Romania Curată

Dacă aveați cumva o zi mohorâtă: Ce a pățit Ninel Peia, deputatul din bătătura lui Pandele, care a chemat oamenii la ”demascarea celor 22.000 de mișei trădători, soldați ai lui Soros”

Mai pe la începutul săptămânii, deputatul PSD de Ilfov Ninel Peia, chema prin intermediul unei postări pe blogul personal și pe Facebook la demascarea celor ”22.000 de Trădători de Neam și Țară, soldaţi bine instruiţi şi aflaţi la îndemâna lui Soros”. ”România este sub asediu! Patrioţi, este ultima şansă! Este obligatoriu să indentificăm trădătorii şi să-i demascăm în faţa întregului Popor.” – așa începea apelul domnului Ninel. Ei bine, denunțurile și, mai ales, auto-denunțurile au început să curgă pe pagina de Facebook a deputatului PSD. E drept, nu chiar în sensul pe care îl aștepta autorul delirului.

”Din pricina lui Soroș am fost înfrânți în războaiele daco-romane”, scrie Dorin Ciobîcă, în timp ce Kovacs Andras se auto-denunță: ”Sunt omul lui Soros. Beau cu el cafeaua în fiecare dimineață, iar el îmi pregătește omleta la micul dejun, în timp ce îmi explică cum să fiu trădător sinistru și să îmi trădez patria”. Un vânător de ”soldați ai lui Soros”, ce semnează Phil Phil, are o problemă: ”Domnul Ninel, eu am prins 3 trădători soroșiști și o trădătoare soroșistă, ce fac cu ei? Unde-i duc? Po să vi-i aduc acasă?”, în timp ce Mircea Vânătoru deschide negocierile: ”Am și eu unu, dar îl dau doar contra unei sticle de tărie”. Comentariile au continuat în același stil până când, exasperat, Ninel Peia le-a șters de pe Facebook, lăsând doar câteva apreciative. ”Soldații lui Soros” se așteptau însă la asta, așa că le-au salvat preventiv și astfel le puteți citi și voi mai jos. Evident după o bucățică din apelul lui Ninel, să știm despre ce e vorba:

”Eu, Ninel Peia, deputat român, am fost informat că sunt peste 22.000 de Trădători de Neam şi Ţară, soldaţi bine instruiţi şi aflaţi la îndemâna lui Soros şi care s-au infiltrat în toate punctele-cheie ale societăţii româneaşti şi au pus gheara lor infectă în mai toate instituţiile-cheie ale statului. 

Repet, există peste 22.000 de mişei trădători care în chiar acest moment luptă cu toate puterile împotriva României.

De la politicieni, oameni de afaceri, corporatişti, activişti ONG, intelectuali, magistraţi, ofiţeri, studenţi pe bani străini a căror proveninenţă nu este explicată vreodată, măciucari din presă, cozi de topor din ministere şi companii de stat, camuflaţi la Cotroceni, profesori universitari care pervertesc deja minţile studenţilor oneşti, “tineri liberi şi fericiţi” care sunt manipulaţi ideologic şi doctrinar de minţi malefic antiromâneşti, pe scurt, trădătorii s-au inflitrat adânc în toate laturile societăţii româneşti.

Aceste marionete răuvoitoare trebuie aflate şi arătate cu degetul.

Nu mai putem răbda această ameninţare la adresa integrităţii României şi a Poporului nostru.

Ajunge cu minciuna, ajunge cu ticăloşia!

A sosit vremea acţiunii!”

fragment din delirul lui Ninel (dacă vreți să aveți parte de porția completă – click aici)

REACȚIILE la postare, salvate preventiv

ninel-peia-1 ninel-peia-2 ninel-peia-3 ninel-peia-4


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

One thought on “Dacă aveați cumva o zi mohorâtă: Ce a pățit Ninel Peia, deputatul din bătătura lui Pandele, care a chemat oamenii la ”demascarea celor 22.000 de mișei trădători, soldați ai lui Soros”

  1. Octavian Duliu, Universitatea din Bucuresti

    Si eu ma autodenunț ca fiind unul din cei 22000 de trădători de neam si patrie deoarece in anul 1993, pe un calculator pus la dispoziție de Fundația Soros am editat un curs pentru studenți, curs de mult epuizat. Probabil ca prin netrebnicele cunoștințe pe care le-am inclus, am contribuit la realizarea profesionala a multora ce acum sunt prin toată Europa si chiar mai departe in loc sa stea in mioritica Romania si sa se angajeze ca soferi de taxi sau vanzatori in Obor si evident sa-l voteze pe Ninel Peia si pe toți din șleahta lui.
    NB Șleahtă vine din polonezul „szlactha” ce la la origine desemna nobilimea poloneza, termeni cu care cei de teapa lui Paia nu au absolut nicio legătura.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *