Societatea civilă a câștigat un mare război toamna asta. Dar nu e prima dată cînd societatea civilă care dă președintele pierde pacea după ce a câștigat războiul. Serviciile secrete sunt o cheie a acestei lupte pentru consolidare. Alina Mungiu-Pippidi și Vartan Arachelian povestesc pentru prima dată culisele guvernării CDR sau despre cum serviciile secrete sabotau pe noul președinte și cum luptau jurnaliștii cu securiștii*.
***
Alina Mungiu-Pippidi: [În guvernarea CDR 1996-2000 – n.r.] puțini aveau în spate o biografie solidă sau o bază economică. Și a început să fie o corupție destul de mare în rândurile noastre. Sorin Dimitriu , de exemplu, a fost pur și simplu dat jos de o campanie de presă făcută de un ziar care avea interese, un ziar care licitase la o privatizare de-a lui și pierduse pe bune, în fața unui partener internațional, și care, după aceea și-a zis: „A, mă, vă iau capul că, în fond, eu n-am sprijinit regimul acesta ca să nu m-aleg cu nimic.” Și așa gândea extraordinar de multă lume, deci, practic, regimul acesta era cât se poate de patrimonial.
Fiecare era pentru interesele lui, iar autoritatea lui Emil Constantinescu era extraordinar de limitată. Pentru că el venise din partea Alianței Civice, impus Convenției Democratice, în care mulți îl voiau pe Manolescu sau pe altcineva, și el n-avea un partid al lui și nu avea niciun fel de autoritate morală. El avea numai câțiva fideli și, după cum am povestit într-una din ședințele noastre anterioare, serviciile secrete erau cu oricine, numai cu el nu. Când, în sfârșit, el a reușit să le schimbe conducerile, a făcut un pas înainte, dar nici atunci n-a avut ce oameni să pună. A pus tot niște oameni care veneau din Alianța Civică și din presă, care n-aveau nici ei o bază reală de putere, dar măcar n-au mai acționat ca ceilalți, nu-l săpau. După revolta aceea cu minerii, ocazie cu care am fost în ședința de la Consiliul Suprem de Apărare și am văzut cu ochii mei cum șefii de servicii secrete râdeau de Constantinescu și se uitau la el și-i numărau zilele, ne-am hotărât atunci să facem și noi ceva jurnalistic, să schimbăm lucrurile. Trebuie să ne gândim că Măgureanu, despre care publicasem dovezi în 22, în luna iulie a anului 1990, că ne supraveghease în Piața Universității, în continuare conducea Serviciul Român de Informații.
Vartan Arachelian: Poate că nu aveți informația asta, dar Măgureanu a avut câteva întâlniri cu Emil Constantinescu prealabile alegerii acestuia. De aceea a rămas șef, cel puțin un an, din mandatul lui Emil Constantinescu.
Alina Mungiu-Pippidi: La acel Consiliu Suprem de Apărare toți șefii spuneau că nu e nicio problemă în țară și că totul e în regulă. Cam aceasta era atitudinea. Nu spuneau nimic concret, nu dădeau amănunte, ziceau: „Nu, domne, eu n-am informația aceasta, sunt prostii, nu-i nimic!” Noi aveam un car în Valea Jiului. Acel car transmitea în direct, fără ca noi să-l fi pus pe emisie. Lumea nu-l vedea, dar noi îl vedeam din Studioul 4 al Televiziunii. La Petroșani se strânseseră deja 10.000 de mineri. La ora 1 sau 2, când m-am dus eu către Cotroceni, deja minerii porniseră să ia trenul și să vină la București. Și serviciile secrete, care aveau nu știu câți informatori, erau mai puțin informați decât noi, care aveam un singur corespondent! Numai că acela era un ziarist de bună credință, nu-l luasem pe cel moștenit de la regimul precedent, ci pe corespondentul BBC, care era foarte bun. Și el ne spunea ce se întâmplă.
Și mi-am dat seama că Emil Constantinescu era sabotat, săpat de dinăuntru și că fusese o enormă naivitate să-și imagineze că Măgureanu a trecut la el numai pentru că se întâlniseră cândva, când încă nu era președinte. Atunci a început jocul acesta al nostru de a încerca să scăpăm de șefii de servicii secrete. Fără știrea lui Emil Constantinescu, practic, fiindcă el nu controla Televiziunea, contrar a ce s-a spus. El putea să aibă o reacție după vreo emisiune, care putea să fie orice fel de reacție, dar el nu controla ce dădeam noi pe post. Nu controla nimeni ce dădeam noi pe post.
Vartan Arachelian: S-a și făcut mare caz că tăiasem firul direct cu telefonul roșu pentru situații de urgență.
Alina Mungiu-Pippidi: Și atunci, prin mijloacele noastre jurnalistice, neortodoxe – să nu uităm că noi avusesem ziare de investigație înainte – și poate cu puțin ajutor, că nu știi niciodată de unde-ți vin sursele, dar cert nu erau sursele oficiale, deci nu erau ale Convenției, am primit un film despre casa lui Măgureanu, care era o vilă cu totul extraordinară undeva în Transilvania, cu piscină ș.a.m.d.
Vartan Arachelian: Prin Sălaj… Știți că tatăl lui a fost agent țărănist înainte de război? Acesta-i alt paradox al societății românești. Mulți dintre liderii care au apărut după Revoluție au avut bunici, tați, unchi prin partidele istorice. Cum au devenit foarte comuniști este alt mister.
Alina Mungiu-Pippidi: Măgureanu este o persoană destul de ciudată și de complexă…
Vartan Arachelian: Foarte alunecoasă.
Alina Mungiu-Pippidi.: Și să nu uităm că, până la urmă, el a făcut un partid politic care s-a unit cu Partidul Democrat al lui Traian Băsescu. Deci povestea este super-înbârligată. Și am dat la știri această casă a lui, ca primă știre, arătând ce bine o duc șefii de servicii secrete, că nu pot să aibă asemenea salarii cât costase casa ș.a.m.d. La Cotroceni, a fost o panică și o isterie îngrozitoare, că ce-a fost în capul nostru, de ce am transmis așa ceva… Însă nu aveau nicio cale de a exercita vreun control direct. Și a fost destul s-o dăm pe prima că două-trei zile mai târziu, în mod spontan, niște oameni dintr-un spital, s-au apropiat de nevasta unui ziarist care era doctoriță și i-au spus: „A, am văzut că s-a dat la TVR o casă a lui Măgureanu. Știm și noi altă casă a lui Măgureanu, la noi în comună.” Această a doua casă era o casă conspirativă, unde se duceau sereiștii acolo cu elicopterele, ca să treacă neobservați, să bea, să chefuiască, undeva în județul Mureș. Se duceau cu două-trei elicoptere și trăgeau niște chiolhanuri în vila cu pricina.
Vartan Arachelian: În timp ce minerii erau în drum spre București.
Alina Mungiu-Pippidi: Exact! Am trimis o echipă de filmare, a filmat și a doua casă…
Vartan Arachelian: Ce povestiți parcă ar fi un scenariu de thriller.
Alina Mungiu-Pippidi: Ne distram, acesta e adevărul! Și trei zile mai târziu am căpătat filmul și cu a doua casă. Și, tot, fără să-i spunem lui Emil Constantinescu, am dat-o pe post. După care le-am spus: „Acum n-am ce să vă fac, trebuie să-l dați afară! Adică nu se poate!” Dar aceste chestii erau neplanificate. Și eu sunt convinsă că foarte mulți oameni erau frustrați de ceea ce făceam noi la Televiziune. Pentru că nu ne sfătuiam cu ei. Noi, în fond, puneam în aplicare ceea ce crezusem că-i planul de guvernare, să scăpăm de regimul comunist și postcomunist, acela cu minerii, cu Piața… Asta făceam. Și în jurul nostru era o echipă foarte entuziastă, pentru că, de fapt, a fost unul din locurile bune, în care s-a recrutat pe merit, s-au luat numai oamenii care lucraseră la Europa Liberă, la BBC, care erau deja verificați, care știau și ce este presa occidentală, și aveau și sentimentele potrivite pentru schimbare.
Vartan Arachelian: Unii mai avuseseră niște burse între timp prin străinătate.
Alina Mungiu-Pippidi: Exact! La noi s-a strâns o trupă de elită, care voia schimbarea, dar care, foarte repede, a devenit izolată de toată lumea, inclusiv de alianța care era la guvernare. Pentru că alianța care era la guvernare, foarte repede a dezvoltat interesele proprii ale cui este la guvernare, adică să se conserve, să se stabilizeze, să se așeze pe o bază financiară.
Vartan Arachelian: Să se căpătuiască.
Alina Mungiu-Pippidi: Acestea nu erau deloc interesele noastre, care voiam schimbarea cu mare viteză și cu orice preț. Și, ca urmare, a apărut o fractură destul de mare. Dar asta…
* Citește continuarea în cartea ”Tranziția. Primii 25 de ani”, editura Polirom (aici)
VIRGIL MAGUREANU are comportamentul tuturor carnivorelor salbatice este un devorator feroce, trebuie sa-si gaseasca nasul pe masura pt ca la romani orice nas isi are nasul….
Magureanu, un personaj postdecembrist malefic ce trage sforile si in ziua de azi.
„Virgil Magureanu invitat la dineul lui Basescu de la Cotroceni”
https://www.youtube.com/watch?v=4gy4S596kvo
Acesta fiind un site asociat unei fundații finanțate în parte prin donații publice (la care am cotribuit și eu) și care își propune lupta pentru transparență și bună guvernanță m-aș fi așteptat să manifeste un minim de deschidere pentru comentarii care nu se aliniază neapărat cu vederile asociației (doamnei Pippidi). Încerc încă o dată să descriu aici reacția mea la citirea acestui mic extras voit publicitar – în speranța că de data aceasta comentariul meu va fi publicat… ținând cont că nu este nici vulgar și nici nu face altceva decât să exprime o opinie personală.
Din cele câteva replici republicate aici reiese că doamna Pippidi în calitatea ei de director de știri în TVR a luat o decizie politică (să-l schimbe pe Măgureanu) pe care a dus-o la îndeplinire folosindu-se de postul public de televiziune:
„Atunci a început jocul acesta al nostru de a încerca să scăpăm de șefii de servicii secrete. ”
Găsesc acest lucru extrem de grav pentru că este o recunoaștere directă a manipulării opiniei publice folosind televiziunea publică. Faptul că această manipulare a fost făcută „în folosul binelui” este irelevant. „Binele” este mereu interpretabil. Dar faptul că acestă mărturisire este publicată pe un site „de bună guvernanță” ca pe un lucru normal și de admirat („băieții buni l-au dat jos pe ciudatul de Măgureanu”) este complet absurd.
În momentul în care se recunoaște că știrile TVR aveau „scopuri” bune/rele – altele decât de informare neutră – trebuie să ne întrebăm și ce știri nu au fost publicate pentru că nu serveau „cauzei”.
Din nou, am/aveam toată admirația pentru romaniacurata.ro – dar dacă se transformă într-o platformă de publicitate pe care opiniile „ne-aliniate” nu sunt admise mi-e teamă că acesta este sfârșitul acestui site ca sursă de informare „alternativ”.
@ Tudor: consider că interpretarea celor citite vă aparține; informația în sine manipulează, nu există informație ”neutră” – ăsta e pur și simplu un mit; rolul presei (și a presei finanțate din bani publici în mod special) este, în primul rând, de a interoga discursul oficial al puterii (iar serviciile secrete sunt o componentă a puterii), de a-l verifica, de a-l contesta (în mod onest); faptul că acest lucru avantajează într-un mod sau altul un actor politic nu are relevanță atâta timp cât ceea ce se prezintă este adevărat;
relevanța apare doar ulterior, în analize cu valoare istorică, sociologică etc., analize care nu au însă legătură cu corectitudinea jurnalistică
Cuvinte frumoase domnule Gotiu dar, după părerea mea, prea puțin în acord cu „extrasul” publicat aici. Sper doar ca ele să reflecte politica editorială pe romaniacurata.ro pentru că ceea ce trebuie schimbat nu este un om (fie el și Măgureanu 2) ci metodele folosite – și asta este valabil pentru jurnaliști și societatea civilă în aceeași măsură ca pentru politicieni. Scopul nu scuză mijloacele.
felicitari mister tudor daaar vezi ca noi spectatorii (tele) sintem „watch something” pe cind dna amp (felicitari maxime pentru toooti cei 25 ani si pentru cei 100 care urmeaza ) daaa! dna amp ESTE ” DO SOMETHING !” – DO THE BEST ! VA DORESC ” A HAPPY NEW YEAR !”
Virgil Magureanu nu a fost victima doamnei Alina Mungiu-Pipidi sa a societatii ciivile.El a fost victima propriei perversitati si aviditati pentru putere si avere.Dupa caracterul sau mizerabil,trebuia eliminat (…) .Inca nu l-a zguuduit nimeni pentru averea dobandita pe cai oculte.
N-ai sa vezi. Nu e un secret ca exista un cerc de personaje influente, imune la justitie, indiferent de dovezile coruptiei lor, unele evidente, in vazul lumii. O fi justitia independenta, dar numai pina la un punct. Poate peste inca o generatie vom afla mecanismele acestui tip de protectie, acum putem doar sa banuim.
Total de acord cu tudor@. E ceva abuziv si in abordarea societatii civile. Pentru o Romanie curata e nevoie de standarde inalte de profesionalism, o delimitare totala de „scopul scuza mijloacele”.
Observ pe unii cu o inteligenta absolut remarcabila, capabili sa te convinga de orice, cum creaza „puncte de inflexiune” in discursul lor daca interesul o dicteaza. Asta da o sensatie de duble standarde bine strunite si care pot crea mare dezamagire.
In cazul Magureanu s-a putut filma casele. Dar stim)banuim cu totii ce forme subtile poate lua coruptia. Simplul demers jurnalistic nu e de dispretuit, dar trebuie mai mult efort in directia expunerii acestor forme subtile care pot viza tinte pe termen lung, cu efecte nebanuit de nocive in viitor.
Sarcina societatii civile nu e usoara. Dar trebuie urmarite clar niste principii pana ce toti le vom intelege si urma ca simpli indivizi.