Mă sperie gândul că un român ar putea avea pe mână 350 de miliarde de euro, o sumă mai mare de două ori decât PIB-ul României. Nu vreau să-i ridic osanale Corinei Crețu, nu vreau să intru în disputa cine a făcut-o Comisar European pentru Dezvoltare Regională – Ponta sau Băsescu, dar aș vrea să aibă succes în această funcție.
Uite, Dacian Cioloș a avut succes la Agricultură! Păi, unde în Uniunea Europeană s-au mai dat bani pentru pârloage, decât în România? Bine, teoretic nici în România nu s-au dat bani pentru pârloage, dar la noi nu prea se puteau verifica, iar când s-a putut, s-a mai și trecut cu vederea din satelit. Adică, dacă România n-ar fi avut comisarul pentru agricultură, foarte probabil, în România, mai rămâneau fermieri un Niculae, un Voiculescu, un Culiță Tărâță sau un Porumboiu, oameni care primesc oricum o uriașă subvenție de la statul român, lucrându-i aproape gratis terenurile.
În altă ordine de idei, subvenția la hectar a venit ca un fel de ajutor social pentru agricultorul ineficient din România care, de cele mai multe ori, este cu încasările sub costuri, iar subvenția a fost profitul. Sunt gata să bag mâna în foc că nici Traian Băsescu nu și-ar mai fi luat pământ la Nana, dacă nu era subvenția la hectar și, deci, dacă România nu-l avea pe Cioloș comisar pentru Agricultură.
Cum această subvenție – ajutor social a ținut o bună parte a fondurilor europene pe care țara noastră a reușit, cică, să le atragă, încerc să mă gândesc cam care ar putea fi misiunea Corinei Crețu la portofoliul pentru Dezvoltare Regională… Să dea bani gratis primarilor care nu fac decât contracte de dezvoltare pe șpăgi? Sărăcuții de ei, nici nu se ating de fondurile europene, că alea nu pot fi atât de ușor furate, ca ale noastre de la partid și de la buget…
Ideea este că un comisar european urmărește la Bruxelles binele Uniunii, nu al țării din care provine, dar chiar și așa… când te trimite acolo o țară care e tot timpul cu mâna întinsă, parcă tot la politici de pomană trebuie să îți stea gândul.
P.S. Dacă cineva îşi face iluzii că dacă un pesedist ajunge la bani, automat baronii partidului său vor putea să îi fure, atunci acela nu ştie ce înseamnă mecanismele europene antifraudă.
Sursa: Biziday.ro
Da. Mecanismele antifrauda isi dovedesc existenta after (dar nu shave). CC nu are competente, nu a condus nici un grup (poate la pionieri sau UTC-isti) cu un obiectiv cit de mic, nu are experinta in a lucra/munci in mod real (a fost doar o stagiara pe undeva). O pot fraieri multi din jurul borcanului cu miere!
Inca o dovada ca in Romania nu competenta are importanta ci apartenenta la …. cei care cistiga (mereu!)
In logica voastra formala, daca nu ai, nu poti!
Cred ca nu stiti un lucru si anume ca bani europpeni s-au dus pe parloage si in alte tari UE. S-a facut asta pentru ca este nevoie si de campii goale si de paduri si nu numai de agricultura.