Ni se întâmplă destul de des să fim nemulțumiți de politicienii noștri, dar asta pentru că nici noi nu știm exact ce vrem de la ei și nici ei nu par a avea o idee clară despre direcția în care vor să îndrepte țara. Așa se face că deseori politicienii operează cu spaime sociale precum șomajul, sau cu împăunări abstracte precum creșterea economică, fără a le înțelege și profitând de faptul că nici oamenii nu prea le înțeleg.
Ca să răspund întâi la întrebarea din titlu, sincer să vă spun nu ştiu. Pot specula pe această temă, dar ceea ce mi-am propus azi este să înţelegem cu toţii câteva noţiuni şi mecanisme.
Creșterea economică reprezintă un fenomen social destul de complicat, care se poate regăsi sau nu imediat în nivelul de trai al populației. Vă spun sincer că, din experiență s-a dovedit că e mult mai sănătoasă creșterea pe care lumea nu o simte imediat, căci atunci când lumea simte creșterea se face pe un tip de cheltuială publică prin care lumea primește sub o formă sau alta bani de la stat. Așa se și explică de ce în ani electorali precum 2004 sau 2008 economia a explodat cu creșteri de peste 8%. În 2013 nu a fost an electoral și văd că mulți politicieni spun că nu înțeleg cum de a crescut economia cu 3,5%, dacă șomajul a crescut și el. Este adevărat că numărul șomerilor a crescut și el cu vreo 25 de mii de persoane, dar asta înseamnă doar că la finalul anului 2013 erau cu 25 de mii mai mulți români decât în 2012 care își căutau de lucru. La noi oamenii încă mai fac o gravă confuzie între șomeri și oamenii care nu fac nimic.
În această ordine de idei, aș prefera ca toți cei aproape două milioane de români majori, care nu sunt nici casnice nici pensionari, dar care nici nu își caută un loc de muncă să devină șomeri. Ținând cont de faptul că la fiecare 10 mii de locuri de muncă nou create PIB-ul țării crește în medie cu 0,1%, presupunând printr-o minune că cineva ar crea mâine un milion de noi locuri de muncă în sectorul productiv, regula de trei simplă ne spune că atunci creșterea economică ar trebui să fie de 10%. Și totuși, lucrurile nu stau așa… Ba chiar aș spune că dacă mâine în România am avea o astfel de ofertă de muncă n-am constata imediat decât o criză de forță de muncă, asta deși avem o rezervă uriașă de adulți care nu muncesc dar nici nu sunt șomeri, apoi am constata o creștere de salarii, concomitent cu o creștere de prețuri care ar anula în mod real creșterea de salarii. Ceea ce ne putem dori în mod realist este o creștere anuală de aproximativ 100 de mii de locuri de muncă, astfel încât o dată cu schimbarea generațiilor să avem peste zece ani o creștere de un milion a populației ocupate. Vă garantez că dacă asta s-ar întâmpla, creșterea anuală n-ar fi mai mare de 3-5%, dar în zece ani economia noastră s-ar dubla și la fel și salariul real. Așadar, nu vă uitați câș la o creștere de 3,5%… Chiar dacă e tot cu cifre, economia nu are foarte multă legătură cu aritmetica.
Aceasta crestere economica, concomitent cu o scadere a numarului de salariati , poate insemna o crestere a productivitatii muncii?
Cresterea e data de exporturilor unor multinationale de a noi, vor creste locurile de munca atunci cind si piata interna o sa o ia din loc
Argumentul lui Moise e atfel just, nuai ca o suta de mii de locuri noi de unca e enorm, cind am introdus cota unica a fost asa, o crestere, ca au mai iesit la suprafata unele, dar altfel de unde, lumea inchide sau supravetuieste, nu deschide lucruri noi si nu vinde nimeni mai mult intern deocamdata