Romania Curată

WEBINAR I (VIDEO): Cum înfrângem indiferența instituțiilor publice față de solicitările cetățenilor

Alianța pentru o Românie Curată și Inițiativa pentru Integritate în Serviciul Public din Republica Moldova au organizat vineri, 30 iunie, primul webinar, dintr-o serie de 10, dedicat transparenței și accesului la informațiile de interes public. Cei interesați au dialogat cu doi avocați: unul din partea Societății Academice din România (promotorul proiectului România Curată, Bucuresti) si altul din partea Asociației Presei Independente (Moldova Curată, Chișinău).

Vedeți aici inregistrarea video a webinarului

Webinarul s-a terminat după o oră și treizeci de minute, dar vă așteptăm la următoarea sesiune ce va avea loc peste o lună. Avocații Ana Demșorean (România) și Tatiana Puiu (Moldova) au răspuns zecilor de întrebări adresate de persoane fizice, dar și de către reprezntanții unor organizații interesate de prevederile legilor privind accesul la informații publice.

Principalele întrebări și răspunsuri din webinarul de astăzi:

 

Întrebare: Cum să formulez ca să primesc execuţia bugetară a unei primării de comună?

Răspuns: Aceste date se referă la bilanţul contabil, deci ar trebui să fie deja disponibilă pe site-ul instituţiei. Recomandarea este să solicitaţi informaţia prin mail sau să trimiteți solicitarea în scris, prin poștă, recomandată.

 

Întrebare: Aveţi exemple de procese pentru nerespectarea Legii 544/2001?

Răspuns: Au existat procese în care s-au dat sancţiuni, dar s-au dat daune morale mici sau doar a fost obligată instituţia să ofere un răspuns, ceea ce nu e o sancţiune. Rareori sunt sancţionate instituţiile.

 

 

Întrebare: Spitalele județene sunt obligate să ofere și să publice informaţii cu privire la buget?

Răspuns: Sunt obligate să respecte Legea 544/2001, care spune că orice autoritate sau instituţie publică trebui să respecte legea 544/2001.

ÎntrebareVariază termenele de răspuns de la instituţie la alta?

Răspuns: Nu există diferenţe, este cel de maxim 30 de zile.Legea este una singură pentru toate instituțiile.

 

Tema webinarului
De ce unele autoritati refuza in mod explicit sa raspunda solicitarilor venite in baza Legii nr. 544/2001 si Legii 982/2000 din Republica Moldova (privind liberul acces la informatii de interes public) motivand ca ele nu sunt obligate sa raspunda si incalcand astfel prevederile legale? Ce putem face pentru a trece de refuzul initial si a ajunge totusi la raspunsul dorit? Care sunt pasii procedurali pentru a invinge indiferenta institutiilor publice fata de solicitarile cetatenilor?

Avocații care au răspuns la întrebări

ana_demsoreanDr. ANA DEMȘOREAN este lector universitar și avocat membru al Baroului București. Pe lângă studiile doctorale, ea are o diplomă în economie și, de asemenea, un master în dreptul internațional al afacerilor la Université de Paris I Panthéon-Sorbonne. De aproximativ 10 ani este titularul cabinetului de avocatură, timp în care a avut o vastă experiență cu diverse probleme juridice implicând atât reprezentarea clienților în fața instanțelor judecătorești sau arbitrale, cât și acordarea de consultanță în materie juridică. În ceea ce privește activitatea didactică și universitară, ea a colaborat cu diverse publicații conduse de către Universitatea Stanford și Freedom House, este co-autor al cărții “International Actors, Democratization and the Rule of Law” publicată de Routledge și autor a diverse articole în domeniu.

 

Tatiana PuiuTATIANA PUIU este avocat și membru al Asociaţiei Obşteşti ”Juriștii pentru Drepturile Omului”. În prezent, coordonează proiectul „Baza de date a judecătorilor www.magistrat.md”, care prezintă profilurile și monitorizează integritatea judecătorilor din Republica Moldova. A absolvit Facultatea de Drept și a obținut diploma de magistru în Drept la Universitatea Liberă Internațională din Moldova. Ulterior, în 2009-2010, a fost bursieră în cadrul Programului „Lane Kirkland” al Fundației Polono-Americane pentru Libertate la Universitatea Jagiellonă din Krakovia, Polonia, unde a studiat domeniul executării hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a efectuat un stagiu profesional la Fundaţia Helsinki pentru Drepturile Omului din Polonia.

 


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

8 thoughts on “WEBINAR I (VIDEO): Cum înfrângem indiferența instituțiilor publice față de solicitările cetățenilor

  1. Adrian

    Buna ziua!

    La un proces in care trebuia sa fie pronuntare in sedinta publica, grefiera in haine „de strada” a venit cu niste liste ale posibilelor solutii si a lipit-o pe usa in care se desfasurase sedinta de judecata. La protestul meu verbal ca asa ceva nu reprezinta pronuntare in sedinta publica, adresat intre timp si unei membre a completului care a trecut tot in haine ” de strada” pe acolo (probabil pleca acasa), dupa vreo ora s-a redeschis sala, si grefiera impreuna cu un membru al completului au redeschis sala in haine „oficiae” si au citit presupusele pronuntari.

    Intrebare:

    Cum pot obtine anularea presupusei pronuntari?

    Multumesc.

    Reply
  2. Cosmin

    Rapoartele de activitate sau îndrumarele pe care trebuie institutţiile publice sa le publice anual ce trebuie să conţină? Scrie pe undeva, în vreo lege, ce ar trebui să conţină?
    Mulţumesc

    Reply
  3. Doina Vella

    Întrebarea mea specifică se referea la pașii de parcurs pentru contencios administrativ.

    Reply
  4. Macs

    Sunt în prezent dezbateri pentru modificarea legii 544 în sensul introducerii de sancţiuni mai severe (pentru instituţie în primul rând) pentru lipsa unui răspuns la cereri sau un refuz de a furniza informaţii de interes public?

    Reply
  5. Adrian

    Daca ati inregistrat seminarul si daca persoanele implicate sunt de acord, poate-l depuneti pe site sa poata fi urmarit si in reluare. Multumim

    Reply
  6. DRAGULANESCU NICOLAE

    Am urmarit integral webinarul dvs. si sunt un pic dezamagit atat de calitatea tehnica a transmisiei cat si de eficacitatea comunicarii cu „clientii” dvs.
    1,Comunicarea in cadrul webinarului a fost exclusiv unidirectionala (de la actori la public, nu si invers)! De ce ? Doar mi-ati promis ca NU VA FI ASA!…Nu asa functioneaza webinarele in statle dezvoltate – unde acestea sunt organizate pentru cursuri in universitati! Tot mai multi detinatori de PC-uri au la noi si microfoane+webcam care le permit interventia directa in webinar….In Stiinta comunicarii se discuta mult despre PUTEREA exercitata de EMITENT asupra RECEPTORULUI daca acestuia nu i se permite sa emita si el, macar din cand in cand!..Altfel spus, daca se merge pe comunicarea UNIDIRECTIONALA in locul celei BIDIRECTIONALE…
    2.Calitatea sunetului si amplasarea microfoanelor au lasat de dorit… Actorii au fost uneori inintelgibili fie din cauza abundentei termenilor juridici fie din cauza proastei captari a sunetului..In plus, uneori se suprapuneau si alte voci (camera fiind stationara si nearatand emitentul lor) …Webinarul nu este un teleshow cu regie de imagine in care important este sa te auzi vorbind (cat mai mult si cat mai tare!) si sa intrerupi orice vorbitor, inclusiv prin actiunea inoportuna a „moderatorului”…
    3.V-am trimis pe formularul oferit 2 intrebari la care nu am primit raspuns nici in webinar si nici ulterior.De ce?

    V-AM OFERIT FEEDBACK-UL PROFESIONIST DE MAI SUS IN SPERANTA CA URMATORUL WEBINAR VA FI MULT MAI DE CALITATE!

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *