Trei dintre cei 11 candidați pentru posturile scoase la concurs ale Consiliului Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS), sunt persoane asupra cărora există suspiciuni de încălcare a normelor de etică profesională, ceea ce contrazice un criteriu esenţial al statutului pentru care candidează, se arată într-un articol apărut pe platforma Presssone.
Este vorba despre Ioan Lascăr, profesor universitar şi membru al Senatului la UMF “Carol Davila”, cercetat penal pentru abuz în serviciu, Luca Iamandi, fost rector al Academiei de Poliție, implicat în scandalul plagiatelor, fost membru în toate comisiile de susținere a celor nouă teze de doctorat coordonate de Gabriel Oprea și Doina Frunzăverde, fost rector al Universității “Eftimie Murgu” din Reșița, universitate retrogradată de ARACIS la calificativul “grad de încredere limitat” după ce mai mulți profesori ai instituției au ajuns în instanță sub învinuirea de luare de mită și trafic de influență.
Articolul publicat de Pressone face referire și la una dintre principalele recomandări ale Raportului Integrității Universitare din România, realizat de Coaliția pentru Universități Curate în noiembrie 2016, desființarea ARACIS și înlocuirea cu o agenție de evaluare externă, angajată pe bază de contract, deoarece instituția nu a fost capabilă să controleze degradarea standardelor de calitate și nu a sancționat în mod serios nici o universitate publică cu probleme.
Ioan Lascăr, probleme cu Unitatea de Arși de la Spitalul Floreasca
Despre Ioan Lascăr, Pressone scrie că în noiembrie 2016, procurorii DNA au început urmărirea penală împotriva sa, pentru abuz în serviciu. El este acuzat că a semnat un proces-verbal de punere în funcțiune a Unității de Arși de la Spitalul Floreasca, în valoare de 4 milioane de euro, fără să fie întrunite condițiile necesare. Această unitate nu a funcționat de fapt niciodată și nu a putut fi folosită nici măcar după tragedia din #Colectiv.
În pofida situației sale, Ioan Lascăr a semnat la începutul acestei luni o declarație pe proprie răspundere potrivit căreia nu este învinuit penal. În spiritul codului de etică al instituției, această declarație le este solicitată tuturor candidaților care doresc să ocupe un loc în Consiliul ARACIS.
Ioan Lascăr este profesor universitar şi membru al Senatului la UMF “Carol Davila”. De asemenea, el este reprezentant al Colegiului Medicilor din municipiul București.
Luca Iamandi, implicat în scandalul plagiatelor
Tot pentru al doilea mandat în Consiliul ARACIS candidează și prof. univ. dr. Luca Iamandi, fost rector al Academiei de Poliție “Alexandru Ioan Cuza” în perioada 2008-2011.
Actualmente, el este profesor la Facultatea de Drept a Universităţii “Danubius” din Galați.
Numele lui Luca Iamandi este legat de scandalul plagiatelor. El a fost membru în toate comisiile de susținere a celor nouă teze de doctorat pe care Gabriel Oprea le-a coordonat la Academia de Poliție.
De asemenea, a făcut parte și din comisia care în 2011 i-a acordat titlul de doctor lui Petre Tobă, dar și din comisia Consiliului Național de Etică (CNE) care a dat un verdict de neplagiat. Ulterior, Petre Tobă a primit decizie de plagiat de la Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU).
Numele lui Luca Iamandi a apărut într-un dosar de corupție care i-a fost deschis fostului prim-procuror de Galați Dinu Gîlcă. Din interceptările procurorilor reiese că Dinu Gîlcă îl “curta” pe Luca Iamandi, pe atunci rector al Academiei de Poliție. Scopul lui Gîlcă era să promoveze examenul de doctorat la care se înscrisese.
Un nume proaspăt pe lista de candidați pentru Consiliul ARACIS este Doina Frunzăverde. Ea a avut două mandate de rector la Universitatea “Eftimie Murgu” din Reșița, instituție implicată într-un scandal de proporții în 2015.
Atunci, mai mulți profesori ai acestei universități au ajuns în instanță sub învinuirea de luare de mită și trafic de influență.
În consecință, universitatea a fost retrogradată de ARACIS la calificativul “grad de încredere limitat”.
“Pentru funcția de membru în Consiliul ARACIS candidez eu, nu universitatea. Universitatea din Reșița a fost evaluată în cele două mandate ale mele de două ori: prima dată, în 2010, a primit grad de încredere ridicat, și a doua oară am primit raportul cu «grad de încredere ridicat» cu câteva zile înainte de a avea loc evenimentele total neplăcute din 2015”, a declarat Doina Frunzăverde pentru PressOne.
Ea a precizat că, deși rapoartele de evaluare au fost pozitive, concluzia finală a evaluării ARACIS a recomandat un grad de încredere limitat, în urma descinderilor din 9 iulie 2015.
“Nu au putut modifica și raportul evaluatorului străin. Acolo scrie în limba engleză că recomandă cel mai înalt calificativ posibil de acordat în România. Și în alte universități de referință din România au avut loc evenimente similare, mai puțin mediatizate, pentru că numele rectorilor erau mai puțin sonore decât al meu, dar nu li s-a scăzut calificativul de către ARACIS.”
La începutul lui 2016, Doina Frunzăverde nu a mai putut candida pentru un nou mandat de rector, dar a fost aleasă președinte al Senatului Universităţii din Reşiţa.
În toamna lui 2016, ea a cochetat și cu candidatura la alegerile parlamentare din partea ALDE, dar a fost scoasă în cele din urmă și de pe listele pentru Senat, și de pe cele pentru Camera Deputaților.
Soțul ei, Sorin Frunzăverde, fost ministru şi fost președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin, a fost condamnat anul trecut la doi ani de închisoare cu suspendare, pentru folosirea influenței în scopul obținerii unui folos necuvenit.













1.Afirmatia ca nu e cercetat penal nu se incadreaza la “fals in declaratii”? Nu se sesizeaza nimeni?
2.Interesant. Cum poti ajunge profesor universitar la o facultate “civila” dintr-una militara !?
3.”Universitatea”din Resitaa ajuns o caricatura. Initial avea rostul sa “scoata” subingineri ptr. industria din Resita, apoi…