Romania Curată

FAIR-Mediasind: PSD vrea să transforme TVR, SRR și Agerpres în agenție guvernamentală de propagandă politică

Sindicatul jurnaliștilor din mass-media FAIR-MediaSind atrage atenția că PSD pregătește unificarea AGERPRES, SRR şi SRTV și transformarea celor trei canale media de stat într-o agenție de propagandă guvernamentală.

Într-un comunicat, sindicatul atrage atenția că următorii pași despre care se discută tot mai des în cercurile puterii,  ar fi unificarea celor trei instituții și coordonarea lor de către un Consiliu de Administrație condus politic, după modelul Ungariei  și transformarea noii entități într-o agenție guvernamentală de propagandă politică, care să slujească acțiunile Puterii, în detrimentul interesului public.

De altfel, într-un moment de sinceritate, regretat mai apoi, ministrul culturii a declarat într-un comunicat de presă, că TVR, SRR și AGERPRES trebuie să devină instituții de media ale Statului, şi nu a le publicului: ”Îmi doresc ca Agerpres, împreună cu TVR și SRR, să reprezinte organisme profesioniste de comunicare ale statului român”. O astfel de declarație face îndreptățită îngrijorarea exprimată de liderii FAIR-MediaSind.

Sindicatul trage acest semnal de alarmă după ce constată că în prezent se încearcă și subordonarea Agenției Naționale de Presă AGERPRES prin modificarea legii sale de organizare, după recentele manevre de politizare de la TVR și SRR.

„Astfel, după ce au eliminat taxa radio tv, aducând Televiziunea Națională și Radioul Public la cheremul celui ce asigură finanțarea celor două instituții, respectiv a Guvernului politic, în prezent se încearcă și subordonarea Agenției Naționale de Presă AGERPRES prin modificarea legii sale de organizare”, susțin sindicaliștii din mass media.

„Noul proiect de lege, inițiat de actualul ministru al culturii, Lucian Romașcanu, prevede, printre altele, că orice majoritate politică poate decide demiterea directorului general. Ori, acest deziderat al actualei puteri intră în conflict cu prevederile  legii în vigoare, care stipulează, tocmai, că directorul general nu poate fi părtinitor, adică să promoveze idei, programe şi activităţi ale partidelor politice. Federația Europeană a Jurnaliștilor a sesizat această situație gravă Consiliul Europei, cerând, totodată, o poziție oficială a autorităților române pe această chestiune, pentru a reacționa în consecință  (vezi aici)”, afirmă FAIR-Mediasind.

Vezi aici comunicatul sindicatelor din mass-media:

Desant politic asupra instituțiilor publice de media


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *