Într-o postare pe Facebook, judecătorul Cristi Danileț a demontat punct cu punct teoria lansată în spațiul public în aceste zile, potrivit căreia o hotărâre de condamnare a unei persoane ar fi nulă de drept în cazul în care e nesemnată de judecătorul care a pronunțat hotărârea. Ba mai mult, el i-a numit pe cei ce au vehiculat teoria respectivă drept necunoscători și manipulatori. Cristi Danileț a fost membru CSM în perioada 2011-2016.
Redăm mai jos postarea:
“A apărut ieri o știre cum că o hotărâre de condamnare a unei persoane ar fi nulă dacă judecătorul nu mai poate semna motivarea hotărârii. Aș vrea să spun din capul locului că este o prostie. Iată de ce:
– una este soluția, alta este motivarea hotărârii: prima se dă imediat ce se termină procesul (și se consemnează într-un document scurt numit „minută”), cealaltă se redactează în termen recomandat a fi de 30 zile (și se consemnează în documentul numit hotărâre care este „sentință” pentru prima instanță, respectiv „decizie” pentru instanța de apel);
– MINUTA trebuie semnată obligatoriu (numai) de către toți judecătorii care au participat la proces, conf. art. 392 C.pr.pen http://legeaz.net/noul-cod-procedura-penala-ncpp/art-392; prin urmare, dacă unul dintre ei părăsește magistratura, dispare sau decedează între momentul în care a ieșit din sală și momentul în care trebuia să dea soluția, procesul se reia de la ultima fază, judecătorul în cauză fiind înlocuit de un altul;
– după ce este motivată soluția dată deja, HOTĂRÂREA trebuie semnată de aceiași judecători care au dat soluția și de grefier; uneori, în perioada de timp de la adoptarea soluției până la motivarea și semnarea ei, e posibil ca persoana să părăseasă magistratura, să se interneze, să dispară sau să decedeze, astfel că în locul ei va semna președintele de complet sau instanță (pentru judecătorul lipsă), respectiv grefierul-șef (pentru grefierul lipsă), conf. art. 406 alin. 4 C.proc.pen
http://legeaz.net/noul-cod-procedura-penala-ncpp/art-406.
Prin urmare, dacă judecătorul nu semnează minuta, procesul se reia cu un nou judecător, altfel soluția este NULĂ. Dacă judecătorul nu poate semna hotărârea redactată, semnează altcineva în locul lui și validitatea soluției NU ESTE AFECTATĂ.”












Dincolo de faptul că semnarea “ca primarul” poate fi atacată la curtea constituțională, nu se spune nimic în text despre eventualele prejudicii apărute, și dacă nu cumva singura modalitate de a recupera prejudiciile este considerarea hotărârii direct ca nulă ( nu solicitare de anulare, nu cale extraordinară de atac). Mai mult, poate apărea situația în care pur și simplu președintele instanței de la un moment dat să refuze să semneze “ca primarul”. Motivat (în cazul de față, de pildă că nu se justifică vreo situație specială) sau nu. Va fi chemat la rândul său la “ordine”??! Nemaivorbind că (dinainte de magistralele noi coduri) nu mai există minute “clasice” pe hârtie, din câte cunosc-sper să mă înșel.
PENTRU NORMALIZAREA VIETII PUBLICE IN RO (comparativ cu tarile UE) TREBUIE CA IN INSTITUTIILE STATULUI din domeniile (Legislativ, Administrativ, Judiciar si Religios) ALESII (parlamentarii, primarii, presedintii de consilii judetene, consilerii locali, inaltii prelati bisericesti) managerii precum si executantii sa fie desemnati pe baza principiilor; competentei, moralitatii si integritatii, selectia trebuind facuta din randu-l romanilor VALOROSI, cu onoare, de caracter, cu discernamat, cu experienta, cu realizari profesionale deosebite .Pentru cei alesi trebuie limitate nr mandatelor la doua indiferent de functie.
Domnule Danilet.1)In mod voit , omiteti faptul ca termenul de 30 zile este imperativ si nu de ” recomandare” (conf. art 406 alin 1 si 2)ceea ce presupune ca redactarea trebuie facuta in interiorul acestuia. 2) La fel ,omiteti voit faptul ca d-na Stanciu era si presedinta completului de judecata si presedinta instantei(probabil “”s-a numit”” in aceasta cauza ,tocmai sa se asigura ca Dragnea va fi condamnat)Pt ca D-na Stanciu nu mai este in aceasta instanta (sistemul trebuia urgent sa o protejeze/recompenseze) Hotararea nu poate fi ,legal ,semnata de domnia sa , caz in care nu indeplineste conditiile de legalitate, motiv pt. care va putea fi desfiintata. Sunt tare curios daca acest pdv va fi postat
Sisitemul judiciar romanesc se poate eficientiza, FARA A SE APLICA MAI MULTE FAZE ALE PROCESULUI JUDICIAR, prin infaptuirea justitiei cu obiectivitate si celeritate precum si cu cheltuieli minime, NUMAI aplicand modelul Sistemului de Justitie CANADIAN, a Tribunalului Electronic, bazat pe stiinta ciberneticii judiciare. Completul de judecata este format dintr-un IT-ist sau cibernetician instruit si din punct de vedere ala cunostintelor juridice, un judecator ce detine si cunostinte IT si un calculator performant cu softul adecvat.