Elena Udrea şi romantismul ruinelor

Elena Udrea şi-a lansat candidatura într-o fostă hală a Uzinei Republica, vorbind despre renaşterea industriei româneşti. O lansare ciudată, care utilizează simboluri ale stângii revizioniste, de tip PSM.

Dacă fostul Partid Socialist al Muncii ar fi iniţiat lansarea de la Uzinele Republica ar fi fost un lucru de înţeles. PSM-ul lui Ilie Verdeţ, Ion Sasu şi Tudor Mohora (în mai mică măsură) s-a definit exclusiv prin revizionismul de tip comunist, care viza stoparea reformelor economice şi revenirea sub protecţia Rusiei gorbacioviste. Nimic nu a fost mai impropriu decât prezenţa unui lider PNŢCD, Aurelian Pavelescu, care, cu o cască de şantierist pe cap, promova, alături de ceilalţi militanţi PMP, reindustrializarea României în chiar termenii pe care i-ar fi folosit Ilie Verdeţ. Stau mărturie chiar cuvintele Elenei Udrea: ”De ce pe ruinele fostei Uzine Republica? Pentru că este cel mai bun exemplu de ce înseamnă guvernarea roşie în România, FSN, PDSR, PSD: dezastru economic şi social! Distrugerea industriei româneşti. Ştiu că este greu de crezut, dar aici lucrau 10.000 de oameni înainte de 1989. Viziunea mea pentru dezvoltarea ţării este reindustralizarea şi agricultura.”

Eliminând sintagma ”guvernarea roşie”, discursul ei exprimă perfect revizionismul foştilor comunişti, care întocmai ca Elena Udrea acuzau insistent guvernele reformiste (şi mai cu seamă guvernele CDR) de ”subminarea economiei naţionale”.

Cu toate acestea, suntem de acord că Elena Udrea nu are nimic de a face nici cu comunismul şi nici cu PSM-ul lui Ilie Verdeţ. Problema ei este că scoate lucrurile din context şi că le utilizează impropriu, pe un fond de stranie amnezie. Să faci astăzi elogiul industriei de dinainte de1989, aceea care producea pe stoc şi trimitea oamenii în şomaj tehnic, nu este revizionism, ci pur şi simplu analfabetism politic.
Un ziarist cunoscut relata recent o întâmplare care i s-a părut emblematică pentru catastrofa pe care o trăieşte presa românească recentă. După dineul organizat de preşedintele Traian Băsescu la Cotroceni, la începutul acestei săptămâni, o tânără ziaristă i-a cerut cu aplomb lui Virgil Măgureanu să-şi spună numele în faţa microfonului. Autorul relatării era, pe bună dreptate, îngrozit de analfabetismul noii generaţii de ziarişti, care pare cu totul incapabilă să cuprindă o perioada istorică mai lungă de un deceniu. Lucrurile se petrec ca şi cum, o dată la 10 ani, istoria se şterge şi totul porneşte de la zero. Totul, oameni, evenimente, fapte, simboluri sunt resemnificate în funcţie de prezentul imediat sau eliminate cu totul din memorie.

Dar şi în politică e la fel. Lansarea Elenei Udrea pe ruinele Uzinei Republica şi elogiul ignorant al industriei comuniste exprimă aceeaşi stranie amnezie şi acelaşi analfabetism politic.
Într-o uzină asemănătoare întru totul cu Republica, în toamna lui 1987 la Braşov, muncitorii, care nu-şi mai primeau salariile decât pe jumătate, au refuzat să intre în secţii şi au plecat în marş către centrul oraşului, strigând „Pâine“ şi „Jos Ceauşescu“. Marşul a devenit în scurt timp o adevărată răscoală, protestatarii luând cu asalt clădirea Comitetului Judeţean de Partid. Trupele Securităţii masate în jurul mulţimii revoltate n-au intervenit pe moment, ci au filmat insistent din toate unghiurile, pentru ca apoi să înceapă arestările, torturile şi deportările celor implicaţi. Minunata industrie românească de dinainte de1989 de care vorbeşte Elena Udrea nu mai era în ultimii ani decât o tristă faţadă pentru un sistem social complet destrămat. Din această pricină a căzut comunismul, nu din motive ideale şi, fireşte că, după 1989, restructurarea industriei comuniste era primul lucru care trebuia făcut. Dacă ulterior am asistat la multă corupţie şi incompetenţă şi adesea la o paralizie generată de teamă este un alt subiect, care pretinde o tratare distinctă.

Elena Udrea a mai spus: „Lansarea programului politic România frumoasă a avut loc astăzi într-o hală a fostei Uzine Republica din Bucureşti pentru că are o dublă simbolistică: 1. Scoate în evidenţă necesitatea proiectul meu de reindustrializare a României. Industria trebuie să fie, alături de agricultură, unul dintre principalele motoare economice ale ţării.“ (punctul 2 se referă la la guvernarea Ponta).
Ar fi bine ca industria românească să cunoască un reviriment, dar ce legătură are cu ruinele Uzinei Republica? Nu înseamnă oare cultul ruinelor o adoraţie a trecutului? Iar, în cazul nostru, nu exprimă un paseism care dă fiori? Nu, desigur. Militanţii Mişcării Populare sunt la fel ca ziarista de la Cotroceni care nu auzise de Virgil Măgureanu. Ignoranţa le este perfect alibi.

Text preluat de pe site-ul Deutsche Welle.