Romania Curată

Din nou despre Limba latină la Bacalaureat și soarta studiilor clasice. Doi clasiciști îi răspund profesorului Moroianu

Doi specialiști în studii clasice, Prof. dr. Liviu FRANGA și lect. dr. Theodor Georgescu, au publicat, pe pagina web a Universității București, un răspuns pentru scrisoarea deschisă a conf. dr. Mihnea Moroianu, adresată fostului ministru a Educației, Mircea Dumitru, și publicată de România curată.

Cei doi arată că au adresat ministrului, în vara anului trecut, un memoriu în care se solicita reintroducerea Limbii latine printre disciplinele de Bacalaureat, eliminată în anul școlar 2009-2010, iar Mircea Dumitru a fost de acord cu reintroducerea acesteia. Cei doi clasiciști vorbesc, în răspunsul lor, și despre autonomia universitară care face, în opinia lor, inutilă discuția despre susținerea de la nivel ministerial a studiilor limbilor și culturii clasice.

Redăm mai jos, integral, mesajul celor doi universitari:

„În ziua de 26. VII. 2016, împreună cu d-l lect. dr. Theodor Georgescu, de la Departamentul de Filologie Clasică și Neogreacă al Facultății de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, am depus la Cabinetul Ministrului Educației, d-l prof. dr. Mircea Dumitru, un memoriu (cu numărul de înregistrare 10148), atât din partea Departamentului de Filologie Clasică și Neogreacă al Facultății de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, cât și din partea Societății de Studii Clasice din România.

În acest memoriu – care a fost urmat de o audiență directă și imediată la domnul Ministru – se solicita, în numele celor două instituții sus-amintite, dar și al unui întreg curent de opinie (din care eram noi înșine parte, alături de ceilalți numeroși semnatari ai petiției on-line din anul 2013, demers amintit de profesorul Mihnea Moroianu în scrisoarea sa deschisă adresată fostului Ministru al Educației, prof. dr. Mircea Dumitru), reintroducerea disciplinei „Limba latină” printre materiile care pot fi susținute opțional de către elevii din clasele de Filologie, în cadrul examenului de bacalaureat.

Precizăm că această disciplină a fost eliminată dintre probele de bacalaureat pentru secțiile de Filologie în anul școlar 2009-2010, printr-o simplă decizie ”de sus”, fără nicio explicație și în lipsa oricărei consultări publice.

În urma analizării memoriului și a argumentelor prezentate în timpul audienței, domnul Ministru Mircea Dumitru a fost de acord – nu numai fără să aibă vreo reținere de ordin birocratic-administrativ, dar chiar, dimpotrivă, susținându-ne cu tărie și în solidaritate – cu demersul nostru privind reintroducerea „limbii latine” printre disciplinele aflate la alegere pentru clasele de Filologie.

Mai mult decât atât, Domnia-sa a și dispus redactarea unui proiect de ordin de ministru în acest sens. Acest proiect a luat calea aprobărilor interne în interiorul Ministerului Educației, conform procedurilor legale în vigoare. Din informațiile oferite de doamna Monica Anisie – fost Secretar de stat în MENCS pentru învățământul preuniversitar –, în urma dialogului cu Domnia-sa, imediat premergător redactării precizărilor de față, am aflat că acest proiect de ordin de ministru nu a primit, cel puțin până în prezent, aviz favorabil din partea oficiului juridic al Ministerului.

Departamentul de Filologie Clasică al Universității din București va întreprinde în continuare toate demersurile necesare pentru a încerca să deblocheze acest proiect, astfel încât, într-un viitor cât mai apropiat, elevii de la Filologie să aibă din nou posibilitatea de a susține proba opțională de limba latină în cadrul examenului de bacalaureat.

Ne întrebăm, în finalul acestor sumare însemnări și precizări: oare domnul Mircea Dumitru, în calitatea sa de Ministru al Educației, s-a arătat, în mandatul pe care l-a îndeplinit, indiferent față soarta învățământului clasic? Cât sînt, oare, de exacte, corecte și îndreptățite, din punct de vedere etic și informațional, afirmațiile (mai jos, interogația) profesorului Moroianu, din care spicuim doar următoarea: ”De ce, fiind informat asupra anomaliei reprezentate de eliminarea limbii latine de pe lista materiilor opționale la examenul de Bacalaureat /…/n-ați luat nicio măsură pentru a permite câtorva zeci de laureați ai concursurilor naționale și internaționale de limba latină, precum și altor elevi interesați de această limbă complet marginalizată în liceele și universitățile noastre, să susțină proba de examen pe care și-o doreau?”

Întrebările pe care, la rândul nostru, ni le-am pus sunt, credem, pe deplin îndreptățite. Nu o fac niște persoane aflate în afara chestiunii – cum nici d-l profesor Moroianu, ca inițiator și susținător al petiției sus-amintite, nu se află – ci, dimpotrivă, situate fiind în interiorul întregii problematice și ca actanți ai bătăliei pentru clasicism (după frumoasa și faimoasa formulă a lui N. I. Herescu). In medias res, pentru a prelua cunoscuta formulă poetică horațiană.

Cât despre ceea ce autorul scrisorii numește ”dispariția cvasi-totală a limbilor clasice din planurile de învățământ ale facultăților umaniste din țara noastră”, nici unul dintre Miniștrii educației din 1990 încoace nu poate fi, rațional vorbind, tras nici la o minimă răspundere. Cu atât mai puțin ultimul fost Ministru al educației. Autonomia universitară, stipulată prin Legea Educației Naționale (2011) și, până la ea și după ea, toate normativele și reglementările anterioare și ulterioare (inclusiv cele gestionate de ARACIS), la nivel național și local, ne împiedică să concepem imixtiunea unui ministru în conținutul planurilor de învățământ ale universităților și facultăților.

Oare cum ar suna, ne permitem să ne întrebăm, în această primă și ultimă intervenție a noastră – întrucât nu avem în vedere să o continuăm, nici măcar polemic –, un Ordin de Ministru (OM) care să sune cam așa: ”Prin prezentul ordin, dispun ca în universitățile din România, la facultățile de profil umanist și socio-uman, dar și, opțional, la cele de alt profil, să se studieze limbile clasice în mod obligatoriu etc. etc.”?

21. I. 2017

Prof. dr. Liviu FRANGA
Lect. dr. Theodor GEORGESCU”


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

2 thoughts on “Din nou despre Limba latină la Bacalaureat și soarta studiilor clasice. Doi clasiciști îi răspund profesorului Moroianu

  1. KV

    O argumentație falacioasă pentru că un ministru nu are doar pârghia ordinelor. Dacă ne așezăm într-o logică cazonă și birocratică (ordine, tragere la răspundere, aviz juridic etc.), lucrurille stau așa. Cu o observație: dacă niște proști sau șmecheri sau chiar profund bine intenționați fac o lege strâmbă, atunci stă o țară întreagă și se uită la ea ca la drobul de sare?
    Trimiterea la autonomia universitară invocată (și nedefinită de fapt) în Legea 1 / 2011 nu are darul să lămurească; eventual, dacă veți reciti legea aceasta, veți constata că instituțiile de învățământ superior (expresie tembelă și sovietică de origine, care-ar trebui înlocuită cu „universități”, din moment ce această superioritate nu se confirmă nici în cele mai laxe clasificări internaționale) militar și de securitate națională se bucură de autonomie universitară. Vine cam așa: nu putem face nimic să introducem, justificat, o materie între probele de bacalaureat, dar ne încredințăm viitorul securității naționale unei comunități oculte de ofițeri-profesori! Iar dacă această comunitate consideră că plagiatul este un factor ce concură la întărirea securității naționale, e OK.
    Nu e cool? Ba da, îți vine să-ți deschizi berărie la Berlin !

    Reply
  2. AlinaP

    Am studiat limba latina in liceu dar consider ca acest obiect nu trebie sa fie obligatoriu parte din examenul de bacalureat, prea putini elevi vor avea nevoie de acest studiu in viata profesionala. Daca insa ar exista optiunea de a alege subiectele de bacalaureat dintr-o lista prestabilita, sunt de acord ca unii candidati ar putea sa prefere limba latina. Sistemul de invatamant in Romania are probleme uriase, efeortul ar trebui concentrat catre problemele majore, limba latina la bacalaureat e pe plan secundar.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *