Alexandra Guramba

De ce am refuzat bursa de merit?

„În lumina acestor lucruri, din poziția de elev reprezentant care a avut media generală pentru anul școlar 2019-2020: 9,67 și pentru semestrul I din anul școlar 2020-2021: 9,60 și care ar putea fi unul dintre beneficiarii unei burse de merit, refuz să îmi depun dosarul spre a o primi până la momentul în care toți colegii mei care îndeplinesc criteriile pentru a primi o astfel de bursă își vor vedea drepturile respectate.” Aceasta a fost promisiunea mea, pe care am și respectat-o, din postura de elev în municipiul Onești, după ce, în ședința din data de 19.04.2020, Consiliul Local al Municipiului Onești a votat o HCL nelegală, care reglementa numărul și cuantumul burselor, dar care a prejudiciat sute de elevi care împlineau criteriile pentru a beneficia de o bursă de merit.

Mi s-a spus că decizia mea nu este una înțeleaptă, că după munca depusă merit să beneficiez de această bursă, că mă agit degeaba și multe altele. Colegii mei nu munciseră și ei, ce mă făcea pe mine oare să le fiu superioară, astfel încât dreptul meu să fie respectat și al lor încălcat? Nu regret decizia și abordarea nici în momentul de față, pentru că deși, personal, poate nu am avut nimic de câștigat de pe urma ei, clar aș fi avut de pierdut, din punctul de vedere al stimei de sine, dacă aș fi ignorat acest incident.

Ipocrizia și promisiunile electorale care nu sunt duse la îndeplinire sunt unele dintre lucrurile pe care nu le tolerez. Așadar, vă imaginați că în momentul în care un primar promite că va acorda burse de merit și menționează, pe lângă acest lucru: „Am fost și voi fi “Primarul tuturor oneștenilor”, zi de zi, ceas de ceas, nu doar în pragul alegerilor!” supărarea este justificată. Cu ocazia unei întâlniri cu domnul primar la care au participat mai multe persoane, subiectul adus în discuție fiind altul, acesta a început să se laude cu integritatea sa, cu faptul că întotdeauna se ține de cuvânt. La auzul acestor cuvinte i-am atras atenția în legătură cu incidentul legat de burse, promisiunile sale și poziția ulterioară în consiliul local. Acesta a spus că nu a susținut niciodată un asemenea lucru, dar s-a convins când i-am arătat postarea sa de pe Facebook din data de 20 septembrie 2020, la care mi s-a zis că sunt sfătuită de o persoană foarte inteligentă. Nu știu dacă ar trebui să fie un compliment sau o insultă, având în vedere că singurul meu consilier sunt chiar eu, în ciuda părerilor oamenilor politici, în ochii cărora probabil par o persoană destul de credulă și incompetentă.

Surpriza mea a fost când, după câteva ore, pe aceeași platformă de socializare, domnul primar declara că de acum va face plata integrală a burselor, deși în aprilie declarase în spațiul public faptul că așteaptă fonduri de la guvern, care este singurul vinovat pentru situația creată. Uimitoare au fost și comentariile, având în vedere că aceleași persoane care îl lăudau în luna aprilie erau la fel de încântate să îl felicite și acum. De atunci, acest gest de „mărinimie” abia a mai reușit să nu fie menționat în vreuna dintre postările domnului primar, fără povestea din spate totuși.

Așadar, poate că până la urmă gestul meu și tot efortul depus nu a fost în zadar. Cu toate acestea, încă mă șochează lipsa de sinceritate a clasei politice actuale. Când vom învăța să nu ne mai lăudăm cu lucruri în care nu am investit decât împinși de la spate?


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

One thought on “De ce am refuzat bursa de merit?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *