Prefectul județului Constanța, Constantin Ion, a emis astăzi ordinul de suspendare din funcție a primarului municipiului Constanța, Radu Mazăre, pe perioada în care acesta se află în arest preventiv. Măsura vine după ce Radu Mazăre a fost arestat preventiv săptămâna trecută pentru 30 de zile, într-un dosar în care este învinuit că ar fi primit mită în valoare de nouă milioane de euro. Ordinul prefectului poate fi atacat în contencios administrativ.
Radu Mazăre se află la al patrulea mandat consecutiv de primar al Constanței, câștigând primele alegeri pentru această funcție în anul 2000.











