Într-un mod paradoxal românii au ignorat au votat masiv pentru un nou tip de politician, care refuză să se lase angrenat în bălăcăreala specifică politicii autohtone şi care a câştigat pe mâna celor care trăiesc în străinătate, care văd alt mod de a face politica şi pe care o apreciază ca atare.
Votul românilor nu a avut nimic de-a face cu stânga sau cu dreapta. Ba chiar, dacă ar fi să ne luăm după structura demografică a votanţilor, vedem că Iohannis a luat multe foarte multe voturi din bazine electorale specifice stângii, de la oameni cu un nivel de educaţie peste medie, de la tineri care încă fac slalom dureros printre câteva sute de lei, de la rudele de la ţară ale celor migraţi cu sau fără voie pe tărâmuri în care pot găsi o slujbă şi care au consumat sms-uri cu nemiluita exprimându-şi umilinţa din ziua de 16 noiembrie. Nu au votat împotriva PSD-ului sau cu PNL-ul. Au votat împotriva mârlăniei, a minciunii spuse sfidător, a imposturii şi corupţiei care gravitează în jurul premierului candidat la preşedenţie.
Calculele politicianiste ne arată că forţele, să le spunem generic, „de dreapta” nu au o majoritate în Parlament. Ar fi contra naturii să vrei să ai un guvern minoritar doar pentru că este posibil.
Totuşi Victor Ponta trebuie să plece. Ponta nu a pierdut alegerile, a primit un vot de blam din partea populaţiei. Desigur, există argumentul că Traian Băsescu s-a agăţat de putere ignorând votul masiv pentru demiterea sa. Acceptând o asemenea argumentaţie, acceptăm că Victor Ponta este urmaşul lui Traian Băsescu, în comportament politic, cel puţin. Eu unul nu mai suport modelul Băsescu de a face politică. Ajunge! Da, poporul nu a votat PSD sau anti–PSD însă a votat cert anti-Ponta. Premierul trebuie să-şi dea demisia iar Parlamentul, în structura care a rezultat în urmă cu 2 ani nu are decât să aleagă un alt premier, tot de la PSD.
Victor Ponta trebuie să plece şi pentru că greşelile pe care le-a făcut sunt impardonabile. Unele sunt mai mici,probabil simple scăpări, cum ar fi „Votul este o lozincă!” Accept că a fost poate o formulare accidentală, generată de tensiunea unei confruntări electorale. Alte greşeli sunt însă prea mari pentru a scăpa folosind tot modelul Băsescu: „Am greşit, îmi pare rău!”. Candidatul Ponta, dublat de premierul Ponta, a înţeles să facă uz de poziţia sa, jucând necinstit, fiindu-i frică de cele 1-2 procente de voturi potrivnice din diaspora. Nu cred că limitarea numărului de secţii de vot din diaspora este o faptă penală. Cred însă că este una profund imorală, iar eu nu vreau să fiu condus de un om cu un asemenea profil. Populaţia în majoritatea ei, nu mai vrea un asemenea profil de politician.
Unii spun că Guvernul trebuie lăsat în formula actuală pentru a demonstra că promisiunile din campanie nu au suport. Nu mai vreau demonstraţii pe propria mea piele. Vreau decizii corecte, tranşante, transparente şi morale. Chiar dacă ţara asta ar avea o economie prabuşită în urma unei calamităţi naturale sau a unui război, cineva tot trebuie să se afle la conducere. Vreau un premier care să transpire a preocupare pentru binele acestei ţări. Nu îmi pasă dacă este de la PSD sau de la PNL. Nu îmi pasă de relaţia sa cu noul Preşedinte. Îmi pasă de ceea ce va face el pentru mine şi pentru români.
Victor Ponta şi-a consumat şansa pe care a avut-o, de a demonstra că nu este doar o promisiune, ci este o certitudine. Dacă PSD-ul vrea să aibă un viitor, ar trebui să accepte ca reconstrucţia politică nu poate începe cu aceiaşi oameni, agăţaţi cu disperare de maneta puterii. Da, ştiu, peste 6 luni cel mult, jocul acesta se va fi schimbat. Foarte probabil că se va realiza o nouă majoritate de strânsură, că actuala coaliţie se poate sparge şi regrupa. Cine ar avea de câştigat însă după încă 6 luni de guvernare Ponta? Nimeni! Nici măcar el sau familia sa.
Am convingerea că obstinaţia de a rămâne la putere cu orice preţ nu poate rămâne fără urmări. Odată pornit tăvălugul protestelor împotriva Guvernului care a obstrucţionat votul diasporei, nimeni şi nimic nu îi va opri pe aceşti oameni să treacă la alte cerinţe justificate, cum ar fi înlocuirea premierului Ponta. Proteste, înseamnă confruntări şi, cel mai probabil, anularea semnelor de bunăvoinţă manifestate de potentaţii puterii europene ca urmare a alegerii de către poporul român a unui preşedinte provenit dintr-o etnie minoritar germană, semn de profund spirit democratic.
Ţara asta nu merită aşa ceva. Victor Ponta trebuie să demisioneze! Acum.
(PS – titlul articolului este inspirat de articolul apărut pe blogul Adevărul – semnat de Iulia Marin „De ce Victor Ponta nu trebuie să demisioneze. Deocamdată”
Dl. Paveliu greșește profund!
Nu V. V. Ponta trebuie să demisioneze, ci mentalitatea lui.
Victor Ponta ar fi trebuit sa demisioneze de mult,greselile impardonabile de la alegerile prezidentiale au demonstrat,doar,ca nu are limite in dipretul pentru constitutie.Asa cum se manifesta ,nu sunt semne ca va demisiona,iar PSD se dovedeste un partid demn de antecesorul sau,PCR.PSD va putea rezista doar daca,printr-o minune,se transforma intr-un partid de stanga.Dar nu vad care categorii sociale ar putea intra,acum,in PSD,pentru a-l transforma intr-un partid de stanga.Somerii?Taranii fara pamant?Muncitorii care lucreaza pentru salariul minim pe economie?Ma indoiescd ca PSD sa le apara ca o salvare posibila.