În perioada 08-10 august 2014, Societatea Academică din România (SAR), împreună cu Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI), Asociația Pro.Do.Mo și Asociația Salvați Bucureștiul organizează o sesiune de training adresată jurnaliştilor şi voluntarilor care vor monitoriza buna guvernare alături de Alianţa pentru o Românie Curată. Evenimentul este organizat în cadrul proiectului „Dezvoltarea capacității de monitorizare a bunei guvernări prin Alianța pentru o Românie Curată” și va avea loc începând cu ora 14.00 la Hotel Rin Central, din București.
Pe durata celor trei zile de training, SAR și partenerii organizaţiei vor prezenta metodele de monitorizare prin care se pot obține informațiile pertinente si metodologia de realizare a rapoartelor periodice. În cadrul sesiunii de formare, participanții vor primi „Ghidul monitorului”, iar training-ul se va axa atât pe instruire în privința creșterii gradului de implicare în plan local cât și pe pregătirea acestora cu privire la următoarele tematici prioritare de monitorizare: gradul de transparență a informațiilor de interes public și receptivitatea autorităților publice față de cetățeni; conflictul de interese și profitul necuvenit obținut de reprezentanți ai autorităților publice; favorizarea de către guvern/autorități locale a companiilor publice sau private și favoritismul în obţinerea funcțiilor publice; cheltuielile discreționare, inițiative și declarații discriminatorii.
Obiectivul principal al proiectului constă în sprijinirea dezvoltării și activării comunității anticorupție ce cuprinde atât organizații, cât și indivizi în vederea consolidării integrităţii, eficienţei şi transparenţei la nivelul autorităților publice centrale și locale, contribuind astfel la obiectivul general al Strategiei Naționale Anticorupție de creştere, prin mecanisme de monitorizare și evaluare, a gradului de integritate şi transparenţă în domenii/sectoare prioritare, precum sistemul judiciar, finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale, achiziţiile publice şi administraţia publică locală.
Foto: Danie Vrăbioiu












