Romania Curată

Descindere DNA la Primăria Cluj, dar şi la domicilii sau sedii de instituţii din Braşov şi Bucureşti

Anchetatorii anticorupţie informează că descinderile au loc într-o cauză penală ce vizează săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție și a unor infracțiuni îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, comise în perioada 2012 – 2015.

Surse judiciare au declarat pentru Mediafax că procurorii verifică documente privind implementarea proiectului de ticketing, care vizează modernizarea sistemului de vânzare a biletelor de transport în comun de către compania de transport public.

Conform surselor citate, procurorii DNA au mers la sediul Primăriei Cluj-Napoca pentru a verifica documente legate de acest proiect, dar se fac verificări şi în teren, în staţiile de transport în comun, unde sunt amplasate noile automate pentru bilete.

Procurorii DNA precizează că descinderi similare au loc şi pe raza muncipiului Bucureşti, dar şi în judeţul Braşov, unde îşi au sediul cele două firme care au implementat sistemul de ticketing, CS Vision şi Ramb SRL.

„În cursul zilei de 10 noiembrie 2015, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 22 locații situate în municipiul București și județele Cluj și Brașov, din care două sunt sediile unor instituții publice, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice”, arată procurorii DNA într-un comunicat de presă.

„E pur și simplu o solicitare de documente, pentru care DNA a ales să se deplaseze la sediul Primăriei. Până în acest moment, nu avem informații să fie vizat cineva anume. Pur și simplu au fost întrebări legate de anumite documente și această vizită în teren pentru verificarea aparaturii implementate. Procurorii au stat până au primit copii după documentele cerute, care sunt destul de stufoase, începând de la fișa de proiect, caietul de sarcini, ofertele tuturor companiilor, raportul de atribuire a procedurii, semnarea contractului și toate actele interne aferente acestui contract, respectiv termene la lucrări, predări parțiale de lucrări, deconturi și așa mai departe”, a declarat Oana Buzatu, purtător de cuvânt al Primariei Cluj-Napoca.

Sistemul de ticketing a fost recepţionat de primărie în 2 septembrie, dar nici până acum nu au fost pornite toate aparatele. Firmele însărcinate cu implementarea lui, CS Vision şi Ramb SRL, sunt controlate de omul de afaceri braşovean Răzvan Gabriel Bâgiu, cunoscut ca un apropiat al dispărutului PDL.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *