativ 56,7 milioane de euro. Decizia instanţei nu este definitivă.

Judecătorul a constatat că infracţiunile din acest dosar sunt concurente cu cea pentru care Mihai Necolaiciuc a fost deja condamnat, într-o altă cauză, la patru ani şi şase luni de închisoare, prin sentinţa din 7 ianuarie 2014 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, rămasă definitivă prin decizia penală din 17 octombrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti.

Astfel, instanţa a dispus contopirea pedepselor, Mihai Necolaiciuc urmând să execute zece ani de închisoare. De asemenea, fostul director al CFR va avea interdicţie, timp de cinci ani după executarea pedepsei, să aleagă şi să fie ales în autorităţi publice sau în funcţii elective publice, să ocupe o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi să exercite o profesie de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii.

Mihai Necolaiciuc este în penitenciar din 17 octombrie 2014, când a fost condamnat într-un al patrulea dosar, cel care a ajuns şi cel mai târziu la instanţă. Curtea de Apel Bucureştri l-a condamnat atunci pe Mihai Necolaiciuc la patru ani şi şase luni de închisoare cu executare, în dosarul privind o fraudă de 2,7 milioane de euro produsă prin achiziţionarea de bunuri într-un proiect de reconstruire a infrastructurii afectate de inundaţiile din 2000.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *