Romania Curată

Demisia nu-l scapă pe Teodor Meleșcanu de răspunderea penală. VEZI modelul de plângere penală

Teodor Meleșcanu și-a prezentat astăzi demisia din funcția de ministru al Afacerilor Externe. Acest lucru nu rezolvă problema încălcării drepturile electorale ale cetățenilor care au fost puși în imposibilitatea de a vota, faptă prevăzută de art. 385 (1) Cod Penal. În urma solicitărilor primite de la cititori, prezentăm mai jos un model de plângere penală, care poate fi completată de cei cărora le-au fost încălcate drepturile, pe care îl puteți trimite sau pe fax, sau prin plic cu confirmare de primire Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

***

Catre: Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

B-dul Libertății nr. 12-14, Sector 5

București, CP 050706

ROMANIA

D-lui Procuror General – Tiberiu-Mihail NIȚU

Domnule Procuror general,

 

Subsemnatul………………cetăţean român cu domiciliul în………………….., localitatea………………., adresa………………………………………………având paşaport cu seria….nr………………, CNP………………………………, în temeiul articolelor 55 și 56 din LEGEA nr. 370/ 2004 pentru alegerea Preşedintelui României și a art 385 (1) din CodulPenal referitor la împiedicarea exercitării drepturilor electorale formulez:

 

 

PLÂNGERE PENALĂ

 

Împotriva Ministrul de Externe al României, dl Teodor Meleșcanu  pentru motivul că a obstrucționat, pe data de 16 noiembrie 2014 dreptul meu la vot şi al altor cetăţeni români din străinătate. Vă aduc la cunoştinţă că nu am putut vota, deşi mi-am luat toate măsurile pentru aceasta, în sensul că am fost prezent la secţia de votare organizată la…………. cu adresa…………………………………. începând cu ora………. Consider că nu mi-am putut exercita acest drept fundamental din cauza organizării cu rea voință a întregului proces electoral din diaspora.

Ministrul de Externe, Teodor Meleșcanu cunoștea situația de la primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale și nu a luat măsurile necesare în pofida faptului că Biroul Electoral Central i-a făcut cunoscut faptul că are posibilitatea legală de a deschide mai multe secții de votare în marile aglomerări urbane din Europa și din alte state ale lumii unde există comunităţi de români. Intrucât Teodor Meleșcanu a persistat în atitudinea din  turul I de refuza cu obstinaţie deschiderea de noi secții de votare și a luat doar masuri ”cosmetice”, s-a ratat cu bună știință unica posibilitate eficace de a îndrepta situația față de primul tur de scrutin, ceea ce denotă că latura subiectivă a infracțiunii este intenția directă sau indirectă.

Drept probe ataşez fotografii de la coada lungă de …… în faţa secţiei de votare din …………..

Precizez că timpul necesar pentru vot era de aproximativ…… şi că au votat aproximativ …..cetăţeni români  la secţia de votare…………….

Precizez totodată că la ora 21.00 (ora locală) mai rămăseseră în faţa secţiei un număr de aproximativ …………..care nu reuşiseră să îşi exercite dreptul de vot.

 

 

Întrucât în urma săvârşirii infracțiunii, cetățenilor români le-a fost afectat un drept fundamental prevăzut de Constituție, iar aceștia au suferit o prejudiciu iremediabil prin încălcarea dreptului de vot, vă solicit să dispuneţi începerea urmăririi penale împotriva ministrului de externe Teodor Meleșcanu  şi a persoanelor din minister cu atribuţii nemijlocite în organizarea scrutinului din 16.11.2014.

 

17 noiembrie 2014

 

Domnului prim-procuror al Parchetului de pe langa Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

 

 

Probe:

 

  1. Copie de pe paşaport:………………………………….

 

  1. Adresa secției la care s-a înregistrat împiedicarea exercitării drepturilor electorale…………………………..
  2. Înscrisuri și fotografii ataşate:
  3. Fotografii de la coada formată în faţa secţiei………………….
  4. Extrase din presa străină……………………………….
  5. Extrase de pe siturile internet de socializare (facebook, twitter, etc.)

 

Probele sunt necesare pentru a putea dovedi că v-au fost încălcat dreptul (că ați dorit să votați, dar a fost imposibil). Este necesar să știți că ulterior depunerii plângerii penale, procedura va necesita, în faza cercetării penale, și o declarație în fața procurorului, fie la București, fie (în cazul constituirii unei comisii rogatorii) în localitatea d-voastră de reședință.


Articole recente

Recomandări

7 thoughts on “Demisia nu-l scapă pe Teodor Meleșcanu de răspunderea penală. VEZI modelul de plângere penală

  1. Marilena Lica-Masala

    Multumiri pentru informatie.
    Întrebari asupra unor inadvertente din textul “plângerii penale” prezentate pe situl dvs:
    – de ce nominal, împotriva unui singur om, când responsabilitatea a fost a unui grup?
    – revine persoanei care depune plângerea sa defineasca drept “infractiune” un fapt?
    – revine persoanei care depune plângerea sa afirme ca votul a fost organizat cu “rea-vointa” ori
    celor ce trebuie sa faca ancheta penala?
    Cu pretuire,
    Marilena Lica-Masala
    scriitor, publicist

    Reply
    • Mihai Gotiu

      @ Marilena Lica-Masala:
      – răspunderea penală este individuală, dacă apreciați că sunt și alți vinovați, trebuie făcută plângere împotriva fiecăruia, în parte;
      – nu trebuie definită, ci doar indicată infracțiunea
      – nu e vorba de rea-voință, ci de intenție, în dreptul penal intenția poate fi directă sau indirectă (intenția directă e atunci când prevede și dorește producerea rezultatului faptei sale; intenție indirectă e atunci când deși nu urmărește rezultatul, îi prevede și acceptă producerea lui

      Reply
      • ZeroAbsolut

        Cred ca trebuie luate in considerare, in cazul in care responsabilii “fenteaza” art.385(1), si:
        – abuz în serviciu (art. 297 alin.1 din Codul Penal);
        – neglijență în serviciu (art. 298 din Codul Penal).

        Si consider ca raspunderea le apartine si domnilor Corlatean, Oprea si, primul pe lista, Ponta.

        Reply
  2. Stefan

    Cred ca trebuie facuta plangere si impotriva lui Titus Corlatean care a avut luni bune la dispozitie pentru organizarea alegerilor. Imi pare rau ca nimeni nu mai vorbeste de Stanoevici, ministrul delegat pentru romanii de pretutindeni. Ar trebui sa plateasca cu functia. Ce credit moral mai are acest domn pentru a gestiona acest dosar in guvernul Romaniei?

    Reply
  3. Crina

    Nu inteleg de ce doar Melescanu? Cu musiu Corlatean cum ramane? Cu actorasul pus in functia de ministru delegat pt diaspora si secretarul de stat aferent cum ramane? Ce mai cauta indivizii astia in functiile publice?

    Reply
  4. Lumina Westermann

    Si eu voi face Plingere Penala , macar atit ptr acele peste 3 ore jumatate cit am inghetat afara in frig si cei 140 km facuti … M-am simtit UMILITÄ atunci si mai apoi , Dezamagita ptr faptul ca nu prea se zice nimic in presa romana si despre Bonn , de parca NOI nu am conta… BA DA; si la Bonn au fost cca 1000 de Oameni care NU au putut Vota iar din partea unei membre din Comisia de Supraveghere ( din pacate Nu am putut afla numele ” D-nei” , insa exista f multi martori …)am primit semnul ” FucK…You”” facut cu ambele Miini in momentul cind sub pretextul unui Scandal…Ni s.-au inchis Urnele de vot IN NAS punct la oora 21.00 !!!!!!….Este Inadmisibil asa ceva !!

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *