Adrian Popescu

Florin Cîțu pentru noi este Liviu Dragnea doi

Premierul Florin Cîţu a precizat că demisia Mioarei Costin din funcţia de consilier de stat nu este o recunoaştere a autenticităţii documentului cu antetul Guvernului privind strategia sa de campania internă a PNL, scrie news.ro citat de Hotnews. El a mai explicat că demisia acesteia a fost un act unilateral şi Costin „şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu impecabil în timpul cât era în serviciu”. De asemenea, şeful Executivului a adăugat că, în acest moment, Mioara Costin nu se va regăsi în altă zonă a lui de comunicare, la partid sau Senat.

„Nu, nu au nicio legătură aceste lucruri. Nu. Demisia este un act unilateral. Eu am spus doar că acel consilier şi-a făcut treaba şi şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu impecabil în timpul cât era în serviciu. Există deja o demisie. Din punctul meu de vedere subiectul este încheiat”, a explicat Florin Cîţu, într-o declaraţie de presă, după ce a participat la conferinţa de alegeri de sâmbătă a PNL Bucureşti, întrebat dacă faptul că a acceptat demisia Mioarei Costin e o recunoaştere a autenticităţii acelui document.

Chestionat dacă Mioara Costin se va regăsi în echipa sa, într-o altă zonă de comunicare, la PNL sau la Senat, premierul a răspuns: „În acest moment, nu”.

Consilierul premierului Mioara Costin, al cărei nume apare pe documentul trimis de la Guvern cu punctajul pentru campania internă din PNL, a demisionat, decizia de eliberare din funcţie fiind publicată, joi seară, în Monitorul Oficial.

Premierul Florin Cîțu nu își asumă documentul cu antetul Guvernului prin care se stabileau direcțiile de comunicare pentru campania internă a PNL. Florin Cîțu s-a contrat cu jurnaliștii minute bune susținând că documentul nu a fost înregistrat la cancelaria primului-ministru după ce anterior recunoscuse că, au fost emise mai multe documente de către colaboratorii “în exces de zel”.

“Nu îmi place concluzia pe care ați spus-o, nu știu dacă e adevărată. Colaboratorii mei au emis foarte multe documente în exces de zel. (…) Nu îmi aduc aminte să fi văzut documentul. Cei care spun că este un document real să vină și cu probe (…) Sunt multe documente care există cu propuneri”, a declarat premierul la Palatul Parlamentului.

La întrebarea reporterilor dacă este în regulă ca un consilier al premierului, angajat din bani publici, să vină cu propuneri pentru membrii PNL Cîțu a replicat:

“Aceste lucruri nu mi se par în regulă, dar nu știu dacă acest lucru s-a întâmplat. Eu spun că cine spune că este un document al Guvernului să demonstreze că este un document real. Dacă este nevoie, vom face verificări. Am spus în general că văd multe probleme, soluții. Nu știu ce conține acel document. Eu nu am văzut acel document, nu mi-a fost adus mie (…) Eu nu tolerez așa ceva, dar cine spune că este un doscumet real să vină cu probe în acest sens. Eu discut cu consilierii mei. Domnul Orban trebuie să vină cu dovezi că este adevărat. Eu îmi aduc aminte că au fost alte documente despre care spuneau că sunt înregistrate la guvern, dar nu le-am găsit. Eu înțeleg că și domnul Orban și domnul Teodorovici au avut acel document. Să vină să demonstreze că este un document real. Acest document nu a ajuns la guvern, pe masa mea, nu a fost semnat”.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

One thought on “Florin Cîțu pentru noi este Liviu Dragnea doi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *