Adrian Popescu

Eduard Hellvig, propus de Iohannis pentru șefia SRI. Cine este Hellvig

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat astăzi, joi, că îl propune pe europarlamentarul liberal Eduard Hellvig pentru funcţia de preşedinte al Serviciului Român de Informaţii (SRI). Această propunere trebuie însă validată de către Parlament.

„Am considerat că în această perioadă e nevoie ca la SRI să existe o echipă completă, pentru a instaura calmul necesar”, a fost una din explicaţiile lui Iohannis. Postul a rămas vacant după ce George Maior şi-a depus demisia, la sfârşitul lunii ianuarie.

Eduard Hellvig s-a aflat în conflict cu Agenţia Naţională de Integritate (ANI), fiind declarat în incompatibilitate în anul 2012. A contestat în instanţă raportul ANI, iar în decembrie 2014, el a câştigat definitiv procesul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Citește și: ”Șocant!!!” Udrea și Băsescu îl atacă pe viitorul șef de la SRI, Eduard Hellvig

Activitate profesională

Eduard Hellvig a absolvit Facultatea de Ştiinţe Politice şi Administraţie Publică a Universităţii ”Babeș-Bolyai” din Cluj în anul 1997, iar după terminarea studiilor a dobândit licenţa de broker al Bursei de Valori Bucureşti. În 1999, a participat la şcoala de vară organizată de Centrul de Studii Post-Comuniste a Universităţii Maryland, College Park.

În perioada 2001-2003, Eduard Hellvig a ocupat poziţia de Director General al Institutului de Studii Sociale, iar în 2004 a devenit directorul Executiv Sintezis România. A continuat pregătirea profesională prin absolvirea în 2006 a Colegiului Naţional de Apărare al Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I” şi SES Centrul European de Studii de Securitate „George Marshall”.

În 2009, a devenit doctor în ştiinţe Politice al Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative Bucureşti (SNSPA).

Cariera politică

În perioada 1998-2000 a fost, pe rând, consilier politic al fostului vice-preşedinte PNL Horia Rusu şi al ministrului de Interne Constantin Dudu Ionescu, precum şi consilier al candidatului la preşedinţia României Mugur Isărescu.

Membru al Partidului Umanist Roman (PUR, devenit apoi PC) din 2003 până în 2008, după care s-a înscris în PNL, fiind un apropiat al fostului preşedinte liberal Crin Antonescu.

În 2004, a fost ales deputat de Bihor, fiind secretar al Comisiei pentru Apărare, Ordine Publică şi Siguranţa Naţională şi membru al Adunării Parlamentare a NATO. Ulterior, în 2008 a devenit consilierul preşedintelui PNL Crin Antonescu, ocupând funcţia de secretar general al PNL.

În anul 2012, a făcut parte din Guvernul Victor Ponta, ca ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, după care a fost ales deputat PNL de Ilfov. A demisionat din Parlament pe 3 septembrie 2013, pentru a prelua mandatul de europarlamentar (alături de Ovidiu Silaghi a completat locurile vacantate de Cristian Bușoi și Ramona Mănescu). În mai 2014 a câștigat un mandat de europarlamentar pe lista PNL.

Episodul ANI

În noiembrie 2012, ANI l-a declarat pe Eduard Hellvig, pe atunci ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, în stare de incompatibilitate, pe motiv că, în perioada 7 mai – 31 octombrie 2012, a exercitat simultan funcţia de ministru şi pe cea de director în cadrul SC Sintezis Birotica SRL.

De asemenea, ANI susţinea că, în perioada 20 decembrie 2011 – 14 septembrie 2012, Eduard Hellvig a fost angajat pe funcţia de cercetător în ştiinţe politice în cadrul SC Dib Media Consultancy SRL, societate care nu se încadrează în categoria firmelor care desfăşoară activităţi de cercetare-dezvoltare, conform Ordonanţei nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, motiv pentru care ANI a dispus sesizarea Inspecţiei Muncii privind contractul individual de muncă încheiat între Eduard Hellvig şi SC Dib Media Consultancy, având în vedere faptul că nu au fost respectate prevederile legale în materie.

Au mai rezultat, conform extraselor bancare, tranzacţii reprezentând încasări drepturi salariale de la SC Life Line – Medical Center SRL (în perioada august – octombrie 2012), în cuantum de 26.703 lei, în condiţiile în care Eduard Hellvig nu figurea, ca şi angajat al societăţii, în baza de date centrală a Inspecţiei Muncii.

Eduard Hellvig a contestat în instantă raportul întocmit de ANI, însă a pierdut procesul la prima instanţă, Curtea de Apel Bucureşti. La recurs, Hellvig a avut câştig de cauză, iar în decembrie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis definitiv că nu s-a aflat în stare de incompatibilitate.

***

Citește și: ”Șocant!!!” Udrea și Băsescu îl atacă pe viitorul șef de la SRI, Eduard Hellvig

hellvig eduard

Foto: Epoch Times


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

13 thoughts on “Eduard Hellvig, propus de Iohannis pentru șefia SRI. Cine este Hellvig

  1. Monica

    Eun om minunat,este minoritar deci se califică.Și-au luat doar țara înapoi de la noi bieții români care nu ne-o mai merităm.Vae victis !

    Reply
  2. dan

    singurul lucru care m-a lovit in moalele capului pe ziua de ieri e ca Iohannis se opune scaderii tva-ului… restul pur si simplu nu mai conteaza pentru noi scalvii de pe plantatia Romania

    Daca anul asta nu scade tva-ul la mincare la 9 % si cel general la 20% cum a spus mitomanul de ponta atunci ori am sa votez cu foarte multa ura impotriva a tot ce reprezinta Iohannis in 2016 ori cel mai probabil sa se astepte la proteste de strada din disperare.

    Cei din privat am dus toata nenorocirea economica facuta de recesiune si de furturile demente ale mafiilor securist-politice autohtone plus hotiile la pretul utilitatilor impus in comun acord de mafia multinationalelor cu mafia „statului”.

    Am votat pur si simplu din DISPERARE in 16 noiembrie cu Iohannis ca fiind ultima speranta sa scapam de la moarte. Nu se intelege absolut nimic. Sintem TERMINATI economic, redusi la sclavagism in cel mai pur sens cu putinta. SCADEREA TAXELOR URGENTA altfel tara asta o sa sara in aer cu mult mai rau decit Ucraina si Grecia la un loc.

    Reply
    • vero

      Pai, Ponta a spus ca toate aceste lucruri „se aplica” de la 1 ianuarie 2016, nicidecum anul acesta. Asa ca te-ai lovit degeaba in moalele capului. Ca sa nu mai spun ca elucrubatiile guvernului ar fi de tot rasul daca nu ar fi de plans. Guvernul a facut aceste anunturi la misto, desigur, asa cum „guverneaza” de aproape 3 ani. SCADEREA URGENTA A TAXELOR nu se face asa, pur si simplu, oriunde, oricand, oricum. Tu ai fost vreodata pe la scoala?

      Reply
      • dan

        aroganta te face cumva mai destept?! Nu da lectii de economie pentru ca nu ai capacitatea.
        De la 1 noiembrie daca erai mai atent la declaratii. Lasa indoctrinarea politica in cazul ca nu esti cumva un trepadus politic.

        Scaderea tva se face mai abrupt decit cu 4 procente pentru a avea efect garantat in piata. Niciodata nu se poate face gradat putin cite putin pentru ca nu exista efecte economice.

        Reply
  3. ionita

    Este normal sa -ti faci echipa daca vrei sa realizezi ceva !
    Daca vrei doar loialitate cumarati un ciine.
    SRI inseamna ceva mai mult decit vede oricare.

    Reply
  4. busuioc

    Presedintele Iohannes ia decizii si,in consecinta isi asuma si raspunderi.Daca fiecare act decizional ar trebui luat prin consultarea ziaristilor(si dece nu,a poporului!nu?),atunci ce-ar iesi?Un fel de dragaica,talcioc!Pe de alta parte,opoinia publica reprezentata de ziaristi si intelectuali,este atat de nestabila,uneori poluata chiar,incat stai si te intrebi cu cine poate lucra Iohannes:de sus pana la temelie nu gasesti ,,caractere”, oameni care sunt dispusi sa faca ceva pentru tara.Primeaza familiuta,interesul personal,etc.Atunci in cine sa ai incredere,pe cine te poti baza?Aceasta,cred,e si dilema Presedintelui Iohannes.

    Reply
  5. Mihai Lisman

    Dupa actiunile si deciziile presedintelui din aceste 2 luni din 2015, nu cred ca are vreo dilema!
    Si nu uitati ca marea majoritate a votat IMPOTRIVA lui „copy-paste”, nu l-au votat pe candidatul Johannis.

    Reply
    • vero

      O sa razi, dar sunt multi alegatori care au votat pentru ceva: seriozitate, cumpatare, calm, adica Johannis. Nu a fost deloc doar un vot la misto, impotriva lui Ponta. Foarte multi au putut decela intre un om serios si un mascarici mitoman.

      Reply
  6. liliana

    Totul este o dilema, care se adanceste f tare. Acest E Hellvig, a fost 5 ani in partidul lui felix, unde erau toti cei cu tinichele de coada, a fost in umbra lui Isarescu , care se pare ca este f legat de voiculescu, cu toate ca nu se vede decat daca te straduiesti sa vezi si mai apoi in guv tonta, se pare ca functioneaza usl, sper sa ma insel, dar este dubios rau.

    Reply
  7. ionica.oltean

    D-l dan afirma ca Johannis se opune scaderii TVA-ului . Eu nu am inteles asa ceva , dar ma intreb de ce POANTA , in trei ani , nu a redus accizele , TVA-ul , ba a mai gasit taxa pe stalp si alte gaselnite , una santajista -primarii care nu aplica majorarea de 16 % a taxelor locale , nu primesc fonduri guvernamentale . In noul cod fiscal , preconizat pentru urmatorul guvern , primarii au dreptul sa mareasca cu 20% cuantumul taxelor locale .Deci pe langa cartulia COD FISCAL ai nevoiesi de decizia primariei pt . a calcula taxele .Nici acest cod nu este in favoarea cetateanului , ci in avanajul statului , a administratorilor de putere , nationala sau locala . D-l Helvig este cea mai potrivita persoana pt . functia de director SRI – va avea rezultate daca se debaraseaza de Coldea si camarila lui.

    Reply
    • Pinno

      @ionica.oltean
      Daca Coldea a coordonat dovedirea lui Dan Voiculescu ca mare corupt, atunci desigur Coldea si camarila lui trebuie sa plece. Hellvig face parte din guvernul Grivco? Nu stim dar vom vedea!

      Reply
  8. Pinno

    E. H. nu are nici o profesie. Stiintele politice sint pentru oameni cu ocupatii clare si care doresc sa abordeze politica pentru a face o cariera in politica. Marii politicieni ai lumii au o profesie si apoi au devenit politicieni. La noi aceste „stiinte politice” sint pentru cei care doresc sa roiasca in jurul partidelor, sa obtina ceva si neavind o ocupatie/profesiune clara se vor foi unde le este mai bine. Este o explicatie pentru Partidul Conservator. Probabil ei i-au asigurat o „vizibilitate” mai buna, la un cost mai scazut. Neavind o ocupatie clara acesti absolventi de SP vor face jocurile celor care platesc mai bine. DECI SINT NEPOTRIVITI pentru functii la stat.

    Un alt semn de intrebare este obtinerea atestatului de broker. Pietele financiare sint complexe iar un absolvent de stiinte politice ma indoiesc ca stie sa calculeze o dobinda compusa. Dar fenomenul acesta este vizibil. Multi politruci, pe linga ca obtin usor doctorate in drept, economie si stiinte politice, sint auditori financiari (desi examenul este extrem de greu) si pe bune putini il trec (exceptie politrucii!). Profesunile acestea liberale sint capusate de politruci. Doctoratele in matematica, fizica inginerie sint prea greu de obtinut!

    Creditele luate de la persoane fizice sint forme de ascundere a banilor obtinuti ilegali. Acest lucru a fost demonstrat in ultimii 10 ani cu asupra masura. Un alt semn de intrebare.

    Ce ma nemultumeste este ca „oamenii vizibili ai presedintelui” sint in fapt niste traseisti (vezi Dan Mihalache), cu conexiuni transpartinice, oameni fara experienta de munca (alta decit cu gura), adica sint un fel de activisti de partid de prin anii ’50 (desi din cite am citit ei aveau o meserie, tractoristi, CFR-isti si dupa inregimentarea ca activist au ajuns medici, profesori, procurori, judecatori!). Diferenta fata de ziua de azi este numai de ambalaj (cei de acum par mai scoliti).

    Nu inteleg de ce un site serios ca acesta are titluri de Romania TV „senzational” Basescu a zis nu stiu ce.

    PS Stiintele politice mai atrag si modelele, fete frumoase, care trebuie sa faca o facultate usoara, de toceala!

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *