Romania Curată

Elena Udrea a fost reclamată la CSM pentru acuzațiile la adresa Laurei Codruța Kovesi

Inspecția Judiciară a CSM a fost sesizată de Laura Codruța Kovesi în legătură cu afirmațiile făcute de Elena Udrea referitoare la DNA și la șeful acesteia. Potrivit unui comunicat al DNA, afirmațiile fostului ministru sunt ”tendențioase și de natură să submineze autoritatea judecătorească”.

Potrivit comunicatului DNA, Elena Udrea a afirmat pe pagina de internet a unei publicații: ”Vreau să fiu judecată de abuz în serviciu. Este o tâmpenie de acuzație. Nu mă interesează personal, eu am multe alte acuzații. Pe mine mă doare în cot de această lege. Slugile SRI-ului dau aceste mesaje, de fapt slugile sistemului. Persoanele care mă atacă acum mă atacau și înainte când era Traian Băsescu președinte. Această faptă nu există nicăieri. Dacă i se năzare DNA-ului să îi facă cuiva dosar penal, sigur va face. Acest sistem e reprezentat de către SRI și de către doamna Kovesi de la DNA. Procurorii execută ordine”.

Mai mult chiar, Elena Udrea a mai afirmat: ”Multe dintre dosare s-au făcut la ordin. Doamna Kovesi a dat ordinul ca eu să fiu arestată'”, se arată în comunicatul DNA.

Sesizarea Inspecției Judiciare are în vedere faptul că „asemenea afirmații tendențioase, făcute de o persoană care în prezent este inculpată fiind trimisă în judecată de procurorii DNA pentru infracțiuni de corupție și care este judecată de Înalta Curte de Casație și Justiție, sunt de natură să submineze autoritatea judecătorească și sunt de natură a pune în discuție deontologia profesională a magistraților”.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *