Concursul organizat de Consiliul Naţional de Integritate (CNI) pentru ocuparea funcţiei de preşedinte al Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) s-a soldat cu un eşec usturător. Cei trei candidaţi au picat prima probă a concursului – examenul scris – ceea ce reprezintă un semnal extrem de prost pentru arhitectura anticorupţie din România.
Surprinzător este faptul că şi Bogdan Stan, actualul vicepreşedinte al ANI, nu cunoaşte legislaţia din domeniu, deşi el activează în cadrul Agenţiei din anul 2007.
Şefia ANI este singura demnitate înaltă din România care se ocupă prin concurs: examen scris şi interviu.
Bogdan Stan, Petre Claudiu Platon şi Ion Ionel Gârleşteanu mai au o şansă dacă fac contestaţie, însă este greu de crezut că vor avea succes.
Funcţia de preşedinte al ANI a rămas vacantă în urma demisiei lui Horia Georgescu, după ce acesta a fost arestat şi trimis apoi în judecată de DNA în dosarul ANRP.
Greu cu integritatea
Proba scrisă a concursului a constat în 4 subiecte, care în mod normal nu ar fi trebuit să pună mari probleme, în condiţiile în care tematica şi bibliografia au fost anunţate din timp:
1. Descrieţi componenţa şi atribuţiile Consiliului Naţional de Integritate. Precizaţi atribuţiile conducerii Agenţiei Naţionale de Integritate în raporturile cu Consiliul Naţional de Integritate;
2. Prezentaţi care sunt condiţiile care trebuie îndeplinite ca o persoană să poată ocupa o funcţie publică;
3. Prezentaţi referinţele şi recomandările cuprinse în Raportul Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu privind progresele înregistrate de România în cadrul mecanismului de cooperare şi de verificare, publicat în data de 28.01.2015, cu referire la A.N.I. şi C.N.I.
4. Prezentaţi “ciclul politicilor publice în cinci etape”.
Vezi AICI punctajul obţinut de cei trei candidaţi.
Candidaţi cu patalama de la SRI
Bogdan Stan este în prezent vicepreşedinte al ANI, el conducând instituţia ca preşedinte interimar din luna martie 2015, după demisia lui Horia Georgescu.
Potrivit CV-ului postat pe site-ul ANI, Bogdan Stan a absolvit Facultatea de Drept a Universităţii “Titu Maiorescu” din Bucureşti (2005) şi a urmat un curs post-universitar de securitate naţională la Academia de Informaţii a SRI.
După absolvirea facultăţii şi a unui master, Bogdan Stan a lucrat ca avocat, iar din 2007 s-a angajat la ANI, mai întâi pe postul de consilier al preşedintelui Agenţiei, după care a devenit inspector de integritate, şef serviciu, director, iar din 2012 ocupă funcţia de vicepreşedinte.
Petre Claudiu Platon este manager public la Ministerul Dezvoltării. În anul 2000, a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universităţii de Vest “Vasile Goldiş” Arad, urmând şi un curs postuniversitar în domeniul securităţii naţionale la Academia Naţională de Informaţii, Colegiul Naţional de Informaţii (2009). El a mai lucrat la Consiliul Judeţean Sălaj (consilier juridic) şi Ministerul de Interne (Unitatea pentru reforma administraţiei publice).
La rândul său, Ion Ionel Gârleşteanu a candidat şi în 2008 şi 2012 la şefia ANI, fără succes însă.
Sa se repete concursul pana un candidat obtine punctajul necesar!
Pentru mine faptul ca au picat examenul, este O MARE BUCURIE! Stiti de ce? Pentru ca asta arata (MACAR) ca examenul nu a fost trucat. Pentru ca in institutiile publice subiectele de consurs de paseaza discret pe sub mana cui trebuie…
Corect !
Statul japonez si-a facut un titlu de glorie din anagajarea in fuctiile publice a celor mai bine pregatiti absolventi de universitati si se vede unde este Japonia.
Statul roman si-a facut un titlu de glorie din anagajarea in fuctiile publice a celor mai slabi absolventi de universitati, de preferinta particulare, dar buni lipitori de afise si se vede unde este Romania.
Se pare ca ,,Integritatea” se volatilizeaza in Romania, pe masura ce creste responsabilitatea (demnitarilor)…
Trei, Doamne, si toti trei ! Un functionar care conduce de facto institutia , un manager dintr-un minister care se numeste “al Dezvoltarii” si un “cineva” trimis sa intregeasca tabloul, s-au umplut de “respect” picand un examen cu intrebari ptr tampiti! Cat de greu este sa memorezi cateva articole de legi si sa citesti niste referinte si recomandari prezentate de-atatea ori in media autohtona ?!
Acesta este rezultatul celor 25 de ani in care promovarea in functiile publice s-a facut pe cu totul alte criterii decat cele de competenta. A rezultat un intreg corp de inalti functionari publici slab pregatiti si cu totul aserviti intereselor politice . Si ,din pacate, nu vine nimic bun din urma!
Uof, absolvent de drept la privata…. deci un om incapabil sa intre la stat.
Cam puține informații despre acești cetățeni încărcați de o istorie ( biografie ) destul de bogată . nu s a spus prin ce partid a trecut , origini ( părinți nomenclaturiști ) și multe altele pe care le știți , nu uitați să ne mai spuneți și cine ține legea lustrației sub preș , asta pentru ca să vă credem că chiar vreți o românie curată .
cred ca numai un Nemt sau un Englez poate ocupa acest post .Ai nostri sant ahtiati cupa averi colosale si cat de multi bani.
Normal ar fi, intr-o tara normala, ca cei 3 picati sa nu mai aiba dreptul de a se prezenta la un nou examen/concurs si si mai normal ar fi ca loaza de actual vicepres Stan Bogdan sa fie dat afara fara nici o remuscare. Subiectele de examen au fost absolut decente si mai ales pertinente si eu cred ca un tanar procuror (de ex) sef de promotie ar merita sa ocupe acest post, desigur daca va fi lasat sa concureze!