Romania Curată

Denunț bombă la DNA: ”Ghiță și-a șantajat colegii pentru a respinge cererile procurorilor”!

Un deputat PSD, cu identitate protejată, le-a declarat procurorilor că Sebastian Ghiţă şi-ar fi şantajat colegii pentru ca aceştia să respingă cererile DNA de încuviinţare a reţinerii şi a arestării, precizându-le că în ziua votului Ghiţă „a contactat, personal, deputaţii de la toate formaţiunile”, notează Realitatea.net.

„În ziua votului, Ghiţă Sebastian Aurelian a contactat, personal, deputaţii de la toate formaţiunile politice şi i-a rugat să nu voteze cererea, promiţându-le direct sau lăsându-le să se înţeleagă că atunci când au nevoie, uşa televiziunii RTV le este deschisă, având în vedere şi faptul că urmează două campanii electorale anul acesta. A fost de la sine înţeles că, în cazul unui vot în favoarea arestării observat, consecinţele erau dezastruoase pentru cel în cauză”, a precizat parlamentarul cu identitate protejată în faţa procurorilor anticorupţie.

De asemenea, deputatul a precizat în declaraţia pe care a dat-o la DNA că votul ar fi putut fi observat în contextul în care preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a permis filmarea procedurii de vot de la balcon, lucru care, potrivit parlamentarului, nu se mai întâmplase niciodată până atunci, ceea ce ar fi înseamnat că „există posibilitatea ca din cele patru camere, una să fie a postului România TV sau chiar a lui personală, scopul fiind de a monitoriza votul fiecărei persoane care trecea pe la urne”, se arată în declaraţie.

„A fost prima dată de când sunt parlamentar când s-a permis la un vot cu bile să fie lăsate camerele la balcon pentru a avea vizibilitate maximă. Ghiţă Sebastian Aureşian foloseşte televiziunea sa ca o forma de şantaj pentru oamenii politici, iar toată forţa financiară şi relaţională deţinută o foloseşte ca mijloc de a obţine în schimb avantaje persoanale de orice natură”, mai susţine martorul cu identitate protejată.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *