Am decis să-i mai acord o șansă doamnei doctor care m-a tratat mai „rece” săptămâna trecută, așa că m-am înființat la programare, așa cum stabilisem. Nu a fost cu mult mai călduroasă primirea de azi, dar per total prestația a fost în regulă, nu am a mă plânge. Probabil ăsta e stilul ei, mai detașat.
M-a poftit să aștept pe un scaun cât era sala de operații ocupată cu un alt pacient. Apoi, înăuntru, mi-a indicat să mă întind pe un pat înalt, așternut cu un prosop de hârtie. A fost o procedură banală, care nu a durat mai mult de 20 de minute.
Asistenta, o femeie trecută de 50 de ani, era deja angajată într-o discuție cu doctorița când m-am întins eu pe pat, între ele.
– Să-i facem o anestezie doamnei, zice doctorița.
– Ca să se învinețească? Haideți, doamnă, nu suportați puțin? Strângeți din dinți! Decât să vă invinețiți…, mă încurajează asistenta.
– O s-o doară, totuși, zice doctorița uitându-se zâmbind întrebător la mine. Era primul zâmbet din partea ei. M-am decis să nu risc așa că am cerut anestezie. Doctorița a decis să fie drăguță și a cerut un ac dintre cele mai fine. Chestiunea unde avea să lucreze era lângă ochi, deci sensibilitate mare.
Se purcede la lucru. După anestezia locală nu mai simt nimic în zona afectată, dar aud tot. Asistena continuă ce începuse înainte să vin eu, în timp ce doctorița mă „operează”:
– De exemplu mă deranjează că domnul doctor mi-a cerut trusa mea ca să se ducă la ăștia cu HIV să facă proceduri. Pe mine mă deranjează că-mi folosește trusa la ăștia cu HIV. Dar poți să-i spui asta domnului doctor? Nu poți!
– Păi dacă tot o sacrifici pe asta sterilizeaz-o de două ori după aia și scrie pe ea că e pentru HIV, o sfătuiește doctorița.
– Dar mie nu-mi convine să-mi folosească instrumentarul la ăia cu HIV. Nu știu cum să-l refuz.
– Da, cazuri oricum apar, eu am găsit mulți și cu hepatită C, de asta sugerez să fie niște truse separate, totuși…
Am rămas cu nelămurirea asta: câte feluri de sterilizare există și cât de sigur poți fi când ți se spune că instrumentarul a fost sterilizat? Din discuția auzită azi ce concluzie ar trebui să trag: că asistenta aia are prejudecăți și un comportament discriminatoriu gratuit la adresa bolnavilor de SIDA sau că ea știe că de fapt sterilizarea instrumentarului nu distruge toți virușii?
Discuția de azi, coroborată cu una avută la începutul anului (când cei de la un anumit spital bucureștean refuzau donatorii de sânge care fuseseră în ultimele șase luni la dentist), mă face să cred că probabilitatea de a lua o boală transmisibilă prin instrumentar medical în România ține doar de noroc și are o legătură mică spre deloc cu procedurile medicale de sterilizare sau cu progresul medicinei. Poate mă lămurește un doctor dacă greșesc.
***
La plecarea din spital trec pe lângă un cabinet unde se recoltau analize. Ușa dată de perete, o asistentă, la un birou, îl întreabă cu voce tare pe un pacient mai tare de urechi:
– În afară de HIV ce mai vreți?
– Păi … tot ce mai trebuie!, răspunde pacientul, confuz, cu ochii spre fișa din mâna asistentei.
P.S. Nu am dat și nu mi s-a cerut nimic. Am dat doar 1 leu și 15 bani pe un print screen de pe site-ul Casei de Asigurări, care demonstra că sunt asigurată. O chestie pe care o puteau face și cei de la spital, cu puțină bunăvoință. Dar dacă verificau doar pe site nu aveau ce să prindă cu bolduri la fișa medicală ;)
Un pic de paranoia care ar putea opri propagarea in lant a unor greseli anterioare nu strica deoarece infailibilitatea unui protocol tine de legatura cel mai slaba din sistem – de exemplu ar fi suficient ca un singur dentist din tara cu probleme la sterilizarea instrumentarului sa creeze o epidemie de infectare cu HIV in urma contaminarii unei rezerve semnificative de sange. Interdictia de recoltare a sangelui de la pacientii care au fost operati in ultimele 6 luni este in stransa legatura cu perioada in care detectia HIV din sange, probabil obligatorie in aceste cazuri, nu este 100% sigura.