Altă explicație cât de cât plauzibilă nu există pentru faptul că ne-a prins primăvara fără buget național aprobat, în condițiile în care coaliția de guvernare are o majoritate confortabilă în Parlament: economia la buget prin întârzierea lui.
În mod normal, o asemenea majoritate ar trebui să însemne predictibilitate și capacitatea de a adopta rapid cele mai importante instrumente de politică publică, așa cum e bugetul național al țării. În practică, însă, asistăm la contrariu: întârzieri, improvizații și un calendar administrativ dat peste cap. Conform legii, Guvernul trebuia să transmită Parlamentului proiectul legii bugetului de stat până la 15 noiembrie.
În căutarea bugetului de stat pe anul 2026
Bugetul național este punctul de pornire pentru toate celelalte bugete publice, iar în lipsa lui, administrația centrală și cea locală funcționează într-un regim de avarie. În mod concret, bugetele locale urmează să fie aprobate abia în aprilie. Asta înseamnă că aproape un trimestru din an este deja pierdut pentru calendarul de dezvoltare al multor comunități.
Cei care lucrează sau au contact direct cu administrațiile locale știu foarte bine ce înseamnă asta. Dacă nu ai “filă bugetară” aprobată, ești legat de mâini și de picioare. Nu poți planifica proiecte noi, nu poți angaja cheltuieli majore și, de multe ori, nici măcar nu poți continua unele proiecte începute. Practic, instituțiile publice sunt obligate să se descurce cu ce au la dispoziție, într-un mod care favorizează inerția și amână orice decizie importantă.
Până la aprobarea noului buget, instituțiile funcționează pe baza regulii provizorii a 1/12 din bugetul anului precedent pentru fiecare lună. Această soluție permite supraviețuirea aparatului administrativ, dar nu rezolvă nevoile reale ale comunităților. Multe proiecte noi nu pot fi pornite, iar unele servicii publice rămân prost finanțate, tocmai din cauza imposibilității de a angaja noi cheltuieli în anul curent.
În acest context, discuțiile despre amendamentele la buget par mai degrabă un spectacol politic decât o dezbatere reală. Pentru publicul larg se creează impresia unei bătălii parlamentare intense, dar în realitate pare mai degrabă un circ convenit dinainte, în care PSD a fost de acord să joace rolul celui care mai spune și el ceva în interiorul coaliției.
Cât despre transparență și consultare publică, acestea par să fie din nou victime colaterale ale urgenței autoproclamate. Mesajul implicit către cetățeni este simplu: ne grăbim, ne scuzați, e aproape aprilie, nu mai avem timp și de părerea voastră despre cum ar trebui cheltuiți banii din taxele și impozitele pe care, de altfel, vi le-am majorat.
Rezultatul este o democrație simulată procedural: respectăm formal pașii, bifăm dezbaterile, organizăm voturile și gata. Dar în realitate, deciziile sunt luate în grabă, cu consultare minimă și cu un calendar administrativ care ignoră nevoile reale ale instituțiilor și comunităților.
Apoi ne mirăm și ne supărăm când suntem plasați în categoria democrațiilor hibride.
