Romania Curată

Dragnea, condamnat în dosarul „Referendumul”. Omul numărul doi din Guvern şi-a dat demisia

Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție l-au condamnat la un an de închisoare cu suspendare pe ministrul Dezvoltării Regionale, Liviu Dragnea, care este acuzat, alături de alte 74 de persoane, de fraudarea referendumului organizat în 2012 pentru demiterea președintelui Traian Băsescu. DNA a cerut închisoare cu executare pentru vicepremier.

Liviu Dragnea a fost trimis în judecată de procurorii DNA pe 7 octombrie 2013, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire a influenței sau autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite. Potrivit DNA, în calitate de secretar general al PSD, Liviu Dragnea, cu ocazia organizării și desfășurării referendumului din 29 iulie 2012, a uzat de influența și autoritatea sa în partid în scopul obținerii unor foloase nepatrimoniale de natură electorală, necuvenite, pentru alianța politică din care făcea parte formațiunea reprezentată de inculpat, și anume îndeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obținute în alte condiții decât cele legale. În acest sens, potrivit procurorilor, Liviu Dragnea a coordonat un mecanism complex, în care a implicat mai multe persoane asupra cărora avea influență în virtutea funcției pe care o deținea, având ca scop fraudarea rezultatelor privind participarea la vot.

După aflarea deciziei magistraţilor, Dragnea şi-a înaintat demisia din funcţia de ministru şi a anunţat că va renunţat şi la poziţia de preşedinte executiv al PSD.

„Aşa cum am spus în permanenţă, mă consider nevinovat. I-am prezentat primului ministru demisia. Recunosc că nu înţeleg care va fi motivarea deciziei de azi, o respect. Premierul a luat act de demisia mea, urmează ca în continuare să procedeze în consecinţă. Luni, pe masa BPN voi depune şi mandatul de preşedinte executiv”, a spus Dragnea.

Liviu Dragnea declarase miercuri că va demisiona din toate funcțiile, dacă va fi condamnat în dosarul ”Referendumul”.

 


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

One thought on “Dragnea, condamnat în dosarul „Referendumul”. Omul numărul doi din Guvern şi-a dat demisia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *