Decizie definitivă a justiției. Cele 166.000 ha pădure revendicate de Biserică în Bucovina rămân la stat

Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dat joi verdictul în cel mai mare proces deschis în justiţie pentru retrocedarea unor păduri. Magistraţii au respins definitiv pretenţia Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor de a primi 166.000 hectare de teren forestier.

Arhiepiscopia Sucevei, condusă de ÎPS Pimen, a încercat să capete pădurile folosindu-se de o fundaţie intitulată Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei. După ce a primit o decizie favorabilă în 2007 de la Judecătoria Suceava, Arhiepiscopia a pierdut apoi procesul intentat statului român, reprezentat de Romsilva, la Curtea de Apel Cluj (noiembrie 2013) şi acum la instanţa supremă.

Istoria acestui proces este una complicată, cu influenţe din lumea politică, în care rolurile principale l-au avut ÎPS Pimen şi fostul premier Adrian Năstase. Detalii despre acest caz apar într-un raport al Curţii de Conturi din 2013. Astfel, după ce Bucovina a fost cedată în anul 1775 Imperiului Austriac, autorităţile imperiale au întreprins o “secularizare” a averilor mănăstireşti, diferită însă de reforma lui Cuza. Prin două ordonanţe din anii 1781 şi 1783, împăratul Iosif al II-lea al Austriei a dispus reducerea numărului de mănăstiri şi schituri şi “încamerarea” moşiilor acestora dăruite de domnii Moldovei şi de boieri cu condiţia ca “veniturile să se folosească pentru binele coreligionarilor din provincia în care s-au încamerat moşiile”.

Prin “Regulamentul bisericesc” a luat naştere Fondul Bisericesc, care era o fundaţie de drept public, administrată de funcţionari ai statului şi care avea drept scop emanciparea provinciei (veniturile erau folosite atât de Biserică cât şi de comunităţile locale). Din punct de vedere al drepturilor de proprietate asupra patrimoniului fundaţiei, statul austriac era titular.

După unirea Bucovinei cu România în anul 1918, statul român a preluat drepturile asupra Fondului Bisericesc, iar prin Legea nr.70/1925 privind reorganizarea bisericii ortodoxe din Bucovina s-a acordat un statut juridic fundaţiei, numită acum Fondul Bisericesc Ortodox – Român al Bucovinei (FBORB), respectiv o fundaţie specială, autonomă cu personalitate juridică. Prin urmare, FBORB era o persoană juridică de drept public, iar patrimoniul era al statului.

În 1948, statul comunist a preluat abuziv patrimoniul fundaţiei şi a desfiinţat pur şi simplu persoana juridică FBORB. Ulterior, în anul 2000, în baza unei ordonanţe de Guvern semnată de Adrian Năstase, a fost înființat Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, ca o fundaţie de drept privat, cu 27 de membri, condusă de arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, ÎPS Pimen.

Mai mult, în anul 2004, Adrian Năstase a dispus, tot printr-o ordonanţă, ca Arhiepiscopia să primească 90.000 de hectare de pădure, dar legea de aprobarea a ordonanţei a fost declarată neconstituţională. De fapt, Năstase a încercat să cumpere tăcerea lui Pimen, unul dintre cei mai duri critici la adresa guvernării PSD.

Eşecul nu l-a descirajat pe ÎPS Pimen care a deschis procese împotriva statului român şi a revendicat 166.000 de hectare de pădure de pe raza judeţului Suceava aflate în administrarea Romsilva, precum şi 150 de clădiri şi peste 1.000 de kilometri de drumuri forestiere. Prelatul afirma că Fondul Bisericesc Ortodox – Român înfiinţat în anul 2000 era acelaşi cu fondul desfiinţat de statul comunist în 1948 şi cerea înapoi cele 166.000 hectare.

Curtea de Conturi, Romsilva şi alte instituţii ale statului au reuşit să demonstreze că noul Fond Bisericesc era o fundaţie privată, diferită de vechiul Fond, care era o instituţie publică, ce nu a avut niciodată în proprietate acele păduri.