Fostul primar al Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, a fost trimis în judecată pentru trei infracţiuni de conflict de interese, potrivit News.ro. În acest dosar, fostul edil este acuzat de procurorii Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) că a semnat acorduri şi autorizaţii de funcţionare pentru trei firme în care asociaţi şi administratori sunt copiii săi. Cauza va fi judecată de magistrații Judecătoriei Sectorului 4
Cristian Popescu Piedone a fost nevoit să demisioneze după demonstrațiile de stradă ce au urmat tragediei de la Colectiv, petrecută în sectorul pe care-l conducea. Fostul edil a fost acuzat, atunci, că ar fi acordat ilegal autorizație de funcționare clubului. Acel dosar, instrumentat de DNA, este în faza de judecată la Tribunalul București.
Acum, procurorii spun că în perioada 2013-2014, Cristian Victor Popescu Piedone, în calitate de primar al Sectorului 4, a semnat acorduri şi autorizaţii de funcţionare pentru societatea God Trust Enterprises SRL (un restaurant), societate la care copiii acestuia, Vlad şi Ana Popescu, deţin calitatea de asociat şi funcţia de administrator, iar în perioada 2013- 2015, a semnat pentru SC Sport Team Kart SRL, două acorduri de funcţionare pentru un punct de lucru din Parcul Lumea Copiilor, zona karturi, societate la care fiul acestuia, Vlad, deţine calitatea de asociat unic şi funcţia de administrator. În rechizitoriu se mai arată că fostul primar a semnat acordul de funcţionare pentru un punct de lucru din Bucureşti al SC Chocoland SRL (magazin), societate la care fiica acestuia, Ana, are calitatea de asociat unic şi funcţia de administrator. În baza acestor acorduri şi avize, unităţile au putut să înceapă şi să-şi desfăşoare activităţile comerciale.
Dosarul PICCJ a fost făcut după ce Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a reclamat, la jumătatea lunii septembrie, că Popescu Piedone a fost în conflict de interese, întrucât atunci când a fost primar al Sectorului 4 a semnat şase acorduri de funcţionare şi două autorizaţii pentru trei firme în care asociaţi şi administratori sunt copiii acestuia. În plus, ANI l-a acuzat că una dintre societăţi a avut patru contracte cu ADP Sector 4 pentru ocuparea unei suprafeţe de 400 de metri pătraţi, dar că în realitate a ocupat o suprafaţă de aproape şase ori mai mare. ANI a constatat că Piedone a fost şi în conflict de interese administrativ, pentru aceleaşi fapte, ceea ce l-ar pune ]n situația de a nu mai putea ocupa o funcţie publică timp de trei ani de la momentul constatării faptei.