Adrian Popescu

Ei fac revoluția votului? Vezi cine sunt cei 15 parlamentari din Comisia de Cod Electoral

Comisia specială de Cod Electoral, cea de la care se așteaptă să aducă modificările legislative pe care societatea civilă le solicită cu insistență, este formată din 15 membri. Unii dintre ei au trecut prin mai multe partide, alții încearcă să limiteze atribuțiile ANI, iar alții au probleme chiar și cu Codul Penal, unul dintre ei, Miron Mitrea, având chiar o condamnare în prezintă. România Curată ți-i prezintă, pe scurt, pe 15 ”cavaleri ai revoluției electorale” din Parlament.

Valeriu Zgonea (preşedintele Comisiei) – deputat PSD de Dolj şi preşedinte al Camerei Deputaţilor. Este la al patrulea mandat consecutiv de deputat, intrând în Parlament în anul 2000 pe listele PDSR (partid în care s-a înscris în anul 1996). În anul 1986, s-a angajat ca muncitor (lăcătuş-mecanic), urmând şi cursurile Facultăţii de Construcţii, la seral. În perioada 1993 – 2000, a urcat treptele profesionale de la inginer stagiar la şef district linii şi apoi revizor regional de Siguranţa Circulaţiei în cadrul Regionalei Căi Ferate Craiova. În anul 2000, a fost pentru câteva luni consilier judeţean în Dolj din partea PSD.

Mihai Voicu – deputat PNL de Dolj, aflat la al treilea mandat. Are o diplomă de inginer luată 1993 de la Facultatea de Construcţii Civile Bucureşti, iar ca politician a ocupat funcţiile de secretar general al Guvernului (2005-2006), ministru pentru relaţia cu Parlamentul (2006-2008) şi ministru delegat pentru mediul de afaceri (august-decembrie 2012).

Alin Tişe – senator PNL (PDL) de Cluj. A devenit cunoscut după ce în perioada 2008-2012 a fost preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj. Este avocat (diplomă în Drept), consilier local şi judeţean, având şi un doctorat în filosofie obţinut la Universitatea Babeş – Bolyai.

Ioan Oltean – deputat PNL (aripa PDL). De profesie jurist, Ioan Oltean se află la al şaselea mandat de parlamentar reprezentând judeţul Bistriţa Năsăud. El a intrat în structurile de putere imediat după 1990, când a făcut parte de FSN, apoi în PD şi PDL.

În anul 2014, a fost pus sub acuzare de DNA pentru că a intervenit la conducerea CJ Bistriţa Năsăud, precum şi la înalţi demnitari din ministere pentru ca anumite firme să câştige licitaţii sau pentru ca primari PDL să primească fonduri publice pe anumite proiecte.

Numele său apare şi într-un dosar de corupţie în care sunt cercetaţi poliţişti de la IPJ Bistriţa Năsăud, el fiind şi cel care „a recomandat-o” pe Crinuţa Dumitrean premierului Emil Boc pentru a fi numită preşedinte al ANRP, aceasta fiind arestată în dosarul retrocedărilor de păduri.

Eugen Nicolicea – deputat UNPR de Buzău (al şaselea mandat), a trecut prim mai multe partide: PDSR, PSD, UNPR. Nicolicea a activat printre altele ca inginer electronist pe şantierul naval din Drobeta Turnu Severin, viceprimar al acestui oraş (1990-1991), intrând în Parlament în 1992. În prezent, este ministrul delegat pentru Relaţia cu Parlamentul.

În decembrie 2014, a depus împreună cu alţi parlamentari o iniţiativă privind modificarea legii ANI, proiect criticat de societatea civilă.

Marton Arpad – deputat UDMR de Covasna, este unul dintre cei mai longevivi parlamentari, fiind la al şaptelea mandat consecutiv, începând cu anul 1990. Are o diplomă în actorie, fiind în perioada 1979-1990 actor la Teatrul din Sf. Gheorghe, unde pe lângă activitatea actoricească a regizat şi 8 spectacole. După Revoluţie, a făcut parte încă din primele structuri de putere: membru, respectiv secretar al FSN, CFSN, CPUN al municipiului Sf. Gheorghe.

S-a ”remarcat” în anul 2011 când a propus mai multe amendamente prin care atribuţiile ANI ar fi fost mult reduse.

Varujan Pambuccian – deputat din partea Uniunii Armenilor din România şi lider al Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, consecutiv pentru cinci mandate. Doctor în matematică (Universitatea Bucureşti), Pambuccian a fost acţionar la compania CCR SRL, care a obţinut de-a lungul anilor contracte de la instituţii publice.

Victor Paul Dobre – deputat PNL de Galaţi. De profesie inginer, a fost membru PCR , iar din 1993 s-a înscris în PNL, partid care l-a propulsat în funcţia de prefect de Galaţi (1996-2000), vicepreşedinte al Consiliului Judeţean (2004-2005), secretar de stat la Ministerul de Interne (2005-2008), ministru delegal al MAI (2012), plus trei mandate de deputat. În anul 2012, Parchetul General a cerut Parlamentului ridicarea imunităţii lui Dobre, acesta fiind acuzat că i-a cerut şefului de la Direcţia de Evidenţa a Populaţiei să revină asupra cifrei alegătorilor înscrişi pe listele electorale permanente în cadrul referendumului pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu. Parlamentul a refuzat însă ridicarea imunităţii.

Puiu Hasotti  – senator PNL de Constanţa. De profesie muzeograf, Hasotti este doctor în istorie şi a fost ministru al Culturii în perioada iulie-decembrie 2012. În această ultimă calitate, Hasotti s-a pronunţat pentru demolarea monumentului istoric Hala Matache pentru că este „o ruină”, iar clădirea să fie reconstruită.

Luminiţa Adam – deputat UNPR de Olt. Este la primul mandat, fiind aleasă pe listele PP-DD, partid pe care l-a părăsit în iunie 2014, trecând la UNPR. A absolvit Facultatea de Chimie din Bucureşti în 1994, profesând ca şef laborator CTC şi manager, iar în anul 2010 a terminat cursurile Facultăţii de Drept (Universitatea Ecologică), după care a devenit avocat. În perioada 2000-2010 a fost membru PRM, fiind preşedinte al filialei sector 6.

Viorel Chiriac – senator PSD de Braşov. A început ca tehnician în 1981 la Întreprinderea Tractorul Braşov, pentru ca în 2009-2010 să devină director la APIA Braşov.

Doina Federovici – senator PSD de Botoşani. În perioada 1994-2004, a fost pe rând şef cabinet, expert şi consilier parlamentar, după care a trecut consilier la Direcţia Protecţia Copilului Botoşani şi Direcţia Evidenţa Populaţiei Botoşani, pentru ca în 2009-2010 să fie numită director al INS Botoşani, iar în 2012 vicepreşedinte al CJ Botoşani. Are o diplomă în Drept la Universitatea Mihail Kogălniceanu.

Mihai Neagu – senator UNPR de Suceava. Se află la primul mandat, el fiind anterior consilier juridic la Combinatul Minier Suceava (1987 – 1990), judecător la Judecătoria Rădăuţi şi Judecătoria Suceava (1990 – 1998), avocat (1998 – 2012).

Gabriel Vlase – deputat PSD de Bacău. Absolvent al Institutului Politehnic din Bucureşti, el este doctor în ştiinţe militare şi informaţii (Academia Naţională de Informaţii), fiind în prezent la al treilea mandat de parlamentar. A mai fost consilier local şi suprefect de Buzău.

Miron Mitrea – deputat PSD de Vrancea. Se află la al cincilea mandat de parlamentar şi a fost ministru al Transporturilor în perioada 2000-2004. A fost condamnat în octombrie 2014 la doi ani închisoare, fiind acuzat că ar fi cerut mită pentru renovarea casei mamei sale din localitatea Voluntari. Decizia nu este definitivă, iar Miron Mitrea a anunţat că se retrage din politică, începând cu noua sesiunea parlamentară, când va fi
 înlocuit din cadrul comisiei.

 

 

 


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

5 thoughts on “Ei fac revoluția votului? Vezi cine sunt cei 15 parlamentari din Comisia de Cod Electoral

    • rodica

      Hai ca sunteti caraghiosi , Nicolicea a fost la PDSR si la PSD. Pai e ac partid care si-a schimbat denumirea.Atunci Oltean a fost si la PD si la PDL , Alin Tise la fel . Fiti si voi mai profesionisti asa cum le pretindeti altora .

      Reply
  1. dan

    ma umfla risul isteric cind ma uit la numele alea… ALELUIA „revolutia votului”, tot in strada ne vedem

    Reply
  2. boby

    Sa nu se mire nimeni daca protestele disperarii vor lua forme neasteptate pentru ca toata legislatia haotica adoptata in ultimii 25 de ani si toate cele 3 puteri ale statului sunt intr-o increngatura mafiota care garanteaza perpetuarera sistemului ticalosit!

    Reply
  3. Adrian

    Cum unii TOV au 6 sau 7 mandate de Deputat sau Senator…si noi sa credem ca dupa ce au mimat 25 de ani DEMOCRATIA (INAINTE ERAU FRUNTASI SI AU FACUT SCOALA DE PARTID pcr) o sa promoveze o lege prin care VOTUL SA FIE EXPRIMAT EUROPEAN???
    Pai atunci mai astept 25 de ani ca poate fiul meu sa poate vota normal din fata PC sau ce s-o mai inventa atunci. Bafta si ne mai auzim si in 2016 TOT cu baietii astia ca ei s-au abonat la scaunele de parlamentari.
    Noi nu trebuie decat sa ne uitam la iei cum isi iau salariile. si ne striga de la TV – LA MUNCA FRAIERILOR…

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *